Meniu Închide

Românii din Bulgaria sunt ţigani?!?

Nu mai ştiu ce să cred despre jurnaliştii din România. Gândul preia o ştire transmisă de Mediafax despre recensământul din Bulgaria:

Mihail Ivanov, un expert în probleme legate de minorităţi, a declarat că o parte a romilor se declară turci sau bulgari. „Alături de cei care se recunosc drept romi, există un grup cu aceleaşi caracteristici sociale, pe care restul populaţiei îi percepe ca fiind romi”, a declarat el.

Potrivit estimărilor, aproximativ 250.000 dintre aceste persoane se definesc drept turci, 100.000 ca bulgari, iar între 30.000 şi 40.000 ca români, a precizat el.

Concluzia sare în ochi: ţiganii din Bulgaria se declară drept români. Jurnalistul care a preluat părerile expertului bulgar preocupat să mai pună o cărămidă la identificarea români-ţigani ar fi trebuit să verifice puţintel şi să afle că la recensământul din 2011 din Bulgaria cifrele oficiale spun că 866 de persoane s-au declarat români, iar alţi 3.598 se consideră vlahi.

Cum a evoluat numărul românilor în Bulgaria

Conform primul recensământ al populaţiei din 1905 în Bulgaria trăiau 80.000 de români, aceeaşi cifră apărând şi în 1910. În 1920 recensământul înregistrează 57.312 români, iar în 1926 – 83.746 români trăiau în Bulgaria. Recensământul din 1934 a redus la maxim înregistrarea românilor: dacă în 1926 la Vidin erau înregistraţi 42.414 români – la recensământul din 1934 au fost înre gistraţi doar 1.213. Ultima menţiune oficială a românilor în documentele bulgare datează din 1965 când au fost înregistraţi doar 6.000. Ultimul recensământ, din 2001, nu cuprinde categoria români. Trebuie semnalat faptul că la acest recensământ au fost înregistraţi 156.119 cetăţeni la categoriile „alţii“ (69.204), „fără etnie“ (62.108) şi „necunoscută“ (24.807). Cam mare numărul de 210.000 cetăţeni fără identitate etnică în Bulgaria…

În 2011 a fost reintrodusă opţiunea care a permis înscrierea românilor în recensământul din Bulgaria. Rezultatul l-am spus mai sus: 866 români şi 3.598 vlahi (a funcţionat strategia de inspiraţie stalinistă: români versus vlahi şi moldoveni).

1 comentariu

  1. eric predescu

    Eu nu inteleg de ce noi stam ca fraierii si nu facem la fel ?!
    Hai sa ne punem si noi sa inventam natiuni, la fel cum ei inventeaza vlahi si moldoveni, hai sa inventam si noi niste pseudo-etnii pentru vecinii nostri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *