- O analiză cantitativă a Ukrainian Institute for the Future arată că războiul din Ucraina nu merge în direcția unei victorii a Kievului. Numărul trupelor ruse angajate în Ucraina a crescut de la 40 de grupuri tactice la sfârșitul lunii aprilie la 110 grupuri tactice la sfârșitul lunii mai. Pierderile înregistrate de ruși au scăzut de la 432 de militari/ zi în februarie la 165 militari/ zi în mai. Ajutorul militar american pentru Ucraina a scăzut după data de 27 aprilie, de la o medie de 419 milioane $/ săptămână la o medie de 158 milioane $/ săptămână. Concluziile analizei: 1. Declarațiile publice cu privire la „epuizarea inamicului”, „începerea ofensivei ucrainene” etc. nu sunt confirmate de datele existente; 2. În continuare forțele ruse dețin superioritatea pe front în termeni de efective și putere de foc; 3. Nu s-a ajuns încă la un punct de cotitură; 4. Războiul a devenit unul de uzură care va dura mai mult timp.
- Rușii au atacat ieri localitatea Raigorodok dinspre Liman spre Slaviansk, ceea ce înseamnă că ar fi trecut râul Doneț pe la Starîi-Karavan (acesta ar fi al doilea punct de traversare pe malul stâng pe lângă cel de la Sviatogorsk, aici ar fi fost capturat ieri satul Tatianovka pe malul stâng al Donețului). Surse ucrainene susțin că forțele Kievului au oprit ofensiva rusă spre Slaviansk.
- La Severodonețk continuă luptele în zona industrială a orașului unde s-au retras forțele ucrainene. Serghei Gaidai, guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, a făcut ieri o declarație ambiguă: forțele ucrainene s-ar putea retrage din Severodonețk, însă asta nu înseamnă că orașul va fi predat. Dinspre sud forțele ruse au capturat satul Toșkivka în direcția Lisiceansk, acest ora; fiind supus unui bombardament intens.
- Pe șoseaua Bahmut-Lisiceansk luptele s-au dus ieri în localitățile Nagornoe și Berestovoie, care se găsesc aproximativ la jumătatea distanței dintre cele două orașe. Dacă forțele ruse se stabilesc în Nagornoe și Berestovoie traficul ucrainean spre Lisiceansk va fi întrerupt.
- New York Times a publicat ieri un articol în care surse militare americane afirmă că nu au o imagine clară asupra strategiei militare a Ucrainei. SUA au mai multe informații despre mișcările marinei militare ruse decât despre operațiile militare ucrainene, afirmă sursele New York Times.
- Ministrul ucrainean de Externe Dmitri Kuleba a declarat că țările occindentale exagerează aprecierile asupra nivelului de corupție din Ucraina.
- În Melitopol anul școlar viitor se va desfășura conform sistemului rusesc, cu note de la 1 la 5, conform șefei administrației instalate de ruși Galina Danilcenko, nu este clar dacă se va preda limba ucraineană.
- În republica separatistă Donețk a fost numit un nou premier, Vitali Hoțenko, un apropiat al șefului adjunct al administrației prezidențiale ruse Serghei Kirienko. Hoțenko este născut în Ucraina la Dnipropetrovsk, însă a studiat și și-a început cariera administrativă în Federația Rusă.
- Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care solicită Consiliului European care va avea loc pe 23-24 iunie să acorde Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la UE:
- După criza sării care a dispărut de pe rafturile magazinelor din Ucraina a apărut criza oțetului, cumpărat de ucraineni în cantități foarte mari din magazine. De asemenea au început să dispară din magazinele ucrainene chibriturile și bicarbonatul de sodiu. Cel mai probabil ucrainenii își fac rezerve de oțet pentru conservele de toamnă, prețul acestui produs a crescut în câteva zile cu 20%.
- Banca Mondială a apreciat că economia Ucrainei se va contracta cu 45% în cursul anului 2022 din cauza invaziei ruse.
- În Rusia a fost înregistrată a 18-a tentativă de incendiere a unui centru de recrutare, de data aceasta în Vladivostok.