Aderarea României la Uniunea Europeană a lăsat urme adânci în sufletele multor ziarişti. Au fost ani veseli, când făceam o grămadă de interviuri cu tot felul de politicieni europeni care aterizau la Bucureşti cu o frecvenţă săptămânală. La Bruxelles, pe la Comisia Europeană sau prin Parlamentul European întâlneam jurnalişti occidentali de pe care curgea scârba, erau cu totul acriţi de Uniunea Europeană – în timp ce jurnaliştii români şi bulgari fremătau tinereşte pe holuri.
Fără excepţie, toţi funcţionarii europeni aterizaţi la Bucureşti spuneau că România trebuie „să depună eforturi”. Şi toată România depunea eforturi: jurnaliştii scriau în draci despre Uniunea Europeană, politicienii se băgau în seamă (nu e foarte clar ce făcea restul lumii). Ziua de 1 ianuarie 2007 a venit ca un fel de uşurare: gata cu eforturile, am aderat!
Însă în prima săptămână de după anul nou am avut o conferinţă de presă la reprezentanţa Comisiei Europene din Bucureşti. Colegul de la Mediafax se întreba ce mai au să ne spună: gata, am aderat! Oficialul european a început să ne spună ce sarcini mai are de îndeplinit România în următoarele luni. Colegul de la Mediafax a sintetizat discursul printr-un oftat profund: mai trebuie să depunem eforturi!
Articolul de faţă a fost inspirat de Chinezu.