Nu pot decât să mă bucur atunci când românii din Republica Moldova sunt interesați de ce se întâmplă în România și se implică în dezbateri (mi-aș dori să se mai întâmple mai des asta și cu mai multă forță). În cazul celebrului viol de la Vaslui m-am trezit cu o mulțime de reacții din Chișinău față de ceea ce am scris pe marginea acestui subiect, reacții care îmi arată că nu am fost înțeles.
De exemplu: aici am publicat un articol în care am arătat cum ar fi fost judecați violatorii de la Vaslui în baza pravilei lui Vasile Lupu de la 1646. Am încercat să redau în text traseul raționamentului unui judecător din Moldova anului 1650, cum ar fi interpretat el faptele, care ar fi fost prevederile legale pe care și-ar fi bazat raționamentul, ce procedură ar fi fost aplicată și ce soluție juridică ar fi fost pronunțată. (După comentariile apărute la acest articol îmi este destul de limpede că nici cititorii din România nu au înțeles foarte bine miza articolului).
Mai pe scurt: am fost acuzat că aș dori reinstaurarea legislației medievale, că sunt promotorul violenței, că nu susțin noile teorii care vorbesc despre ”cultura violului”. Departe de mine orice gând de a cere reinstaurarea legislației medievale sau de a promova violența. Eu am vrut să arăt că legislația medievală moldovenească nu era una a bunului plac, ci conținea o seamă de principii și practici de drept foarte bine puse la punct pentru vremea aceea: dominanța mărturiei victimei în cazurile de viol, violul nu se prescrie, lipsa de discriminare a femeii indiferent de avere, categorie socială sau probitate morală, este luat în considerare violul lesbian, bănuiții sunt cercetați, judecați și condamnați și nu linșați etc. De altfel pravila lui Vasile Lupu a fost alcătuită de o comisie de boieri condusă de logofătul Dragoș Istratie și este o sinteză de drept bizantin, drept cutumiar românesc plus tratatul italianului Prospero Farinacci ”Praxis et theoricae criminalis” apărut la Veneția în 1621, cu alte cuvinte pravila lui Vasile Lupu era în acord cu normele și practicile juridice occidentale ale vremii.
Românii medievali nu erau chiar tâmpiți, aveau legi după care se guvernau, legi foarte bine articulate. Vă povestesc altădată despre anacronism, păcatul ideologizaților și al imbecililor atunci când vine vorba de istorie.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Cu tot respectul cuvenit elitei din Chisinau, pe care nu o suspectez emitand asemenea ineptii, de ce imaginati dvs ca e vreo osebire intre restul populatiei moldave si cea din Vaslui? (Din nou, gandesc Vasluiul generic!)