Meniu Închide

Ultimatumul rus pentru trupele ucrainene din Mariupol. A 41-a zi de război în Ucraina

  1. Forțele ruse au dat luni seară un ultimatum forțelor ucrainene din Mariupol, cărora li s-a promis liberă trecere, însă fără armament și muniție. Această evacuare ar fi trebuit să aibă loc ieri. Generalul rus Konașenkov a declarat ieri seară că această propunere a fost ignorată de ucraineni, astfel că „orașul Mariupol va fi eliberat de naționaliști”. Armata rusă a anunțat că a doborât două elicoptere ucrainene Mi-8 la Mariupol, care ar fi intenționat să evacueze liderii regimentului Azov. Generalul rus Mihail Mințev a declarat că armata rusă a lichidat 93 de „luptători deghizați în civili care încercau să părăsească orașul Mariupol”. Președintele Zelensky a afirmat că o intervenție militară ucraineană la Mariupol este foarte dificilă și că se încearcă deschiderea unor rute de evacuare din oraș cu sprijinul Turciei, cel mai probabil pe mare. Însă o evacuare pe mare din Mariupol pare a fi sub semnul întrebării, ieri o navă comercială sub pavilion dominican s-a scufundat după ce a fost lovită de forțele ruse din oraș (conform ucrainenilor) sau de forțele ucrainene (conform rușilor). Forțele ruse l-au instalat ieri drept primar al orașului Mariupol pe Konstantin Ivașcenko, fostul director al combinatului Azovmaș. Acesta ar fi fost ales în funcție de 200 de lideri ai comunității locale, iar la întâlnirea aceasta ar fi fost recunoscut și referendumul pentru independență al republicii Donețk din 2014 – un semnal privind intenția de includere a orașului Mariupol în această regiune separatistă.

 

  1. Președintele Zelensky a declarat ieri că Ucraina nu va negocia cu Rusia „denzificarea și „demilitarizarea”, iar în ceea ce privește recunoașterea anexării Crimeei și a independenței Donețkului și Luganskului nici aceste solicitări ale Moscovei nu pot fi acceptate. Ministrul rus Lavrov a declarat ieri că Moscova este îngrijorată de ideea Kievului ca rezultatele negocierilor să fie supuse unui referendum care le-ar putea respinge, tot Lavrov a afirmat că acuzațiile privind executarea civililor de la Bucea ar fi o acțiune menită să întrerupă negocierile ruso-ucrainene.

 

  1. Serviciul de Informații al Ucrainei l-a reținut ieri pe procurorul șef Ghenadi Gherman din dinstrictul Nikolaiev sub acuzația de înaltă trădare. Acesta ar fi transmis forțelor ruse informații privind efectele bombardamentelor din Nikolaiev, parolele de la punctele de control și ce unități militare ucrainene se găseau în oraș. Procurorii ucraineni anchetează 415 cazuri de trădare și 220 de cazuri de colaborare cu inamicul, printre cei anchetați numărându-se foștie deputați, membri ai consiliilor locale din Melitopol, Poltava, Energodar, Berdiansk etc.

 

  1. Acțiunile militare ar fi scăzut ca număr și intensitate în cursul zilei de ieri. Au continuat luptele la sud de orașul Izium, în direcția Slaviansk – Kramatorsk. În apropierea orașului Nikolaiev rușii au ocupat ieri localitatea Aleksandrovka. Orașul Nikolaiev a fost bombardat ieri. A fost semnalată o coloană militară rusă care se îndreaptă dinspre Crimeea spre regiunea Herson.

 

  1. În districtul Konotop din regiunea Sumî au fost descoperite cadavrele a trei civili torturați și uciși de soldații ruși.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *