Am găsit în Biblioteca Congresului SUA câteva fotografii din Bucureştii lui Ion Luca Caragiale, Bucureştii anilor 1890. De multe ori imaginile de acest gen mă fac să mă întreb dacă putem numi progres ce se întâmplă în Bucureşti.
De exemplu imaginea cu biserica Domniţa Bălaşa îmi arată Bucureştii mahalalelor, un oraş al caselor pe pământ cu unul două etaje. Nu mai are rost să vă spun cum arată azi peisajul din jurul bisericii Domniţa Bălaşa… Apoi Fântâna Sărindar de la 1890 era un adevărat ansamblu sculptural. Fântâna Sărindar de azi (cea din faţa Cercului Militar) are toate şansele să treacă neobservată, pare că face parte din terasa CCA. Mă întreb unde au dispărut statuile care acum 120 de ani împodobeau Fântâna Sărindar.
Tot aşa: la 1890 monumentul lui Mihai Viteazul avea loc să respire. Acum a fost mutat de la Universitate în Parcul Izvor (sper ca după încheierea lucrărilor la parcarea subterană statuia lui Mihai Viteazul să se întoarcă la locul ei!). Ultima dată un stâlp indicator de circulaţie stătea să cadă în capul voievodului. Asta ca să nu vorbim despre tramvaiul cu cai de pe strada Câmpineanu şi piaţeta din faţa fostului Teatru Naţional din Bucureşti: azi abia se circulă prin această zonă!
Minunat,daca mai gasiti poze vechi din Bucuresti sau Campulung Muscel ,va rog sa le publicati!
„Mă întreb unde au dispărut statuile care acum 120 de ani împodobeau Fântâna Sărindar”.
Cu tot respectul, pentru numele lui Dumnezeu, NU vă mai întrebaţi. Erau din mucava, cu întărituri din lemn. Machete şi prin extensie, butaforii (cu termen de expirare redus). S- a ales praful timpului de ele…
„Apoi Fântâna Sărindar de la 1890 era un adevărat ansamblu sculptural”. – Pe la 1890 NU exista nici o Fântână Sărindar, dacât în imaginaţia unora. Biserica, la 890 era „în picioare”. Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar …
PS. Îmi place barbişonul dvs. E în tendinţe. Mi-aş lăsa şi eu, dar nu-mi creşte.