… şi ne recomandă volumul ”Бессарабия в составе Российской империи / Basarabia în componența Imperiului Rus” scris de istoricii Andrei Guşco şi Victor Taki. Cartea a fost tipărită şi lansată la Moscova pe 17 mai. (Nu am citit-o şi nu mă exprim asupra ei).
Pe Vasile Ernu l-a deranjat puţin faptul că la Chişinău au ieşit în stradă prea mulţi tineri cu tricouri negre şi prea mulţi bătrâni cu icoane şi steaguri tricolore (aici). Astfel că Vasile Ernu insistă asupra înţelegerii „traiului împreună” din Basarabia, care înţelegere ar putea fi mediată de volumul amintit (de acord, ar trebui tradus şi în română). Ne mai spune Vasile Ernu că nu e frumos să rămânem blocaţi în clişee istorice.
Trebuie să constat o schimbare în abordarea moscovită. Iniţial se încerca legitimarea anexării Basarabiei din anul 1812 – eliberarea de sub jugul turcesc, protejarea creştinilor, modernizarea adusă de Imperiul Ţarist etc. Replica românească se baza pe contestarea drepturilor Imperiului Ţarist asupra Basarabiei. Mai nou se pune accentul pe „trăirea împreună” şi se cere să lăsăm deoparte repetarea şi reluarea vechilor teme de tipul „anexarea Basarabiei din 1812”, chestiune expediată sub denumirea de „clişeu patriotard”. Stai aşa că nu-i aşa.
Dacă nu ar fi fost anexarea din 1812 nu ar fi fost nici o „trăire împreună”. Mecanismul e cam aşa: v-am cucerit, v-am mutilat dezvoltarea naţională, v-am colonizat şi v-am tratat dintotdeauna drept primitivi, am modificat componenţa etnică a teritoriului vostru prin colonizări de străini, când aţi ridicat capul v-am ucis şi v-am deportat, – dar după 200 de ani haideţi să uitaţi toate aceste „clişee patriotarde”, istoria a fost, să ne concentrăm asupra prezentului şi asupra „trăirii împreună”.
Nu se poate să uităm. Trăim împreună, dar nu uităm – acesta este mesajul tinerilor cu tricouri negre şi bătrânilor cu icoane şi steaguri tricolore.