Am cumpărat de la Chişinău o carte excelentă: Tony Hawks „Tenis cu moldovenii”, Editura Cartier 2003. Un englez excentric pune pariu că va învinge la tenis toată echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova şi trece printr-o serie de aventuri până să câştige pariul. Subiectul propriu zis al cărţii contează mai puţin, ce contează este modul în care un britanic vede Basarabia. Şi iată cum vede Tony Hawks muzica pop rusească din autobuzele de peste Prut:
„Pop rusesc adevărat! Groaznic!! Sunt câteva lucruri pe care ruşii le fac foarte bine (educarea tinerelor gimnaste, producerea de pletoase aruncătoare ale greutăţii care sunt aproximativ femei şi încurajarea vizitelor în Siberia – incluzând muncă obligatorie şi o locuinţă neconfortabilă) dar nu excelează deloc în sfera muzicii pop. Cântecele lor se prind uşor. Ca bolile molipsitoare! Textierii lor au înţeles necesitatea găsirii unui cârlig melodios. Prin repetarea lui la infinit te fac însă să crezi că este cârligul de care te poţi spânzura. Muzica pop rusească face pentru suflet ceea ce… nu, hai s-o lăsăm baltă! Nu-i de mirare că individul din faţa mea arată de parcă ar vrea să se sinucidă. Trei ore din asta şi va dori să omoare pe toată lumea din jurul lui!”
Anul trecut în Ucraina am avut şansa nedorită să văd un hit care rula pe canalele de muzică rusească. Absolut delirant. Cătălin l-a regăsit pe youtube pe marele Artur Pirojkov, aşa că vi-l recomand călduros: