Ziarul Timpul împlineşte azi 10 ani de la apariţie. Reiau mai jos ce am mai scris despre acest ziar cu ceva vreme în urmă. Nu am cum să nu mă bucur de această vârstă a Timpului. Şi eu scriu pentru Timpul de la Chişinău, aici.
Cum am cunoscut eu Timpul
Cu vreo şapte sau opt ani în urmă mă întorceam de la Chişinău cu trenul şi îmi luasem de citit un vraf de ziare şi reviste basarabene. Cum drumul era lung, am început să mă amuz cu Moldova Suverană. În compartiment cu mine mai era o doamnă la vreo cincizeci de ani care mă privea lung. Când am scos din rucsac Fluxul parcă a început să se însenineze. Apoi am trecut la Săptămâna lui Viorel Mihail – femeia se uita iar chiorâş. Până la urmă a îndrăznit să mă întrebe: dar Timpul lui Tănase nu-l aveţi? Ba da, am răspuns şi am primit un zâmbet şi rugămintea să i-l dau să-l citească. După care am primit o lecţie rapidă: să nu mai citesc nimic altceva decât Timpul (care pe vremea aceea era săptămânal dacă nu mă înşel), pentru că restul ziarelor sunt pline de minciuni. Am încercat să-i explic că orice ziar este bun, că libertatea de exprimare trebuie este valabilă şi pentru ceilalţi. N-am prea avut succes în încercarea mea, dar doamna (care era profesoară de limba română) mi-a atras atenţia asupra revistei Timpul care avea puterea să genereze aşa un ataşament puternic. De atunci şi până acum Timpul s-a transformat în cotidian şi viaţa politică de la Chişinău nu prea poate fi imaginată fără acest ziar.