La Brașov a funcționat între anii 1546-1610(?) o fabrică de hârtie care a influențat profund spațiul românesc – hârtia produsă aici a fost folosită în toate țările române, dar mai ales pentru tipărirea cărților produse de diaconul Coresi. Fabrica asta de hârtie are o istorie foarte interesantă din punct de vedere economic, care merită spusă pe larg. În imagine este o hartă din anul 1769 în care în partea de nord a orașului, lângă colină, este marcată o clădire cu denumirea „Papier M(uhle)” – moara de hârtie, locul unde s-a fabricat hârtie la Brașov.
Cum se făcea hârtia medievală
Mai întâi trebuie să vă spun cum se fabrica hârtia medievală ca să putem înțelege mai bine istoria morii de hârtie de la Brașov. Procesul fabricării hârtiei medievale era o formă de „artă” în lipsa conceptelor de chimie și fizică din ziua de azi, aprecierea calității și cantității materiilor prime se baza pe experiența meșterilor care „simțeau” ce, când și cum trebuie să facă. De asemenea era nevoie de un număr mare de resurse diferite și un nivel tehnologic ridicat pentru fabricarea, întreținerea și folosirea utilajelor implicate în acest proces.
Materia primă pentru fabricarea hârtiei medievale era constituită din textilele uzate de origine vegetală (in, cânepă), mai simplu spus cârpe vechi (haine, saci, ștergare, pături etc.) care erau necesare în cantități mari. După o spălare inițială acestea erau fierte în leșie de cenușă pentru înălbire și spălate a doua oară. Urma fermentarea cârpelor în cuve mari de lemn, pentru accelerarea procesului era adăugat var. Cârpele macerate erau apoi puse în ștreampuri – jgheaburi de lemn prin care curgea apă – unde erau bătute cu ciocane acționate hidraulic, procesul separa fibrele naturale care formau o pastă densă, reținută de striațiile din jgheaburi (de aici și denumirea de „moară de hârtie” pentru manufacturile de acest tip din perioada medievală, era vorba de instalații pe malul unui râu unde căderea apei învârtea o roată folosită pentru acționarea ciocanelor). Peste aceasta se adăuga apă călduță și gips sau talc pentru rigidizarea hârtiei.
Pasta era transformată în coli cu ajutorul unei site: o ramă din lemn pe care erau întrețesute sârme. Această ramă era cufundată vertical în vasul cu pastă de hârtie, scoasă și întoarsă cu fața în sus, meșterul o scutura ușor stânga-dreapta până ce în ramă rămânea un strat uniform de grosimea necesară – prin acest proces fibrele din pastă se întrețeseau și se scurgea o parte din apă. Se forma astfel o coală umedă care era răsturnată pe o bucată de pâslă, deasupra ei se punea o altă bucată de pâslă peste care venea următoarea coală umedă. „Sendvișul” rezultat după mai multe repetări era stors la un teasc cu șurub, hârtia astfel stoarsă era separată de bucățile de pâslă și întinsă la uscat pe fire. După uscare hârtia era puse în stive cu o greutate deasupra pentru a fi eliminate deformările.
În acest moment meșteri aveau ceea ce se numea „sugativă”, pentru ca hârtia să devină hidrofobă era unsă cu gelatină din clei de animale – în procesul de fabricare a hârtiei se folosea gelul rezultat din fierberea pieilor de vită. După a doua uscare, în faza finală fiecare coală de hârtie era lustruită cu piatră ponce. Un ultim detaliu tehnic: sârmele de pe sita folosită la formarea colilor își lăsau „amprenta”: privite în lumină colile de hârtie medievală prezintă striații orizontale și verticale, așa numitul filigran. Fabricanții de hârtie adăugau în mijlocul ciurului forme de sârmă care alcătuiau fie o stemă heraldică, fie inițialele meșterului sau patronului și care la rândul lor se întipăreau pe colile rezultate.
Erau foarte multe condiții care trebuiau îndeplinite concomitent pentru funcționarea unei mori de hârtie. În primul rând accesul la materia primă (cârpele de origine vegetală) care nu puteau fi găsite decât pe lângă aglomerări umane mari de tipul unui oraș capabil să genereze cantități mari de reziduuri textile, apoi era nevoie de prezența unor meșteri capabili să fabrice și să repare utilajele necesare (moara propriu-zisă și mecanismele asociate, teascul cu șurub pentru stoarcerea hârtiei, sârmele pentru sitele de separare), accesul la restul substanțelor în cantități necesare (var, gips, talc), accesul la o apă curgătoare cu un spațiu extins pentru toate clădirile necesare (moara propriu-zisă, uscătoria, un spațiu pentru cuvele de macerare). Nu în ultimul rând mai era nevoie de capitalul pentru demararea întreprinderii și un meșter care să stăpânească toate tainele procesului descris mai sus.
O investiție și un import tehnologic
Personajele principale în povestea fabricii de hârtie de la Brașov au fost Johannes Fuchs și Johannes Benkner, doi mari negustori din patriciatul săsesc al orașului. Johannes Fuchs era de meserie aurar (probabil cea mai bogată breaslă din oraș) și a fost în mod continuu senator al orașului între anii 1507-1549, în 1541 a fost ales în cea mai înaltă funcție, aceea de jude. A fost principalul susținător al Reformei printre sașii brașoveni, în 1544 a asigurat instalarea lui Johannes Honterus în funcția de preot al orașului și a contribuit la secularizarea averilor bisericești din Brașov. Johannes Benkner a fost fiul judelui Johannes Benkner căruia Neacșu de la Câmpulung i-a adresat celebra scrisoare, era ginerele altui jude al orașului, Lucas Hirscher, la rândul lui a devenit senator în 1535, a fost ales jude de mai multe ori între anii 1550-1565.
Între anii 1530-1540 Fuchs și Benkner apar de mai multe ori în listele de achiziții ale Brașovului ca importatori de hârtie, un produs scump pentru care principalul client era administrația orașului. De aici probabil le-a venit ideea să producă hârtie la Brașov, alături de faptul că amândoi erau susținători ai Reformei, care a implicat activitatea tipografică a lui Johannes Honterus. Responsabil pentru demararea producției a fost un german de la Cracovia, pe numele lui Johannes Hockermann, care în 1544 apare în documentele din orașul natal cu o datorie de 500 de florini pe care nu o putea achita (o sumă imensă, un brașovean cu o avere de 3500 de florini era considerat un om foarte bogat). Nu sunt clare condițiile în care Hockermann a ajuns la Brașov, dacă Fuchs și Benkner i-au achitat o parte din datorii în schimbul expertizei lui pentru construirea morii de hârtie la Brașov sau ce fel de altă înțelegere a existat între ei. Mai știm că la începutul anului 1546 soția lui Hockermann a primit permisiunea să vină de la Cracovia la Brașov alături de soțul ei și că în 1547 acesta se întorsese la Cracovia și lucra din nou în moara de hârtie de aici, cel mai probabil reușise să scape de datorie.
În februarie 1545 Fuchs și Benkner au cumpărat terenul unde va fi instalată moara de hârtie pentru 25 de florini, undeva la nord de colina universitară din Brașovul de azi, pe malul râului Ghimbășel. La 25 februarie 1545 Hockermann era deja în Brașov și primea de la judele Vicentius Schneider suma de 5 florini. De la cumpărarea terenului până la punerea în funcțiune a morii de hârtie a durat cam un an, în a doua săptămână a lunii martie 1546 Hockermann a prezentat senatului brașovean primele coli de hârtie făcute în oraș și a primit un cadou de 2 florini de la jude. Ultima mențiune a lui Hockermann în Brașov apare în 25 noiembrie 1546 când mai primește un cadou de 5 florini, cel mai probabil înainte de plecarea lui spre Cracovia.
Construirea morii de hârtie s-a produs destul de rapid, în mai puțin de un an dacă luăm ca date extreme luna februarie 1545 când a fost cumpărat terenul de lângă colină și martie 1546 când au fost prezentate primele coli de hârtie făcute aici, asta dacă luăm în considerare faptul că procesul de producție a unei tranșe de hârtie dura cam 3 luni de zile (doar macerarea dura 40-60 de zile), producția primei tranșe cel mai probabil a început prin ianuarie 1546, însă mai mult ca sigur moara era funcțională cu cel puțin câteva luni înainte de ianuarie 1546, perioadă în care au fost pregătiți muncitorii și s-au făcut mai multe experimente înaintea începerii producției propriu-zise. Trebuie subliniată viteza cu care se mișcau lucrurile în Brașovul medieval când era vorba de demararea unei afaceri care necesita ridicarea unor clădiri, posibil și a unui dig pentru un bazin de acumulare a apei, fabricarea și instalarea mecanismelor pentru ciocanele hidraulice și a șteampurilor, a ramelor pentru sitele de hârtie etc.
Moștenitorii morii de hârtie
S-au păstrat până în ziua de azi documente scrise pe această primă tranșă de hârtie produsă la Brașov, pe ele apare prima formă a filigranului acestei fabrici de hârtie: stema orașului și o vulpe (Fuchs în germană, numele unuia dintre fondatori). În a doua jumătate a anului 1547 dispare reprezentarea vulpii din filigranul hârtiei produse la Brașov, semn că Johannes Fuchs s-a retras din afacere, partea lui fiind răscumpărată de Johannes Benkner, care până în 1561 rămâne singurul proprietar. În acest an Benkner a încheiat un contract cu meșterul „hârtier” Hans Zipser (care conducea producția în acest timp) prin care îi ceda acestuia moara de hârtie în schimbul sumei de 1163 florini. Zipser a achitat în șase rate jumătate din sumă, însă în 1565 au murit și Benkner și Zipser. În timpul cât Zipser a coordonat producția morii de hârtie de la Brașov au început să fie folosite câte 4 site în loc de două, o dublare a capacității de producție, iar sitele făcute de acest meșter au fost utilizate până în anul 1588.
Partea lui Johannes Benkner din moara de hârtie a fost moștenită în 1565 de fiica sa Agnetha Hutterin care treptat a răscumpărat de la urmașii lui Zipser până în 1568 întreaga moară, evaluată în acest an la 950 de florini. Ni s-a păstrat din această perioadă numele meșterului hârtier care preluase coordonarea producției, anume Hans Fruhe. Din 1568 până în 1584 moara fost condusă de Agnetha Hutterin, în această perioadă numărul lucrătorilor angajați aici a crescut de la 2 la 6. În 1581 voievodul Transilvaniei Cristofor Bathory a permis Agnethei Hutterin să ridice o moară de măcinat grâne lângă moara de hârtie și a confirmat proprietatea ei asupra celor două mori și a terenurilor.
După moartea Agnethei Hutterin în 1584 moara de hârtie a fost preluată de fratele ei mai mic Marcus Benkner, valoarea ei fiind evaluată la 1500 de florini. De administrarea morii de hârtie s-a ocupat însă un alt frate, David Benkner, care împreună cu Marcus au obținut în 1587 un privilegiu pentru înființarea unui teasc de ulei de la voievodul Sigismund Bathory. După 1589 apar noi filigrane pe hârtia produsă la Brașov, semn al înlocuirii sitelor făcute de Hans Zipser.
Distrugerea
Marcus Benkner a murit în 1597, iar fratele lui David în 1598, moara de hârtie a intrat în proprietatea unui alt frate, Paulus (1561-1620). Din păcate în acest moment încep necazurile pentru moara de hârtie de la Brașov: la 25 august 1600 a fost incendiată alături de moara de făină de trupele din Moldova venite în sprijinul lui Mihai Viteazul. Paulus Benkner a încercat în repetate rânduri să refacă moara de hârtie și să repornească producția, însă primele decenii ale secolului al XVII-lea au fost extrem de violente și de multe ori au implicat Brașovul. Vecinătatea morii de hârtie de la poalele colinei a fost locul favorit pentru instalarea taberei diverselor trupe care au trecut pe la Brașov datorită poziției care permitea observarea mai multor direcții posibile de atac. Aici și-au instalat tabăra Radu Șerban (1602), Mîrza conducătorul haiducilor din Țara Românească (1603), Moise Szekely (1603), tot aici s-a dat bătălia dintre Radu Șerban și Moise Szkely în 1603. În 1609 Paulus Benkner a început să reconstruiască clădirile și instalațiile morii de hârtie, însă acestea au fost distruse în ianuarie 1611 de trupele principelui Gabriel Bathory comandate de Andras Nagy. La 9 iulie 1611 a avut loc aici o altă bătălie între Radu Șerban și Gabriel Bathory, în 1612 tot aici a mai avut loc o luptă între haiducii lui Gabriel Bathori și trabanții Brașovului. În septembrie 1613 lângă ruinele morii de hârtie și-au așezat tabăra turcii și tătarii comandați de pașa Ali Maghiaroglu. Producția de hârtie nu a mai fost reluată în Brașov decât la începutul secolului al XVIII-lea, după ce în a doua jumătate a secolului al XVII-lea moștenitorii din familia Benkner au renunțat să reconstruiască moara de hârtie și au vândut terenurile pe care se găsea aceasta.
Prețuri și dimensiuni
Avem puțin mai mult de jumătate de secol de producție continuă de hârtie la Brașov, din 1546 până în 1600 – însă producția din această perioadă a influențat foarte mult întreg spațiul românesc. Dar înainte să discutăm această influență să vedem cam cât de profitabilă a fost această afacere și care au fost mecanismele profitului.
Dimensiunile unei coli de hârtie fabricate la Brașov variază între 320-350mm x 420-440 mm, cam în zona unei coli A2 standardizate în ziua de azi, în funcție de dimensiunile sitei folosite. Cantitatea de hârtie scoasă pe piață era exprimată în „carte” (24 coli), „legătură” (480 coli) și „balot” (4800 coli).
Prețurile hârtiei la Brașov au variat destul de mult în funcție de cerere și ofertă: în perioada 1522-1539 când hârtia era importată prețul unei „cărți” (24 coli) era de 8-12 denari. Conta și cantitatea cumpărată, o „legătură” (480 coli) între anii 1532-1545 costa 120-180 denari – la achiziționarea en gros prețul unei „cărți” (24 coli) scădea la 6-9 denari (1 florin = 40 aspri = 80 denari). După ce hârtia produsă la Brașov pătrunde pe piață în 1547 prețul acesteia scade aproximativ cu o treime: o „carte” (24 coli) se vindea cu 5-7 denari, o „legătură” (480 coli) ajunge la 80-100 denari. „Balotul” (4800 coli) costa 880 denari (11 florini) în 1568 și ajunge la 1010 denari (12 florini și 50 denari) în 1570 – ca să păstrăm unitatea de măsură a „cărții” (24 coli) aceasta ar reveni en-gros la 4,4 denari în 1568 sau 5 denari în 1570.
Capacitate de producție și piață de desfacere
Nu poate fi reconstituită exact capacitatea de producție a morii de hârtie de la Brașov din evul mediu. Aprecierea generală pentru întreprinderi asemănătoare în spațiul est-european este pentru o capacitate de producție de 40-60 baloturi pe an (192.000 – 288.000 de coli). Cel mai probabil în cazul morii de hârtie de la Brașov a fost vorba de o producție anuală sub 40 de baloturi pe an, o problemă pe care membrii familiei Benkner au avut-o constant în atenție fiind asigurarea unei piețe de desfacere constante, contractarea unor clienți care să aibă nevoie de hârtie în cantități mari și să fie solvabili. În acest sens a contat enorm poziția socială a clanului Benkner și perioada istorică în care a funcționat moara lor de hârtie. Producția de hârtie de la Brașov mai mult ca sigur că a fluctuat în funcție de contractele cu beneficiarii și nu a fost una constantă.
Interesant este că poate fi reconstituită într-o mare măsură piața de desfacere a morii de hârtie de la Brașov și putem vedea care au fost principalii clienți, apreciind și cantitățile pe care aceștia le achiziționau. Primul client al morii de hârtie de la Brașov a fost administrația orașului (Magistratul) ale cărui achiziții de hârtie au crescut de la cca 960 coli de hârtie (2 „legături”) în prima jumătate a secolului până la 2880 coli (6 „legături”) în a doua jumătate a secolului (pentru comparație administrația Sighișoarei nu folosea mai mult de o „legătură” pe an). Faptul că membrii familiei Benkner ocupau poziții de frunte în conducerea Brașovului a contribuit fără îndoială în mod esențial la asigurarea vânzării de hârtie către Magistratul orașului.
În 1556 Johannes Benkner a devenit în baza unui privilegiu furnizorul de hârtie pentru cancelaria familiei Zapolya, ceea ce a constituit începutul unei îndelungi colaborări cu cancelaria voievodatului Transilvaniei până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Acesta este momentul când în filigranul hârtiei brașovene este introdus lupul din stema familiei Zapolya. Trebuie menționat aici că al treilea proprietar al morii de hârtie de la Brașov Marcus Benkner a fost până la moartea sa în 1597 notarul voievodului Transilvaniei, pe lângă care a stat permanent, de aceea de administrarea producției s-a ocupat fratele său David. Livrările de hârtie de la Brașov către cancelaria voievodală au fost constante în această a doua jumătate a secolului al XVI-lea, însă cantitățile variază între o „legătură” până la 5 „baloturi” ceruți deodată în 1568. Din documentele păstrate rezultă că hârtia brașoveană a fost aproape exclusiv folosită în cancelaria voievodatului Transilvaniei până în 1588. Magistratul Sibiului a folosit de asemenea aproape exclusiv hârtie brașoveană până în anul 1577 când și aici este instalată o moară de hârtie. Alte oficialități care au folosit hârtie de la Brașov au fost voievodatele de dincolo de munți, multe din documentele cancelariilor Țării Românești și Moldovei fiind scrise pe hârtie produsă de familia Benkner în secolul al XVI-lea.
Tipografiile din Transilvania și hârtia de la Brașov
A doua categorie de mari clienți pe lângă structurile administrative au fost tipografiile care au înflorit în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în contextul Reformei (în condițiile în care principala cale de atac a supremației papalității a fost traducerea și tipărirea Bibliei). Între 1550-1562 tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj a folosit preponderent hârtie brașoveană, până în momentul în care este înființată și aici o moară de hârtie. Evangheliarul româno-slavon tipărit la Sibiu de Filip Moldoveanul a folosit hârtie fabricată la Brașov. Tipografia înființată de Johannes Honterus din Brașov a folosit de asemenea doar hârtie făcută la moara lui Johannes Benkner. O răspândire a cărților tipărite pe hârtie brașoveană în secolul al XVI-lea ar arăta cam așa: 1 titlu la Târgoviște (1557-1558), 1 titlu la Sibiu (1552-1553), 2 titluri la București (1573-1575), 15 titluri la Alba Iulia (1567-1579), 39 titluri la Cluj (1550-562), 89 titluri la Brașov (1547-1594) (cf. Gernot Nussbacher).
Pe hârtie brașoveană au fost tipărite 37 de cărți slavo-române în secolul al XVI-lea (unele în ediții multiple), cea mai mare parte dintre ele realizate de diaconul Coresi la Brașov, inițial la comanda lui Johannes Benkner, ulterior la comanda celorlalți membri ai familiei Benkner care au condus moara de hârtie – Coresi a tipărit cărți slavo-române până în anul 1583. Dincolo de ideea lui Johannes Benkner de a-i converti pe români la lutheranism prin intermediul tiparului, pentru familia Benkner tipărirea de cărți destinate spațiului românesc a fost o afacere, după cum o dovedește faptul că în 1585 în averea familiei este consemnată existența a 44 de exemplare dintr-un catehism românesc tipărit de Coresi. Gebhard Blucher a aproximat profitul obținut în urma tipăririi unei cărți în 400 exemplare de către diaconul Coresi astfel:
- Cheltuieli: hârtie 4 „baloturi” a 10 florini – 40 florini, alte cheltuieli legate de producție 100 florini, salarii 160 florini – total 300 florini
- La 1 florin per exemplar dintr-un tiraj de 400 bucăți rezultă un profit de 100 florini
Este evident avantajul unei investiții în tipărituri față de simpla vânzare a hârtiei, în urma căreia se puteau încasa doar 40-48 de florini pentru 4 „baloturi”, față de 100 de florini în urma tipăririi unei cărți. Astfel e mai limpede frecvența tipăriturilor realizate la comanda familiei Benkner care avea control asupra întregului lanț de producție a unei cărți, de la cârpele de in/ cânepă până la distribuirea produsului finit.
Mai trebuie spus că producția de hârtie de la Brașov a dominat piața transilvăneană în a doua jumătate a secolului al XVI-lea – din 2000 de documente păstrate din acea perioadă la care a fost identificat filigranul 38% provin de la Brașov, 18,6% de la Cluj, 11,9% de la Sibiu și 31,6% sunt pe hârtie importată (cf. Gebhard Blucher). În mod cert capacitatea de producție a morii de hârtie de la Brașov era mult peste cea a morilor de hârtie de la Sibiu sau Cluj.
Profitul unei afaceri medievale
Este destul de dificil de apreciat profitul generat de moara de hârtie de la Brașov. Nu este clar nivelul cheltuielilor de producție, salariile pentru un meșter „hârtier” și o echipă de 4-6 muncitori trebuie să fi fost similare cu cele pentru echipa tipografică a lui Coresi, undeva la 160 de florini pe an. Nu-mi sunt clare costurile pentru materia primă (cârpe, var, clei, piatră ponce) sau pentru întreținerea/ repararea/ înlocuirea utilajelor (ciocanele și roata hidraulică, cuvele de macerare, sitele) deși unele dintre acestea puteau fi preparate (precum cleiul) sau reparate/ fabricate de meșterul „hârtier”. Grosier le putem aprecia la 40 de florini pe an. În mod evident moara de hârtie de la Brașov producea pe stoc de vreme ce a putut satisface comanda cancelariei voievodale de 5 „baloturi” sau putea asigura necesarul de 4 „baloturi” pentru tipărirea unei cărți (asta în condițiile în care această comandă a cancelariei voievodale este mai degrabă excepția). Apreciind o medie de 6 „legături” furnizate anual către Magistratul orașelor Brașov și Sibiu, o alta de 10 „legături” pentru cancelaria voievodală a Transilvaniei, câte 5 „legături” pentru fiecare din voievozii Țării Românești și Moldovei și alte 10 „legături” pentru diverși alți clienți ajungem la circa 4 „baloturi” anual consumați de diversele cancelarii din regiune care puteau genera încasări de 40-48 de florini.
Alte 10 „baloturi” vândute către tipografiile din Sibiu, Cluj, București sau Târgoviște mai puteau genera încasări de 100-120 de florini (deși nu se întâmpla în fiecare an să existe astfel de comenzi). Aprovizionarea tipografiei înființate de Honterus a fost mult mai constantă (deși și aici trebuie verificată frecvența tipăriturilor), dar cred că mai putem adăuga vânzări de 10 „baloturi” pe an în valoare de 100-120 de florini. În schimb, după cum am arătat, tipăriturile slavo-române erau sub controlul familiei Benkner și ele mai generau circa 100 de florini pe an consumând 4 „baloturi”.
Ajungem astfel la o producție ipotetică de circa 30 de „baloturi” de hârtie anual (puțin sub capacitatea de 40 de „baloturi” apreciată pentru alte mori de hârtie din spațiul est-european) care generau încasări de 340-388 de florini anual cu un profit de 140-188 de florini. Din nou, calculele de mai sus sunt pur ipotetice și se bazează pe prețuri și costuri care apar fragmentar, posibil ca profitul să fi fost peste 200 de florini anual și chiar să se apropie de 300 de florini. Un profit de 150 de florini anual reprezenta cam 5% din averea unui brașovean bogat, o sumă mare de bani. Valoarea morii de hârtie de la Brașov a fost apreciată de trei ori în timpul funcționării sale, de fiecare dată în jurul sumei de 1000 de florini, ceea ce însemnă că cheltuielile cu ridicarea ei au fost amortizate în mai puțin de 10 ani. (Nu am mai luat în considerare vânzarea hârtiei către persoane particulare, hârtia mai era folosită pentru împachetarea prafului de pușcă sau ca înlocuitor pentru geamuri, unsă cu ulei, dar nu cred că nivelul acestor vânzări afectează major calculele ipotetice de mai sus.)
Modelul de afaceri într-un sistem feudal
Vedem astfel mult mai limpede modelul unei afaceri medievale din spațiul românesc. Investitorii provin din clasa conducătoare a unei republici orășenești, fac parte din administrația publică a orașului și dețin deja averi mari, ceea ce le permite să dețină capitalul necesar pentru o investiție de amploare. Au legăturile internaționale necesare astfel încât să poată angaja un meșter dintr-o altă țară pentru transferul de tehnologie (fără îndoială speculând problema acestuia cu o datorie neachitată). Magistratul orașului Brașov aprobă de fiecare dată transferul proprietății morii de hârtie și într-un document chiar se arată că fabricarea hârtiei este „spre cinstea orașului” – cumva moara de hârtie de la Brașov era „o intreprindere de interes public” cum s-ar zice în ziua de azi. Poziția privilegiată a proprietarului morii de hârtie asigură piața de desfacere formată din marii consumatori de hârtie ai regiunii: structurile de putere din zonă și principalele tipografii. Chiar dacă prețul hârtiei scade semnificativ cu o treime după înființarea unei capacități de producție locale, familia Benkner reușește să își asigure desfacerea mărfii și să realizeze profit. Interesantă este producția de cărți destinată spațiului românesc, care vreme de jumătate de veac este o afacere exclusivă și profitabilă a familiei Benkner, dincolo de intenția inițială a convertirii românilor la luteranism (pe de altă parte românii au dovedit un spirit sincretic cât se poate de pragmatic: au folosit fără nici o umbră de sfială niște tipărituri luterane întru slava ortodoxiei; a existat și o tradiție tipografică separată la fel de amplă la Târgoviște și București care merită o relatare proprie).
Din păcate moara de hârtie de la Brașov a fost distrusă în vârtejul violenței regionale de la începutul veacului al XVII-lea. Paulus Benkner a reconstruit moara de hârtie în 1609 însă producția nu a fost reluată deoarece noile clădiri au fost distruse în 1610, cel mai probabil efortul financiar din 1609 nu a mai putut fi repetat, iar Paulus Benkner nu mai deținea poziția și influența lui Johannes Benkner.
La un calcul ipotetic se întrevede faptul că membrii familiei Benkner care au condus moara de hârtie din Brașov reușeau să asigure contracte de desfacere pentru o cantitate relativ apropiată de capacitatea maximă de producție realizabilă – ceea ce nu este puțin lucru. Aceștia au știut să exploateze foarte eficient condițiile unei piețe care nu era liberă, ci se baza pe un sistem de relații feudale. Cumva afacerea familiei Benkner de la 1500 seamănă cu afacerile din România contemporană, unde piața se întrepătrunde cu administrația până la confuzie și succesul este garantat de poziția socială și politică a întreprinzătorului. Cred că ar fi fost extrem de interesant să vedem documentele contabile ale familiei Benkner referitoare la exploatarea morii de hârtie. Eu cel puțin sunt sigur că a existat așa ceva, este vorba de un flux care trebuia administrat foarte atent, cu o perioadă de producție de circa 2-3 luni pentru o tranșă de hârtie, cu nevoia de asigurare a materiilor prime, producția pe stoc trebuia urmărită foarte atent ca să nu ducă la producerea de pierderi etc., așa ceva nu era posibil fără o contabilitate clară. Dar chiar și așa, documentele păstrate ne spun o poveste a unei afaceri de succes de-a lungul unor condiții generale valabile până în ziua de azi.