Camarila regală: Elena Lupescu împotriva lui Puiu Dumitrescu

În istoria cunoscută a rămas doar Elena Lupescu, chintesenţa Camarilei lui Carol al II lea. De Puiu Dumitrescu foarte puţini oameni mai ştiu ceva. Pe internet nu există nici o fotografie a lui şi se găsescu foarte puţine relatări coerente. Şi totuşi, în anii ’30, la începutul domniei lui Carol al II lea, Puiu (Constantin) Dumitrescu era atotputernic la Bucureşti. Era secretarul personal al regelui, el îi tria corespondenţa şi îi aranja întâlnirile. Puiu Dumitrescu a fost mulţi ani pivotul Camarilei lui Carol al II lea.

Un lacheu regal

Puiu Dumitrescu şi-a început cariera ca factotum pe lângă Carol al II lea în timpul exilului acestuia în Franţa. Pe atunci Puiu Dumitrescu era student la Paris, iar Carol al II lea trăia alături de Elena Lupescu obsedat de faptul că era urmărit permanent de serviciile secrete de la Bucureşti. Chiar era urmărit, iar Poliţia de Siguranţă avea mulţi agenţi infiltraţi pe lângă prinţul care îşi lăsase tronul pentru o amantă. Este posibil ca şi Puiu Dumitrescu să fi fost infiltrat pe lângă Carol. Cert este că apare în rapoartele Siguranţei: îi ducea şi aducea de la poştă corespondenţa prinţului, îi ducea hainele la spălat, îi era alături în nopţile petrecute prin cazinouri.

După ce Carol al II lea s-a suit pe tron, Puiu Dumitrescu a devenit secretarul regelui. Tatăl lui, colonelul Dumitrescu a fost avansat general şi numit comandantul Jandarmeriei. Lacheul de la Paris a devenit peste noapte pivotul Camarilei regale.

Afacerea batistelor şi afacerea Taşaul

Dintre tunurile lui Puiu Dumitrescu a rămas celebră „afacerea batistelor”. Tatăl său, generalul Constantin Dumitrescu a făcut împreună cu vărul Elenei Lupescu, Emil Lupescu, batiste pentru soldaţii din armată şi jandarmerie. Nu erau simple batiste – ci aveau pe ele tipărit chipul regelui Carol al II lea, iar soldaţii erau obligaţi să le cumpere. Principele Nicolae a avut o confruntare violentă pe această temă cu Carol al II lea spunându-i în faţă că nu i se pare normal ca soldaţii să îşi sufle mucii pe chipul lui.

Altă afacere – destul de nebuloasă – în care a fost implicat Puiu Dumitrescu a fost cea referitoare la baza militară navală de pe lacul Taşaul. Britanicii şi-au exprimat în repetate rânduri intenţia de a contribui la construirea acestei baze şi s-a purtat o bogată corespondenţă cu Carol al II lea intermediată de Puiu Dumitrescu. Şi Nicolae Malaxa a fost implicat până la un punct în acest proiect. Nu este clar de ce afacerea a eşuat. Dar ar fi fost o evoluţie interesantă ca România să intre în al Doilea Război Mondial cu o bază militară care să găzduiască nişte nave britanice…

În orice caz, lui Puiu Dumitrescu îi erau adresate sute de scrisori de intervenţie pe lângă Carol al II lea. Conu’ Puiu era factor de decizie.

Confruntarea: Elena Lupescu împotriva lui Puiu Dumitrescu

Nu este clar de ce Puiu Dumitrescu şi-a pierdut poziţia de pe lângă Carol al II lea. Presa era cenzurată ori de câte ori încerca să scrie ceva despre afacerile lui, se bucura de încrederea deplină a suveranului. Şi totuşi în ianuarie 1934, după ce premierul liberal I.G. Duca a fost împuşcat pe peronul gării din Sinaia, Puiu Dumitrescu a fost silit să ia drumul exilului.

Prima explicaţie ar fi că ostracizarea lui Puiu Dumitrescu a fost o condiţie pusă de Nicolae Titulescu pentru ca să intre în guvern şi să asigure stabilitatea politică. Titulescu dorea îndepărtarea Camarilei din jurul regelui, dar nu a îndrăznit să ceară direct alungarea Elenei Lupescu şi s-a mulţumit cu capul lui Puiu Dumitrescu, văzut drept principalul corupt şi corupător.

A doua variantă ar fi fost un conflict între Puiu Dumitrescu şi Elena Lupescu. Secretarul regal i-ar fi cerut lui Carol al II lea să renunţe la amantă, însă suveranul a preferat să îl exileze pe îndrăzneţ. Nu vom şti niciodată care a fost adevăratul motiv pentru care Carol al II lea l-a alungat pe Puiu Dumitrescu.

Un exil în mizerie

Se pare că Puiu Dumitrescu nu a apucat să pună deoparte destui bani pentru zile negre. Dovadă este o scrisoare patetică adresată lui Carol al II lea în 1936 în timp ce regele vizita Parisul. Puiu Dumitrescu se plângea că nu mai are din ce să trăiască şi implora iertarea suveranului. Nu se ştie dacă regele l-a văzut şi l-a ajutat. Cert este că tatăl lui Puiu Dumitrescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pe 18 mai 1935 pentru fapte de corupţie. La puţină vreme după condamnare, generalul Constantin Dumitrescu avea să moară în închisoare, existând mai multe zvonuri că ar fi fost otrăvit. Nu i s-a făcut autopsie, iar lui Puiu Dumitrescu nu i s-a permis să vină în ţară la înmormântarea tatălui său.

Merită citite rândurile de mai jos scrise de Puiu Dumitrescu în 1936. Conu’ Puiu implora să fie lăsat să se întoarcă în România. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu el, când şi unde a murit.