Deci internetul ne minte rău de tot. Căutare pe Google după Radu Cosaşu. Ajungem pe pagina lui de Wikipedia, spălată, curată. Aflăm că după 23 august 1944 Radu Cosaşu „a fost un admirator sincer al socialismului real”, dar după revolta de la Budapesta din 1956 „şi-a reconsiderat ferm opţiunile”. A fost autorul „faimosului imperativ al adevărului integral” (ce o mai fi însemnând şi asta?!?) şi tocmai această chestie i-a adus concedierea şi şomajul în perioada comunistă. Tot de la Wikipedia mai aflăm că Radu Cosaşu a lucrat la Sportul popular, revista Cinema, după 1990 a fondat alături de Andrei Pleşu şi Zigu Ornea revista Dilema. Deci avem de-a face cu un dizident, un luptător anticomunist.
De fapt Wikipedia ne minte de la obraz. Radu Cosaşu nu a fost doar „admirator sincer al socialismului real”. A fost comunist de-a binelea. Şi nu şi-a început cariera publicistică la Sportul popular ci la Scînteia Tineretului. Unde scria articole cu „mâna criminală de chiabur” care dădea foc la „avutul obştesc”, cu fraze de genul „Inima lui Voicu bătea cu putere, gata să-i iasă din piept: i-a venit de hac bogătanului. (…) şi ura, ura nepotolită pentru exploatatori, clocoteşte mai aprig în sufletul lui”. Nu, Radu Cosaşu nu a fost doar „admirator sincer al socialismului real”, a fost mai mult decât atât. Dacă mai vreţi fragmente din scrierile lui Radu Cosaşu de la Scînteia găsiţi aici. După ce ne-a învăţat cum să căsăpim bogătani exploatatori şi să construim comunismul în zbor, Radu Cosaşu ne învaţă democraţie în revista Dilema Veche. Tot ăia, tot ăia…
Da, este adevarat ce ai scris mai sus, nu incape indoiala, doar ca este totdeauna bine primit cel care a avut parte de o convertire (daca imi este permis termenul) autentica. Cu atat mai mult „simte” democratia in fata comunismului, fiind puternic „bransat” in acel sistem odios. Stim de altfel o serie de cazuri cunoscute, cei ce salutau generatiile imbracate in blugi, ramanand in fiinta lor niste nostalgici tristi si prafuiti. Nu vreau sa intru mult in divagatii dar din umila mea experienta cu oamenii, am observat ca sunt majoritatea comunisti fara sa-si dea seama, asta la modul cel mai serios, cand imi spun cum „ar trebui ” sa fie societatea…”ei stiu”. ( Ceva imi spune ca tocami ei ar fost urmatoarea generatie „de bine” a tarii in randurile PCR si a securitatii )
Cum spuneam la inceput, nu caut in nici un fel sa-l apar, dar un om care a trait in doua sisteme imi confera mai multa incredere decat trambitasii care recita pe dinafara poezii nici de ei intelese.
De altfel, sunt o gramda de „variabile”(mediul de familie, social, cultural) in viata oamenilor, facandu-i in anii adolescentei, mai ales, sa imbratiseze naiv un sistem in care cred cu tarie….unii se trezesc, altii nu.
Deci – o alta lepra imputita in genul lui Silviu Brucan – Saul Bruckner!
Puteţi face altceva: vş creaţi cont pe Wikipedia şi modificaţi respectiva pagină. Şi nu numai pe aceea.
Vezi ca articolul are tenta antisemita :):):)
Pingback:DOI PORCI -Nicolae Manolescu şi Mihail Neamţu:Radu Gyr, un oportunist ? « Cronici Geruliene
E adevarat ca Radu Cosasu a fost – dupa propriile marturisiri – un adept sincer si inflacarat al comunismului. Dar are meritul de a-si recunoaste greselile. Nu mi se pare o crima sa fii, la 20 de ani, indoctrinat de propaganda comunista si sa te crezi un „om nou” a carui datorie e sa participe la transformarea societatii. Cu atat mai mult cu cat Radu Cosasu este evreu si a trait anii razboiului cu teama permanenta de a cadea victima opresiunii antisemite. Ziua de 23 august si venirea comunistilor trebuie sa-i fi aparut ca o izbavire – si poate asa a si fost pentru el.
Am citit recent volumul „Armata mea de cavalerie”. Autorul isi recunoaste acolo cat se poate de franc propriul trecut „inregimentat”. Il apreciez pentru sinceritate si-l apreciez si mai mult pentru faptul ca a ramas in Romania, in conditiile in care rudele i-au emigrat in Israel cu multi ani in urma. Nu cred ca merita sa fie acuzat, in nici un caz de catre noi. Si de altfel, tonul operei sale tradeaza cat de mult l-au apasat si poate il mai apasa greselile propriului trecut. Este, cred, o ispasire suficienta.