Meniu Închide

Catedrala Mântuirii Neamului. Îndemn la faptă

[wide]

[/wide]

Povestea cu minciunile răspândite prin intermediul Deutsche Welle nu s-a încheiat. Cei care credeţi ca mine vă rog să faceţi un mic efort pentru Catedrala Mântuirii Neamului (vedeţi despre ce este vorba la sfârşitul articolului). Dar mai înainte de asta să vedem ce s-a mai întâmplat…

Să-l ferească Dumnezeu pe Remus Cernea să i se împlinească dorinţa

Nu ştiu de ce am impresia că în spatele acestui nou atac la adresa Catedralei Mântuirii Neamului stă tocmai Remus Cernea. Poate din cauza faptului că apare în reportajul Deutsche Welle. Poate din cauza faptului că Remus Cernea sare ca prostul din baie ori de câte ori vine vorba de Biserica Ortodoxă Română. Nu contează. Ideea este că Remus Cernea cere Patriarhiei printr-o scrisoare deschisă să renunţe la fondurile publice pentru Catedrala Mântuirii Neamului (şi în general, BOR să renunţe la fondurile publice).

Legislaţia actuală prevede sprijinul de la bugetul de stat pentru toate cultele religioase. Nu ştiu exact cum este în alte ţări şi nu am timp acum să mă documentez (pe viitor o voi face). Însă legea de acum, aşa cum este ea, permite fonduri publice pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Şi este corect să fie aşa, câtă vreme conform recensământului din 2002 românii de confesiune ortodoxă erau în număr de 18.817.975 reprezentând 86,79% din populaţie. Legislaţia actuală face ca o parte din banii strânşi de la aceşti oameni să meargă spre Biserica Ortodoxă Română. Sunt mulţi bani? Da, dar sunt şi mulţi credincioşi.

Remus Cernea şi bezbojnicii lui vor sări să spună că pe lângă aceşti bani, preoţii cer tot felul de taxe pentru serviciile religioase. Un argument fals, eu îl consider mincinos. M-am cununat o dată şi am botezat doi copii. Nici unul dintre cei trei preoţi cu care am avut de-a face în acest situaţii nu mi-au cerut bani. Eu am întrebat cât să dau, ei mi-au spus cât vreau, am plătit cât m-a lăsat inima şi portofelul şi am primit chitanţă. Nu cred să existe în România un preot ortodox care să refuze botezul unui copil sau o slujbă de înmormântare din cauza banilor. Circulă multe legende pe această temă, dar eu nu le cred. Şi dacă există astfel de cazuri cu siguranţă episcopul locului va îndrepta greşeala.

Revenind la ideea lui Remus Cernea. Sunt perfect de acord cu ea. Mi-aş dori ca Biserica Ortodoxă Română să iasă de sub patronajul politicienilor şi al statului. Să i se permită să îşi colecteze şi administreze singură fondurile. Abia atunci Biserica Ortodoxă Română va fi un actor puternic în societate. Dar retragerea fondurilor guvernamentale să se facă pentru TOATE confesiunile şi cultele, nu doar pentru creştin ortodocşi. Chiar îmi doresc să se modifice legislaţia în acest sens, deşi ştiu că nu se va întâmpla.

Ce mai zic ziarele de Catedrala Mântuirii Neamului

Gabriel Bejan de la România Liberă suferă de pluralul seniorial („Noi, Ştefan cel Mare, domn a toată ţara Moldovei…”) şi titrează „De ce nu credem în utilitatea Catedralei Mântuirii Neamului„. Nimic nou, un răspândac oarecare: preia minciunile de la Deutsche Welle pe nemestecate.

Florian Bichir de la Evenimentul Zilei întreabă „Avem nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului” şi îmi face plăcerea să preia câteva fragmente din articolul meu de pe blog. Doar că nu îmi dă şi mie un link…

Lelia Munteanu a publicat două articole despre chestiunea Deutsche Welle – Catedrala Mântuirii Neamului (Iisus din tomberon – în care spune că mai bine construim biserici decât cârciumi şi Ajunge zilei răutatea ei – unde face un apel la moderaţie).

Nu în ultimul rând, Remus Cernea ne promite să revină în forţă cu mişeliile lui împotriva creştin ortodocşilor. Îl aştept cu încredere şi speranţă.

Fapta ce trebuie înfăptuită

Cu vreo 8 ani în urmă am făcut o practică de jumătate de an la secţia română a postului de radio Deutsche Welle. Acolo am cunoscut jurnalişti profesionişti şi dedicaţi şi am rămas cu amintiri deosebite (la fel şi prieteni). Am fost uimit să văd cu câtă uşurinţă Paul Tutsek şi Zsuzsa Hunyadi aruncau cu cifre lipsite de documentare într-un reportaj Deutsche Welle. Pur şi simplu aşa ceva nu face parte din stilul acestei organizaţii media finanţate de guvernul Germaniei. Nu poţi spune că guvernul României cheltuieşte 600 de milioane de euro pentru o biserică şi închide trei şcoli pe zi şi mult mai multe spitale. Sau poţi spune, dar trebuie să ai ceva dovezi. Aşa că m-am hotărât să-i adresez o scrisoare deschisă directorului Deutsche Welle, Erik Bettermann la adresa info@dw-world.de. Sper să îmi răspundă.

Rugămintea mea este ca în cazul în care sunteţi de acord cu mine să scrieţi şi voi directorului Deutsche Welle. Puteţi să vă folosiţi de scrisoarea mea drept model. Nu uitaţi să vă semnaţi cu numele vostru şi să eliminaţi penultimul paragraf. Durează câteva minute să trimiteţi un e-mail, poate pe viitor nu vor mai fi jigniţi creştin ortodocşii din România cu atâta uşurinţă.

In attention of Mr. Erik Bettermann, Director General of Deutsche Welle

Dear Sir,

With a heavy heart, I write to you concerning the professional standards recently employed by Deutsche Welle. Your correspondents Paul Tutsek and Zsuzsa Hunyadi produced a report on the Cathedral of National Redemption in Bucharest Romania, a report that disregards completely all standards of quality journalism.

I consider this report as being biased against the Romanian Orthodox Church believers and presenting unverified figures as facts. I quote from this report (http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15264903,00.html):

„Money seems to be no object. The Romanian Orthodox Church and Government will jointly pay the 600 million Euro cost.”

There is no official or reliable source quoted by the Deutsche Welle correspondents on the cost of the Cathedral being built. The last official figure amounts only to 200 million Euro for the building itself.

There is another case of poor journalism in this report, from which I quote the following lines:

„In the past twenty years, more than 4.000 churches have been built in Romania, thanks to Government support. Statistically, that means every two days a new church has been completed. Meanwhile, three schools are shut down every day and more and more hospitals.”

Again, there is no official or reliable source for these figures. Moreover, the assertion itself goes against the basic common sense. It is not clear if three schools a day were shut in Romania for the past twenty years – that would mean most of the Romanian population should be illiterate.

Bearing in mind that the Romanian Orthodox Church has almost 19 million believers, representing 86% of the total population, I do consider that Paul Tutsek and Zsuzsa Hunyadi should have been more careful in documenting their report.

I myself have been an intern for Deutsche Welle Radio, Romanian Department in 2003. It was an opportunity for me to learn the high standards of journalism used by Deutsche Welle.

I always considered Deutsche Welle to rank among the most reliable sources of information until the report of Paul Tutsek and Zsuzsa Hunyadi. Hoping that this is and will stay an unfortunate exception I remain truly yours,

George Damian, journalist

Romania

 

19 comentarii

  1. nicu.stanescu

    NU SUNT ABSOLUT DELOC cu ideile Dvs.! imi pare rau,dar sunteti de partea GRESITA a baricadei;respect institutia bisericii,dar ii DETEST PE ACESTI ASA ZISI SLUJITORI AI EI!

  2. eftimie

    În alte ţări cultele religioase sunt mai mult sau mai puţin finanţate de stat. Din câte ştiu în SUA cultele sunt scutite la plata taxelor şi impozitelor. Explicaţia dată de BOR pentru finanţarea de stat sună cam aşa: statul român ne-a luat proprietăţile în repetate rânduri de-a lungul istoriei, noi n-avem cum să ne întreţinem singuri. BOR este o treabă importantă pentru români etc. Un pic de dreptate are şi BOR-ul are şi Cernea&Co. Primo, că proprietăţile bisericilor ar trebui înapoiate secundo, că nu e momentul să construim o mega-biserică.

    Din păcate încă nu s-a purtat discuţia corectă în România: suntem dispuşi să plătim pentru asigurarea de servicii religioase? Indiferent de confesiune. Şi e greu să purtăm această discuţie pentru că există argumente de genul „86,7% din populaţie”. Asta presupune că 100% din populaţie crede în Dumnezeu. Sau măcar 98%. Ceea ce-i o minciună mai mare decât aia cu DW.

    • george damian

      Recensămintele din România chiar sunt libere. Taică-meu s-a declarat ateu la toate recensămintele şi n-a avut nimeni nimic de zis. Oamenii se declară creştin-ortodocşi de bună voie, se botează, se cunună şi merg la groapă cu popă. Cât sunt de catehizaţi, câţi dintre ei cunosc crezul – e altă poveste. Dar nu un argument.

      Din punctul meu de vedere Federaţia Română de Fotbal şi Arena Naţională sunt nişte cheltuieli inutile. De ce avem nevoie de FRF şi ditamai stadionul când echipa naţională de fotbal este vraişte şi campionatul intern o găinărie totală?!?! Şi totuşi se cheltuiesc mulţi bani, deşi nu este clar pentru ce. De ce s-a construit măgăoaia de stadion pe vreme de criză?

  3. căţelul alpha

    Reportajul are la un studiu realizat de APADOR Elveția și Fundatia Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiintă, publicat acum un an parcă. Acolo se mai vorbește și despre numărul de paturi din spitale, închiderea spitalelor (vreo 11 între 2000 și 2010, ca să nu mai vorbim de zecile de unități medicale închise anul ăsta).

    Gugăl sărci: Les Nouvelles de Roumanie APADOR.

    CMN este inutilă și extrem, extrem de urîtă. Dar nu-i nimic, o facem și p-asta obiectiv turistic.

  4. urbos

    Ha ha. Deci asta e penibilul raspuns al mataluta? Ca daca dupa capul matale s-a facut un stadion inutil trebuie sa se faca si o balena de biserica inutila?
    Faza e ca in timp ce cu tot cu stadionul asta, Romania, stat european, n-are decat un stadion civilizat, adica tot el, tara geme de biserici facute te miri unde, dupa ce au distrus parcuri, terenuri de joaca, parcari, itindu-se la fiecare colt de bloc, ca dangane cartierele de clopote si talangi. Nu-ti ajunge cate porcarii d-aseta s-au facut, mai vrei inca una mai mare decat toate? Unde mai pui ca atunci cand vine vorba de Biserica si popi, ar trebui sa aiba legatura cu ale spiritului, cu smerenia, milostenia, chivernisirea, nu cu adunarea gramezilor de bani, lacomia si megalomania unor imbuibati, in timp ce scolile si spitalele se inchid, vorba lui Doicevele.

    • cățelul alpha

      M-am referit la faptul că nu apăruse comentariul. În rest, poți să nu răspunzi. Datele respective au circulat peste tot anul trecut. Iar dacă ne uităm puțin prin jur chiar poți să-ți dai seama că datele nu sînt departe de adevăr. Cred că dacă s-ar actualiza informațiile, am arăta și mai prost. În ultimii 2 ani ne-am reformat de nu ne-am văzut, dar construcțiile de biserici cu turnulețe din aur au continuat.

      Pe o parte se închid școli și spitale pentru a reduce cheltuielile bugetare, pe de altă parte se alocă sume uriașe tot de la bietul buget de stat pentru construcția unei catedrale. Asta cum sună? Imaginile astea două nu pot fi despărțite, oricît ar încerca cineva să deturneze subiectul.
      Iar stadionul proaspăt inaugurat nu are o strictă legătură cu FRF și echipa națională. E un cîștig pentru comunitate. Dacă am judeca în felul ăsta orice situație, atunci am putea spune că nici polonezi n-au nevoie de stadioanele alea pe care le-au construit/reconstruit pentru EURO 2012, că echipa lor oricum e de cacao, la fel și campionatul. Ce le mai trebuia lor un Euro inutil!

    • george damian

      Şi catedrala este un câştig pentru comunitate. Cât despre sumele uriaşe de la bugetul de stat şi mai ales datele de care vorbeşti am ceva mai multe de spus, le voi spune într-un articol pe blog.

  5. Arhimede

    – În ultimii 10 ani au fost retrocedate BOR zeci de mii de hectare de păduri şi pământ arabil.
    – Au fost retrocedate TOATE clădirile care au aparţinut BOR, înainte de naţionalizare. (De acest lucru au beneficiat toate cultele din România).

    – Excepţie face Biserica Greco-Catolică, care nu a mai primit înapoi zeci de biserici şi proprietăţi, care azi sunt în stăpînirea BOR.

    – Toate mânăstirile au gospodării proprii, din ceeace produc, 60% se transferă la BOR.
    – Dau exemplu o mânăstire de maici pe care o cunosc bine: are atribuită o suprafaţă de 250 Ha, pământ arabil, 150 Ha păduri. Deţine o fermă cu: 56 vaci de lapte, 700 oi, 240 capre, 40 porci, 300 găini ouătoare. Deţine o secţie de producţie obiecte textile şi artizanat.

    – Există stabilite taxe fixe pentru oficierea slujbelor la: căsătorie, botez, înmormîntări – se eliberează chitanţă.
    – Când vine popa cu „botezul” la începutul anului, este o taxă fixă de 15 lei – fără chitanţă.

    Ar mai fi destule de spus desprea averile bisericii.

    – Nu uit nici cultul reformat maghiar care are o avere (mijloace fixe) estimată la cca 900 milioane de euro (clădiri, terenuri, păduri etc).

  6. Morcovu razbunator

    Am trimis mail.

    @Arhimede

    Si care e problema ca s-au retrocedat atatea ‘averi’ Bisericii? A fost ceva ilegal? Sau nu inteleg ce ar fi trebuit sda se intample.

    Nu va obliga nimeni sa dati banii aceia, iar „taxa fixa” este suma care s-a impamantenit sa fie data. Nu-i dati, plangeti-va episcopului, Patriarhiei impotriva preotilor care va cer bani si apoi mai discutam. Dar sunt convins ca sunt doar smiorcaieli, pentru ca e mai comod sa accepti si apoi, din frustrare, sa te plangi pe internet.

    Urmati procedurile pe care ar trebui sa le urmeze orice credincios si apoi comentati. Dar sunt convins ca sunteti asa de credincios ca nici nu stiti care sunt acele proceduri.

  7. Pingback:Câţi bani se dau de la buget pentru preoţi şi biserici? George Damian face un calcul: In stadionul National Arena au intrat toate bisericile construite in Romania in ultimii 10 ani. Oare in Muzeul “National” al Comunismului cat o sa se bag

  8. alex.mina

    Daca in Romania este nevoie de un mare stadion hotararea construirii trebuie sa o ia cei care se ocupa de sport si nu pensionarii sau gospodinele.
    Daca in Romania este nevoie de biserici si de o mare catedrala nu atei sau falsii crestini ortodocsi trebuie sa aiba cuvantul hotarator.

    • Ioana

      Dumnezeu locuieşte în fiecare biserică ortodoxă. În potirul de împărtăşanie, mai exact. Că poate nu ne purtăm noi cum trebuie e altceva. Însă El este acolo.

  9. Sabin

    Referitor la „preoţii cer tot felul de taxe pentru serviciile religioase. Un argument fals, eu îl consider mincinos. M-am cununat o dată şi am botezat doi copii. Nici unul dintre cei trei preoţi cu care am avut de-a face în acest situaţii nu mi-au cerut bani. Eu am întrebat cât să dau, ei mi-au spus cât vreau, am plătit cât m-a lăsat inima şi portofelul şi am primit chitanţă. Nu cred să existe în România un preot ortodox care să refuze botezul unui copil sau o slujbă de înmormântare din cauza banilor. Circulă multe legende pe această temă, dar eu nu le cred. Şi dacă există astfel de cazuri cu siguranţă episcopul locului va îndrepta greşeala.”.

    Am sa iti povestesc o intamplare traita de mine acum 1 an: eram cu parintii mei la cimitir, de Pastele Blajinilor la mormantul bunicului sa impartim niste pachete dupa cum e datina. Ritualul presupune si o slujba efectuata de un preot asa ca taicamiu s-a dus sa caute unul. L-a gasit, l-a adus la mormant, care era destul de departe de intrarea cimitirului ( de unde il culesese pe popa ). Preotul vizibil iritat, ca l-am adus pana acolo, a facut o slujba „cam in sictir” si care nu a durat mai mult de 5 minute. La sfarsit taicamiu i-a rasplatit „prestatia” cu suma de 10 lei. 🙂 Evident ca i s-a parut putin si a fost foarte nemultumit si a plecat bombanind.

    Din pacate, nu este un caz singular, ci mai degraba o regula. 90% dintre preoti sunt animati de interese financiare si materiale. Daca nu ma credeti incercati un experiment: cand vin cu Boboteaza prefaceti-va ca nu le dati nici un ban, sa vedeti ce reactie au. Nu trebuie sa zica nimic, studiati-le doar mimica si reactiile si veti intelege ce spun.

  10. GABY

    FOARTE BN CA BISERICA NOASTRA CONSTRUIESTE CATEDRALA VA FI MOSTENIREA NOASTRA VA FI FRUMOASA SI MAREATA PTR NOI CRESTINII SI SA NE BUKURAM CU TOTII DE MUNCA CARE SE DEPUNE PTR RIDICAREA EI. ABIA ASTEPT SA O TERMINE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *