Meniu Închide

Cum este mutilată istoria la Chişinău. Acum

Istoricul Ion Varta publică în ziarul Timpul un amplu articol în care dezvăluie modalitatea în care politicianul comunist Victor Stepaniuc şi-a păstrat titlul de doctor în istorie. Pe scurt: în anul 2006 comunistul Victor Stepaniuc a vrut să-şi susţină teza de doctorat în istorie cu titlul „Statalitatea poporului moldovenesc” – o lucrare în mare parte plagiată după volumul anterior al moldovenistului Vasile Stati, „Istoria Moldovei”. În 2006 am cumpărat şi eu cartea lui Stepaniuc de la Chişinău şi citind-o am fost uimit să constat că era aproape identică cu cea a lui Stati. Nu doar eu am observat acest lucru, ci şi Ion Varta care a publicat în FLUX un amplu material în care a demonstrat plagiatul.

Susţinerea tezei de doctorat a lui Stepaniuc a fost amânată până la sfârşitul anului 2007, când acesta a fost cadorisit cu titlul de doctor. Plagiatul fiind mult prea evident, până la urmă a fost constituită o comisie care să analizeze dacă este sau nu cazul să-i fie retras titlul de doctor în istorie lui Victor Stepaniuc. Şi comisia şi-a prezentat concluziile în luna aprilie 2011. Iar pe 7 aprilie 2011 Consiliului Naţional pentru Atestare şi Autorizare de la Chişinău a dat un VOT SECRET asupra tezei lui Victor Stepaniuc: şapte voturi – pentru retragerea titlului de doctor în istorie al lui Victor  Stepaniuc; şase – împotriva acestei decizii şi trei abţineri. Era nevoie de nouă voturi pentru ca să îi fie retras titlul de doctor lui Victor Stepaniuc. Nu a fost să fie.

Mulţi ar spune: şi ce dacă Stepaniuc a rămas cu titlul de doctor în istorie? Nu e chiar aşa simplu. Titlul de doctor în istorie conferă autoritate ştiinţifică. Dacă Victor Stepaniuc ar vrea titlul doar de dragul titlului chiar nu ar fi nici o problemă. Însă de azi înainte autoritatea ştiinţifică – în realitate nulă – a lui Victor Stepaniuc va putea fi invocată pe toate canalele moldovenizatoare. Vezi noua creaţie din care se inspiră comunistul Igor Dodon (dar care nu este a lui Dodon), pagina electronică www.moldovenii.md Acolo sunt răsucite şi repetate la infinit ideile din cărţile lui Vasile Stati şi Victor Stepaniuc. Copy-paste şi gata propaganda. Mai apar unele idei revoluţionare, gen „dacă nu ştii ruseşte, nu eşti moldovean” – după cum remarca aici Constantin Tănase.

Dar cel mai grav lucru este că toate ideile lui Vasile Stati, Victor Stepaniuc şi ciracilor lor moldovenizatori sunt copiate integral din lucrarea lui Artiom Lazarev din anul 1974 „Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană”. Artiom Lazarev nu era istoric, ci politruc. Născut la Tiraspol  în 1914, aproape întreaga sa viaţă Artiom Lazarev a ocupat poziţii de conducere în aparatul ideologic şi de propagandă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost instructor pentru prizonierii români din URSS care au fost înrolaţi în divizia comunistă Tudor Vladimirescu. Între anii 1947 – 1963 Artiom Lazarev a fost pe rând ministru al educaţiei şi apoi al culturii la Chişinău. După 1963 a căzut din funcţiile înalte şi a aterizat cercetător la secţia de istorie sovietică a Institutului de Istorie de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Chişinău.

Până în acest punct Artiom Lazarev a avut o carieră interesantă: a supravieţuit epurărilor staliniste, Războiului Mondial, a atins un vârf al carierei în timpul lui Stalin şi Hruşciov. Însă în perioada de sfârşit a epocii Hruşciov a căzut. Deceniul 1960 avea să fie obscur pentru Artiom Lazarev – dar avea să revină în anii ’70. În această perioadă a ajuns rector al Universităţii din Chişinău, membru al Academiei de Ştiinţe şi a dat opera cea mai durabilă a vieţii sale: o sinteză a argumentelor „moldoveniste” promovate începând din anii ’20 de sovietici în încercarea de a sparge unitatea etnică a românilor. Lucrarea „Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană” din anul 1974 – apărută în contextul „reactivării” chestiunii basarabene de către istoricii de la Bucureşti. Punerea în cadre sovietice a învăţământului şi culturii de la Chişinău nu reprezintă cea mai importantă operă a lui Artiom Lazarev – ci promovarea teoriei moldoveniste. Artiom Lazarev a murit în anul 1999.

Vasile Stati şi Victor Stepaniuc sunt copii de suflet ai lui Artiom Lazarev. Operele lor plagiază masiv cartea lui. www.moldovenii.md şi Igor Dodon îşi trag seva de la Artiom Lazarev. Teoriile sovietice au încă mulţi continuatori la Chişinău. Influenţa lui Artiom Lazarev şi a operei sale toxice sunt departe de a se fi epuizat.

3 comentarii

  1. eftimie

    Sunt curios dacă şi în Republică e la fel ca la noi, dacă ai un doctorat ai un bonus salarial în cazul în care eşti angajat la stat. Cunoaştem cazuri, şi la noi, de doctori frauduloşi, şi tocmai aici vine şmecheria. Dacă profiti de calitatea ta de „doctor” într-un job la stat este fraudă, nu? Ca şi cum te-ai angaja cu o diploma falsă de bacalaureat.

    Pe de altă parte propagarea falsurilor istorice poate fi făcută şi fără o „autoritate ştiinţifică” şi, poate, mult mai eficient. Un bun exemplu în acest sens mi se pare revista românească „Descoperă” unde se practică ritualuri protocroniste cum nici pe vremea comuniştilor nu vedeam. Şi asta e şi frumos colorată, deci e mai uşor de digerat decât un referat al unui psedudo-istoric.

    • george damian

      Nu ştiu cum e în Republică cu bonusul de doctorat, însă în România a fost scos de guvernul Boc. Era de 15% la salariul de bază.

      Revista Descoperă nu o cunosc, iar siteul lor nu mă îndeamnă foarte tare în acest moment. Cât despre ritualuri protocroniste, ce pot să zic? Au existat exagerări, însă de ceva ani nu aud decât că românii au fost nişte troglodiţi ai istoriei. Destul de greu să mă împac cu ideea asta. În plus la Chişinău referirile şi polemicile istorice au o valoare cuantificabilă: voturi.

  2. Pingback:George Damian: Cum este mutilată istoria la Chişinău. Acum | Info Prut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *