Discuția despre naționalismul economic este pusă la colțul rușinii aproape fără drept de apel în România de azi. Cum deschizi gura să spui că ar trebui să existe și niște firme românești care să producă chestii – pac! încep să strige pricepuții: ”Naționalistule economic de grotă ce ești!”
Lăsăm deoparte dezbaterile teoretice din perioada interbelică despre politicile macro-economice ”prin noi înșine” vs ”cu porțile deschise”. Să nu plictisim publicul modern.
Trecem direct la o poveste practică, ceva cu puști și mitraliere, cum le place băieților. Deci. La sfârștul Primului Război Mondial, armata română avea în dotare nenumărate modele de arme individuale cu o mulțime de calibre. Grămezi de puști din diferite epoci și de la foarte mulți fabricanți. Natural, oștenii au vrut standardizare – și, dacă se poate vă rog frumos, armele și munițiile să fie fabricate în țară. Pentru că ce sens are să ai arme de la altul? Dacă ăla nu mai vrea să îți dea fix atunci când îți arde buza? (Chestie care s-a întâmplat în Primul Război Mondial și a fost trist.)
În lume existau puține modele de puști cu repetiție: Mauser-ul germanilor, Lee-Enfield britanic, Mosin-Nagant al rușilor – arme serioase, fără probleme majore (ZB-ul cehesc și Sprigfield-ul american sunt copii Mauser) – plus Schmidt-Rubin și Mannlicher. Frumusețea a fost că nici unul din deținătorii patentelor nu a vrut să permită fabricarea acestor arme în România. Oricât s-au zbătut ai noștri nu au reușit în toată perioada interbelică să obțină licență de fabricare decât pentru pușca mitralieră cehească ZB vz 30, cunoscută mai mult datorită modelului britanic numit Bren. Cu greu au fost fabricate la Cugir 5.000 de puști mitralieră ZB. Pușca infanteristului român a fost o clonă de Mauser, ZB vz 24, care a fost fabricată în Cehia.
În 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial dotarea infanteriei române arăta cam așa: 20.000 de puști mitralieră ZB vz 30 (era nevoie de vreo 30.000), 300.000 de puști cu repetiție ZB vz 24 (era nevoie de peste 600.000), 3.500 mitraliere ZB vz 53 (era nevoie de vreo 6.000) și nici o mitralieră grea.
Concernul ZB din Cehia a fost preluat în 1939 de Hermann Goring Werke – holdingul industrial militar nazist – și pentru fiecare pușcă sau mitralieră românii au trebuit să facă sluj, iar armele au fost plătite cu petrol. În perioada interbelică totul a fost frumos: noi suntem aliați cu cehii și cehii ne vor da arme în caz de ceva. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, cehii au fost ocupați și a trebuit să negociem cu nemții. Parcă altfel ar fi fost dacă existau fabrici de armament românești, nu?
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Xenofilia… acesta-i răspunsul.
După mizeria făcută de nemţi, cu VW şi emisiile CO2, câţi încă sunt germanofili? Vă zic eu: acelaşi număr; dacă nu cumva a mai crescut între timp. Pentru că unii dintre noi tot nu am priceput care a fost treaba.
„Uite, mă, germanul, ştie ce face, noi… noi nu ştim, al dreacu’ de român”. – din ce reiese e că şi ăla care lamentează aşa, se înjură singur.
Am întrebat, mai demult, un profesor să-mi explice treaba asta, că eu nu mai înţelegeam. Răspunsul lui a fost, oarecum, împunsă în inimă: „Tudore, nu e ca şi cum nu am putea, dar majoritatea s-au săturat, şi-şi zic `Cu germanu, cu francezu, cu italianu, CU UNGURU chiar… dar numai să-mi fie şi mie bine, că nu mai pot`; de-asta e atitudinea asta: s-a săturat lumea de la atâta mizerie să sărăcie şi vor cu oricine, chiar şi inamicii, dar numai şi numai `să-mi fie şi mie bine o dată pentru totdeauna`.”
Cu stimă.
Un singur lucru – executarea VWului pentru emisii a fost cu comanda politica (toti fac asa ceva, apoi, un motor VW chiar masluit este de câteva zeci de ori mai putin poluant decât oricare din motoarele american – nu stiu cum se faca ca-n America numai firmele straine de masini fac ceva gresit, vezi si Toyota). Eu cred ca afacerea Apple din Irlanda este o urmare a haituirii Germaniei (au atacat si Deutsche Bank).
Problema nationalismului nu apare cand se vorbeste despre companiile romanesti private, mediul privat romanesc cum ii place lui Guran, ci in momentul in care vorbim de companii de stat. Atunci la unison transnationalele si mediul privat romanesc sar cu gura: contracte colective de munca ( adica nu esti sclav),salarii care fac concurenta neloiala privatilor ( daca nu e minim pe economie), dar se uita ca in toate tarile capitaliste sunt companii de stat. Dupa ce privatii in SUA au renuntat sa mai fabrice tancul M1 Abrams fabrica a fost cumparata de statul american si se mai pot da exemple din SUA.
Interesant este ca in Romania motorul economiei este…statul, nu mediul privat strain si romanesc cum era de asteptat. De ce atata ura impotriva companiilor de stat? Pentru ca ofera salariatilor o marja de negociere a salariului cu privatii si o alternativa. Interesant este ca pentru privati piata muncii nu trebuie sa fie supusa legii cererii si ofertei. Mediul privat este foarte ofensat ca din cauza ajutoarelor sociale nesimtit de mari romanii le prefera in loc sa lucreze la ei.
P.S A nu se intelege ca tot mediul privat romanesc si strain practica salarii de sclavi, vorbim de majoritate.
P.S.S Interventia statului in economie inclusiv prin companii de stat este modelul keynesian de dezvoltare economica si nu are nicio treaba cu modelul economic comunist. Vorbim tot de piata, de concurenta numai ca ” patronul” unei parti din economie este statul prin intermediul unui management gen Antibiotice Iasi si nu Oltchim sau CFR
Daca imi aduc bine aminte, legat de Springfield au fost ceva scandaluri legate de drepturile de patent.
Pentru că era o clonă de Mauser, până la urmă au plătit drepturile de autor nemților.
…. si daca imi este permis, as avea ceva de adaugat: in 1936 Springfieldul avea sa fie inlucuit cu posca semi-automata M1 Garand.
Exista pe undeva o poza cu un grup de soldati români daca îmi aduc bine aminte în muntii Tatra (aflati si ei, ca Donul, dincolo de hotarele noastre) – cred ca erau 5 sau 6 în poza si fiecare avea câte un alt model de arma. Am înteles ca de fapt acesta era gradul de dotare al armatei regale – si orice militar va poate spune ca o astfel de dotare este spaima aprovizionarii si creste gradul de periculozitate al meseriei de soldat (ti se termina munitia si alta nu ai ca au fost trimise lazi de un alt calibru sau marca).
Pe vremea lui Ceausescu se trecuse deja la uniformizarea armatei – toate masinile mai putin cele de oras ale comandantilor (si unele vechituri) mergeau pe motorina, arma de baza era AKMul în diverse prezentari, restul armelor erau si ele aproape identice pe specializari samd.
Nu era plictiseala daca vorbeai despre politica economica „prin noi insine” vs „”politica cu portile deschise”puteam sa intelegem mai bine „keynesianismul” vs „neoliberalism” si cred ca era o discutie interesanta. Asa discutia a alunecat spre dotarea armatei, cu toate ca acesta a fost un pretext pentru tine ca sa transmiti un mesaj foarte clar.
Esenta articolului este ca avem nevoie de companii de stat in sectoare cheie mai ales ca acestea exista in multe tari liberale si nu vorbim de nationalism economic, vorbim de realism economic. Avem in vedere pentru aceste companii o administrare gen Terapia Iasi si nu CFR sau Oltchim.
P.S Ion Voda cel Cumplit „tunarul” Europei era un nationalist sau un realist?
Pingback:Naționalismul economic de grotă și pușca ZB. Puțină istorie despre ce se întâmplă când te dai pe mâna altuia. | Rezistența Creștină