1. Polonia a cerut înaintea summit-ului NATO de ieri trimiterea în Ucraina unei misiuni de menținere a păcii sub coordonarea Alianței care să se ocupe de asigurarea securității pentru convoaiele de evacuați din zonele unde se desfășoară lupte, pentru aceste culoare urmând să fie impuse și zone de interdicție aeriană. Președintele belorus Lukașenko a declarat că asta ar însemna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial. Ulterior Polonia a lansat ideea unei misiuni umanitare pentru Ucraina sub coordonarea unei alte organizații internaționale, fără să se specifice care ar fi aceea. NATO a decis ieri mărirea capacităților sale defensive din Europa de est, intensificarea ajutorului acordat Ucrainei și pregătirea pentru eventualitatea unui atac rusesc cu arme neconvenționale. Poziția Alianței a rămas una de neimplicare directă în conflictul din Ucraina.
2. Orașul Izium („poarta către Donețk) a fost și ieri scena confruntărilor dintre forțele ucrainene și cele ruse. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că forțele sale controleazăîn totalitate orașul, informație negată de autoritățile locale ucrainene. Surse ucrainene susțin că luptele continuă atât în oraș, cât și în localitățile din jur. Forțele ucrainene prezente în Mariupol au rezistat și ieri atacurilor ruse, nu este clar cât timp vor mai putea face asta. Forțele ruse au ajuns ieri în centrul Mariupolului și se pregătesc să izoleze forțele de apărare în două zone distincte, ceea ce înseamnă că se apropie momentul căderii orașului în lipsa unei intervenții externe.
3. Ucraina ar avea nevoie să primească zilnic 500 de rachete Javelin (cca 180.000 $/buc) și 500 de rachete Stinger (cca 120.000 $/buc) pentru a putea rezista în continuare atacului rusesc. Germania a anunțat cu câteva zile în urmă că nu mai poate face livrări de rachete către Ucraina din stocurile armatei și că următoarele livrări vor trebuie negociate și plătite.
4. O rachetă ucraineană a distrus ieri nava rusă de desant Saratov, ancorată în portul Berdiansk. Dincolo de lovitura de imagine realizată prin scufundarea acestei nave, operațiunile rusești în Marea Neagră vor fi lipsite de cea mai mare navă de desant care ar fi putut să fie folosită în eventuale operațiuni viitoare. Nave ruse din Marea Neagră au bombardat ieri dimineață poziții ucrainene din orașul Odessa. Orașul Harkov a fost atacat cu rachete Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră.
5. Parlamentul de la Kiev a adoptat ieri o lege prin care se permite guvernului Ucrainei să-și desfășoare activitatea și în alt oraș. Pare să fie vorba de un pas pregătitor pentru eventualitatea în care autoritățile ucrainene ar putea fi silite să evacueze Kievul.
6. Forțele ruse de ocupație întreprind noi măsuri pentru impunerea rublei ca mijloc de plată în zonele pe care le controlează. Astfel au început să fie făcute plăți în valoare de 10.000 de ruble (mai puțin de 100 euro) pensionarilor și angajaților publici din zonele ocupate. În paralel este interzisă introducerea de noi grivne ucrainene în aceste regiuni.
7. La Herson a fost arborat ieri un steag ucrainean gigantic pe clădirea administrației locale. Primarul orașului a anunțat că vechiul steag trebuia înlocuit, cel nou acoperă clădirea de sus până jos.