Meniu Închide

Rezultate bacalaureat 2011: lacrimi şi sânge

Toată ţara suferă după ce a văzut dezastrul intitulat „rezultate bacalaureat 2011”. Există licee în ţară cu 0 (ZERO) promovaţi. Din ce am văzut până acum procentele de promovabilitate se învârt în jurul a 40-50%. Sunt curios cum vor arăta rezultatele finale, în mod sigur vor fi dezastruoase.

Liceenii proclamă în cor: ministrul Funeriu este de vină pentru dezastrul rezultatelor la examenul de bacalaureat din Anno Domini 2011. De parcă ministrul Funeriu a fost în sala de examen! Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu (responsabilă pentru programa şcolară!) spune că elevii au fost stresaţi de măsurile de prevenire a copierii. Dă-mă dreacu’! Asta e ca şi cum ai spune că cetăţenii sunt stresaţi de prezenţa poliţiştilor pe stradă. Sau ca şi cum ai spune că rezultatele sunt slabe pentru că elevii nu au putut să copieze!

Treaba e simplă: rezultatele de la examenul de bacalaureat din 2011 se datorează lipsei de pregătire a elevilor, dezinteresului total al profesorilor şi concepţiei greşite că toată lumea trebuie să treacă bacalaureatul şi să intre la facultate. Greşit. Avem nevoie şi de oameni care să practice diverse meserii. Nu e nici o ruşine să fii şofer de buldozer sau macaragiu. Sau bucătar. Sau croitor. Nu toţi oamenii pot fi medici sau ingineri.

Circulă mai multe teze false. Că sunt multe materii „inutile”. Liceele sunt „de cultură generală”, bacalaureatul este un examen „de cultură generală”. Cultura generală presupune cunoştiinţe cât mai multe, din domenii cât mai variate. Dacă cineva vroia materii puţine şi simple trebuia să se ducă la o şcoală profesională. Exemenele nu sunt ca gura de metrou să intre toată lumea. Examenele îi selectează pe cei mai buni. Nu toţi pot fi cei mai buni. Cu cât examenele sunt mai dure, cu atât procesul de selecţie va avea rezultate mai bune.

Alţii se leagă de subiectele de la bacalaureatul din 2011. Că au fost greşite, că au fost prost formulate. Însă ele au fost aceleaşi pentru TOATĂ LUMEA. Şi nu au fost greşite în totalitate – se putea lua nota de trecere. Ori majoritatea candidaţilor nu au luat nota de trecere. Deci nu au învăţat.

În sfârşit: profesorii. Rezultatele acestui bacalaureat ar trebui să declanşeze o re-evaluare a profesorilor şi a modului în care aceştia îşi practică meseria. Poate că avem nevoie de mai puţine licee şi de mai multe şcoli profesionale. Poate că nu avem nevoie de atât de mulţi profesori care să producă pe bandă semi-analfabeţi.

Situaţia din învăţământul românesc este într-adevăr tragică. Am văzut-o cu ochii mei. În 2007-2009 am urmat un master la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. La un moment dat nu am putut participa la un examen oral şi a trebuit să susţine examenul în scris împreună cu studenţii de anul III. Am fost uimit să văd că majoritatea habar nu aveau să scrie de mână. Se chinuiau cu disperare să rotunjească două litere. Aveau frazări absolut incoerente. Şi erau studenţi ajunşi în anul III! Sper ca modelul de bacalaureat 2011 să se păstreze şi să dispară această specie de studenţi.

Oricum, absolvenţii de facultăţi care sunt semi-analfabeţi tot chelneri sau şoferi de taxi ajung. Dacă pică bacalaureatul la timp s-ar putea să fie scutiţi de nişte cheltuieli suplimentare şi timp pierdut aiurea.

7 comentarii

  1. Aristocratul

    eu nu sunt deloc de acord cu BAC`u asta…
    consider ca ar fi mult mai bine sa dam SAT ca americanii…
    sa avem 1000 de intrebari de cultura generala si asupra rezultatelor SAT sa mergem si sa dam examen de admitere la facultatea la care vrem sa invatam mai departe…
    dar cred ca in acest caz…promovabilitatea ar fi undeva pe la 15%-20%…maxim…maaaaxiiimmmm!

    specific…ca cei care isi aleg cariera de medic si vor sa dea a Medicina…sa sustina periodic examene de specialitate…ca toti intra al Medicina cu nota 5…stau la medicina..o ard tot anul in orgii si betii…si termina facultatea tot cu 5…
    si asta ce inseamna?ca e medic de nota 5?!

    prevad un viitor foarte sumbru,pentru tara asta!

  2. neacsum

    Eu cred ca trebuie sa ne e ducam copii sa puna mana pe carte, nu pe carti. Sa invete sa scrie compuneri, cu pixul sau cu stiloul, nu sa dea copy-paste de pe Referate.ro, sa mearga la scoala , nu la baruri si pub-uri, sa lase jocurile pe computer si sa invete sa faca programe .. aAsta in primul rand .. apoi sa schimbe sistemul impreuna cu noi. sa Schimbam legile, conducerile partidelor si statului si sa punem tara pe picioare nu sa ne taram ca ramele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *