Mie îmi plac secuii

E puţină isterie în mass-media românească în jurul regionalizării şi Ţinutului Secuiesc. Am încercat să stau strâmb şi să judec drept situaţia. Prima dată m-am gândit la secui. Şi recapitulând cam tot ce ştiu mi-am întărit părerea că mie îmi plac secuii. I-am cunoscut de mic, de la Braşov. Am cunoscut mulţi de atunci până acum. Nu am să reproşez nimic nici unuia dintre ei. Sunt oameni direcţi, sinceri şi curajoşi. Din punct de vedere istoric secuii au fost alături de voievozii moldoveni şi munteni ori de câte ori au fost solicitaţi şi nu s-au făcut niciodată de râs.

Cum arată satele secuieşti de azi şi ce cred secuii? Acum am descoperit un reportaj mai vechi făcut de Deutsche Welle şi Hotnews (felicitări lui Robert Schwarz!). Îl puteţi vedea mai jos. Puteţi auzi secuii vorbind româneşte şi exprimând idei cât se poate de limpezi despre politica de la Bucureşti şi Budapesta. Pe bază de bun simţ, fără studii la SNSPA. Puteţi vedea sărăcia descurajantă din satul secuiesc Zoltan. Aceeaşi sărăcie ca în multe sate româneşti din Oltenia, Moldova sau Basarabia.

Autonomia

Din păcate chestiuni serioase ca autonomia (teritorială sau culturală) sunt tratate politicianist: fiecare încearcă să atragă voturi pentru viitor. Un lucru este clar: autonomia se hotărăşte în Parlamentul României. Şi autonomia trebuie să fie aceeaşi la Caracal ca şi la Sfântul Gheorghe. Csibi Barna îşi expune în filmul de mai sus teoria, bazându-se pe „dreptul la autodeterminare a popoarelor” (prevăzut în Carta ONU) susţine apariţia unui stat secuiesc. Conform teoriei dreptului internaţional „autodeterminarea popoarelor” poate fi obţinută prin secesiune (ceea ce doreşte Csibi Barna) sau prin participare internă la viaţa statului (ceea ce oferă România prin Constituţie şi celelalte legi). Oferta României nu este doar legală – ci şi practică, maghiarii chiar participă din plin la viaţa politică a României. Revin: autonomia de orice fel se obţine cu acordul Parlamentului României şi trebuie să fie aceeaşi pentru toate regiunile ţării.

Trianonul

Mai este puţin şi se împlinesc 100 de ani de la pacea de la Trianon. În tot acest timp România a dovedit că respectă tratatele internaţionale semnate cu privire la protecţia minorităţilor naţionale. Cred că este o performanţă unică în regiune. Toate celelalte state create după Primul Război Mondial fie au dispărut, fie şi-au modificat esenţial graniţele. În unele părţi s-a ajuns la războaie interetnice care au înspăimântat întreaga lume.

Performanţa României a fost atinsă în ciuda unui secol de eforturi de la Budapesta de a răsturna situaţia existentă. De admirat proiectul maghiar şi continuitatea lui. Indiferent de ordinea mondială sau regională existentă Budapesta a cheltuit oricât şi a riscat orice pentru a contesta tratatul de la Trianon. Spiritele încinse la Bucureşti nu sunt însă folositoare în această confruntare pe termen foarte lung.