- Republica Populară Donețk a anunțat ieri că luptele din centrul Mariupolului s-au încheiat și că forțele ucrainene au fost izolate în zona portului și a combinatului Azovstal. În Mariupol s-ar mai găsi 3.000 de militari ucraineni care rezistă în fața atacatorilor ruși. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kiev a anunțat ieri că situația forțelor ucrainene din Mariupol este dificilă, dar acestea continuă să reziste. Comandantul adjunct al batalionului de pușcași marini ucraineni din Mariupol, Serghei Volîn a declarat pentru CNN că forțele ucrainene au probleme cu aprovizionarea cu apă, hrană, medicamente. Pacienții și personalul spitalului municipal din Mariupol au părăsit orașul însoțiți de militari ruși, conform Kievului a fost vorba de o răpire, conform Moscovei a fost vorba de evacuare.
- Ucraina ar fi prezentat un nou proiect de acord în negocierile cu Rusia care a nemulțumit Rusia, conform ministrului de Externe Lavrov. În noul proiect au apărut mai multe modificări, în documentul din 29 martie se preciza că garanțiile de securitate pentru Ucraina nu se extindeau asupra Crimeei, în noul document această frază a dispărut. De asemenea noul proiect precizează că chestiunile privind Crimeea și Donbas urmează să fie discutate în cadrul unei întâlniri între Zelensky și Putin. Noua propunere ucraineană permite desfășurarea de exerciții cu militari străini pe teritoriul Ucrainei. Aceste modificări l-au făcut pe Lavrov să afirme că Ucraina dorește să submineze procesul negocierilor.
- Rușii au efectuat ieri 48 de atacuri asupra Harkovului cu artilerie și mortiere. Gara din orașul Nikolaiev nu mai funcționează după ce a fost bombardată de ruși. În regiunea Lugansk rușii au bombardat intens localitățile Zolote și Gornîi.
- Au continuat ieri luptele în zona orașelor Izium și Rubijne. În Belarus au fost înregistrate mișcări intense de echipamente militare ruse, inclusiv sisteme de rachete Grad și Iskander care se îndreaptă cel mai probabil spre sudul Ucrainei.
- Primarul localității Kahovka (regiunea Herson), Vitalie Nemereț, s-a refugiat în teritoriul controlat de forțele ucrainene după ce a fost supus la presiuni să colaboreze cu forțele ruse de ocupație. Primarul localității Balaklia (regiunea Harkov), Ivan Stolbov, a părăsit teritoriul Ucrainei și s-a mutat în Rusia, după ce ar fi colaborat cu forțele ruse de ocupație. Viceprimarul din Balaklia Serghei Poltorak a fost arestat de forțele ruse în luna martie și apoi eliberat.
- În regiunea Sumî a fost găsit cadavrul unui bărbat civil cu mâinile legate care a fost împușcat în cap. SBU a arestat 33 de persoane care au colaborat cu ocupanții ruși în zonele Bucea și Irpin, au fost intervievate 2000 de persoane în legătură cu crimele de război comise aici de forțele ruse.
- Kievul a anunțat că va doborî orice aeronavă rusă care va trece spre Transnistria, în contextul în care ucrainenii au anunțat că aeroporturile din Transnistria se pregătesc pentru transporturi militare.