M-am săturat de câinii de pe litoralul bulgăresc. Îi ştiţi, ăia care umblă cu covrigi în coadă. Vă propun să vedem ce fac câinii bulgarilor în luna lui martie. Mai bine zis ce fac bulgarii cu câinii lor.
Ei bine, fac un dispozitiv din doi pari legaţi cu o frânghie mai lungă şi mai zdravănă. Răsucesc frânghia strâns şi lasă un laţ cât să încapă un câine de gospodar în el. După ce bagă câinele în laţ, îi dau drumul, iar frânghia se răsuceşte şi învârte câinele. Când frânghia se desface, câinele cade în apă. De unde iese ameţit şi vai de coada lui. Dar mai bine vă uitaţi la filmuleţul de mai sus.
Frumos obicei şi foarte interesant. Ţăranii bulgari spun că răsucitul ăsta păzeşte câinii de turbare şi că nu este tortură de animale, plus că este o tradiţie destul de veche. Acum trebuie să recunoaştem că nu este mare diferenţă între ţăranii noştri şi cei ai bulgarilor. Aceleaşi ciupilici pe vârful capului, aceiaşi gumari în picioare. Plus că şi bulgarii strigă „haide, haide, haide”. Şi la noi există/ exista prin sudul ţării datul câinilor prin tivic. Un alt obicei frumos şi interesant, destinat apărării câinilor de turbare. Tot în luna lui martie, de coada câinilor se lega o tinichea, după care câinii erau fugăriţi prin sat, iar tinicheau zdrăngănea în spatele lor şi îi teroriza cu zgomotul scos. Nu ştiu de ce, dar obiceiul bulgarilor mi se pare mai complex şi tehnicizat. Învârtitul câinelui îmi pare superior datului prin tivic.
P.S. Am primit reclamaţii că articolaşele mele despre obiceiurile vecinilor noştri sunt naţionaliste. Eu le scriu cu intenţia de a arăta că vecinii noştri, şi în general restul popoarelor, nu sunt nici mai buni , dar nici mai proşti decât românii. Suntem cam la fel, fiecare cu ale lui. Dar e bine să ştim cu ce se ocupă şi alţii, nu doar să ne plângem că noi suntem mai nu ştiu cum şi alţii sunt super piese, miez de miez.
Dacă nu merge filmuleţul de mai sus încercaţi aici.
Pingback:Bulgarii o lasă mai uşor cu „învârtitul câinelui”