1. A devenit clară intenția de ocupare a Kievului din direcția nord – nord-est, dinspre Belarus. Trupele ruse au ajuns la periferia orașului și ultima știre era că au reușit să ocupe aeroportul de la Hostomel, la periferia Kievului. Aici lucrurile sunt neclare, au tot circulat informații despre capturarea – pierderea aeroportului, cert este că rușii vor un aeroport lângă Kiev, ucrainenii nu sunt dispuși să cedeze. Coloanele de blindate ruse ar fi ajuns în apropierea orașului dar nu au intrat în oraș. Au început astă noapte lupte de stradă în Kiev cu sabotori ruși infiltrați, dar deocamdată nu este vorba de o încercare hotărâtă a rușilor de a captura Kievul.
2. A doua direcție principală de atac este în sud, de-a lungul litoralului Mării Negre, pornită din Crimeea pe două direcții: spre vest, înaintare blocată la Kherson și spre est, blocată în apropiere de Mariupol. Căderea Khersonului ar deschide drumul spre Odessa și joncțiunea cu Transnistria, căderea Mariupolului ar face legătura cu regiunea separatistă Donețk și ar pune litoralul nordic al Mării Negre sub control rus.
3. Ucrainenii rezistă pe toate fronturile și avansul rusesc este încetinit. Orașele Kiev, Kherson și Mariupol nu vor fi cedate fără luptă, cel puțin asta arată ucrainenii în acest moment. La Kiev au fost distribuite arme civililor și în toate aceste orașe au început să fie aduse trupe ale armatei ucrainene. Rușii se confruntă cu perspectiva unor lupte urbane în trei orașe, sau cu trei asedii concomitente. Aici lucrurile pot lua o întorsătură foarte urâtă, iar din punctul de vedere al imaginii (care și așa e zdrențe) rușilor le va fi imposibil să justifice victimele din orașe. Dacă nu reușesc să ocupe rapid Kievul, Khersonul și Mariupolul rușii se îndreaptă spre un dezastru nu doar diplomatic și de imagine ci și militar. Ucrainenii știu asta și vor face tot posibilul să prelungească cât mai mult luptele din orașe. Principalul mesaj a fost dat de președintele Zelensky care s-a filmat în Kiev cu întreaga sa echipă pentru a contrazice zvonurile că ar fi fugit.
4. Au apărut primele tatonări pentru negocieri între Rusia și Ucraina, dar nu par a fi foarte serioase, una din condițiile Moscovei este ca armata ucraineană să depună armele. Țările occidentale au anunțat mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, însă cel mai important mesaj diplomatic a venit de la China care a cerut rezolvarea conflictului din Ucraina pe cale diplomatică și a anunțat că consideră Ucraina o țară suverană. Altfel spus China nu recunoaște nici un fel de anexiuni ruse în Ucraina. Pare că totuși se conturează excluderea Rusiei din sistemul de plăți bancare SWIFT, o chestie care chiar creează probleme.
5. Până acum ucrainenii au reușit să reziste. După cum era de așteptat nu au reușit să respingă ofensiva aeriană rusă, dar impresia generală este că nici nu s-au angajat într-o confruntare decisivă, preferă să cedeze și contraatace în aer, conservându-și forțele. La sol de asemenea ucrainenii nu s-au angajat în bătălii decisive, ci doar au încercat să încetinească avansul coloanelor ruse. Aici se pare că un rol extrem de important l-au jucat rachetele anti-tanc venite de la occidentali. Luptele decisive par a urma să se dea în orașe, acolo unde avantajele armatei ruse sunt duse la minim, iar daunele de imagine vor fi maxime (ca și pierderile din rândurile civililor ucraineni). Una peste alta strategia Kievului pare să fie neutralizarea avantajelor tehnice și numerice ale armatei ruse, blocarea avansului și atragerea rușilor în lupte urbane în care să provoace pierderi maxime și un coșmar de imagine.