Despre averea Bisericii Ortodoxe Române

Discuţia despre Catedrala Mântuirii Neamului a scos la iveală şi chestiuni legate de averea Bisericii Ortodoxe Române. Aşa că am simţit că este nevoie să scriu câteva rânduri şi despre acest subiect. În ţările din vest, averea Bisericii Catolice este un subiect curent de presă. Şi la noi averea şi proprietăţile Bisericii Ortodoxe Române au intrat în atenţia jurnaliştilor.

Are voie Biserica Ortodoxă Română să deţină proprietăţi?

Una din acuzaţiile pe acest subiect se referă la contradicţia averi pământeşti – credinţă. Bezbojnicii se dovedesc fini cunoscători ai Evangheliilor şi servesc argumente de tipul „cămila şi urechile acului”. Dar mai întâi să lămurim natura proprietăţilor Bisericii Ortodoxe. În ortodoxie proprietarul averilor este fiecare eparhie în parte – nu preotul, nu Biserica în ansamblu. Eparhia este constituită din totalitatea credincioşilor unei biserici care alege un Consiliu Eparhial. Acest Consili Eparhial este cel care decide cu privire la proprietăţile şi veniturile bisericii. Dacă vreţi, din punct de vedere legal, fiecare biserică funcţionează ca o organizaţie ne-guvernamentală, iar preotul este un fel de „funcţionar cu statut special”. Biserica Ortodoxă Română nu deţine propriu zis nici un fel de averi sau proprietăţi, acestea sunt deţinute legal de adunările eparhiale – comunităţile de credincioşi.

Din punct de vedere legal şi canonic doar membrii adunărilor eparhiale ar avea dreptul să se exprime cu privire la proprietăţile. Membrii ONG-urilor care îşi dau cu presupusul despre averea Bisericii Ortodoxe Române ar trebui să facă asta după ce îşi vor fi publicat bilanţurile contabile de la toate proiectele.

Ce se întâmplă în realitate

Biserica Ortodoxă Română a cam început să semene cu un SRL. Prin ziare, patriarhul Daniel este lăudat ca un bun manager. Un patriarh ar trebui să fie duhovnic sau teolog. Dar Daniel are faimă de director de corporaţie. Principala problemă este că activităţile economice şi proprietăţile eparhiilor şi mănăstirilor au cam fost centralizate – oarecum împotriva tradiţiei, canoanelor şi spiritului evanghelic. Biserica Ortodoxă Română a cam început să semene cu Biserica Catolică din acest punct de vedere. Iar acest lucru dă apă la moară celor care nu înghit Biserica Ortodoxă Română.

De încheiere

Nu văd nici o problemă ca eparhiile să deţină proprietăţi sau să desfăşoare activităţi economice. Nu este nimic ilegal în asta. Problema apare în momentul în care Biserica Ortodoxă Română este condusă şi se comportă ca o corporaţie. Aici există în prezent o mare problemă, dar 15-20 de ani de păstorire a unui patriarh-manager nu înseamnă nimic faţă de 500 de ani de tradiţie ortodoxă (socotind aproximativ de la înfiinţarea mitropoliilor medievale).  Biserica Ortodoxă Română ar cam trebui din punctul meu de vedere să părăsească aceste obiceiuri corporatiste şi să revină la calea tradiţională.

Referitor la banii primiţi de la stat: suma este mică, am arătat deja aici. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să renunţe singură la aceste fonduri şi să se impună ca un actor independent şi puternic în societatea românească. Asta cred eu.