Meniu Închide

Bazinul Carpatic este centrul puterii globale

Unii unguri de la Budapesta au deraiat grav. Televiziunea publică maghiară a difuzat un documentar cu titlul “Războiul împotriva naţiunii” (naţiunii maghiare, bineînţeles) care depăşeşte în unele momente cote ridicate ale delirului de grandoare.

Pentru cei care nu ştiu limba maghiară voi încerca să fac un scurt rezumat (preluat de aici). Primul expert este Jozsef V. Molnar care se prezintă drept “cercetător al psihicului naţional” şi care repetă teoria Sfintei Coroane ca întruchipare a naţiunii maghiare (revin cât de curând cu un articol despre Sfânta Coroană maghiară, să vedem cât este de sfântă, catolică şi maghiară).

Apoi intră în scenă Izabella Bencze care ne spune că Bazinul Carpatic reprezintă centrul lumii şi cine stăpâneşte Bazinul Carpatic stăpâneşte întreaga lume. (Din câte îmi amintesc, mare parte din Bazinul Carpatic se găseşte în România şi din ce ştiu eu mai avem destul de mult de lucru până să stăpânim lumea). Izabella Bencze mai spune că din cauza faptului că centrul lumii se găseşte în Bazinul Carpatic toată lumea îi persecută pe maghiari. În sfârşit, în film mai apare un cardiolog, Lajos Papp care ne spune că “istoria omenirii este de fapt istoria ungurilor” şi că “gena maghiarilor conţine secretul cunoaşterii” – dar nu orice fel de cunoaştere, ci cunoaşterea divină. Bineînţeles, toată lumea are boală pe unguri din cauza acestei gene a cunoaşterii divine.

Filmul poate fi văzut aici. Avem şi noi îndrăzneţii noştri, dar parcă cei ai ungurilor sar gardul mai bine. Ce este extrem de îngrijorător: delirurile sunt difuzate pe televiziunea naţională maghiară.

 

25 de comentarii

  1. Ina_adevarata

    Acelasi gen de gargara o sa o vezi in filmul ala al lu’ Savescu and co, dacologii neamului- de data asta noi sintem alfa si omega.
    E drept ca inca nu a ajuns pe televiziunea nationala =)) Doamne, mare ti-e gradina.

    • Dorin C.

      Ina, tie nu-ti place adevarul? Ai fost la scoala pe vremea cind se numea „Epoca de Aur”? Eu am fost si stiu ce manual de istorie aveam. Stiu perfect ce mi s-a servit la orele de istorie. Am vazut filmul lui Savescu si mi se pare extrem de realistic. Tot ce se spune acolo e rezultatul LOGICII si realitatii. Ce am invatat din cartile academicienilor comunisti e aproape totul apa de ploaie. Incet, incet ne descoperim adevarata istorie, nu conteaza cum e. Eu vreau sa stiu adevarul, asa cum e. Ai ceva impotriva?

  2. MMP

    Din pacate, pe televiziunea noastra nationala se difuzeaza materiale anti-romanesti, in care suntem facuti tigani. Cum e mai bine?

  3. Toto

    Protocronism curat. Ca și teoriile daco(traco)manilor, a panslaviștilor exaltați, ai arienilor, etc.
    Pai, si la noi sunt unii care sustin ca „inima pamantului” bate in Bucegi, ca „Sfinxul” de pe platoul Bucegilor e o creatie geniala a unui popor de acu~ 30000 de ani din care au rezultat toate popoarele lumii moderne….:)))

    • Ghita Bizonu'

      Da da ia de vzi ca mia sunt si niste neti care delireaza cu germanii cu o unica ocnstiinta nationala in timpu lu Dietruich – adica teodoric. Si mai sunt. Ce crezi ca tacomaniacii au inventatat? Ntz dragutule nu au vrit sa ramana in :affata curentului

  4. Daniel

    Nationalism ieftin. Imi aminteste de filmul acela cu dacii, in care dacii sunt prezentati drept urmasii Edenului, primii in Europa, arieni puri, primii care au vorbit, primii care au scris etc. Genul asta de afirmatii sunt ridicole indiferent cine le face. Ele nu fac decat sa decredibilizeze si restul mesajului pe care vrei sa il trasmiti.

  5. dan

    reiau o tema care se vehicula, pe vremea imperiului austro-ungar. dar asta era scoasa pe atunci in fata ca sa justifice imperialii anexarea bosniei. in geopolitica s-au scurs 100 de ani de atunci, au aparut noi puteri si din cele vechi unele au disparut. maghiarii raman in schimb puternic ancorati in niste vremuri trecute. nu trebuie sa ne mire imobilismul acesta, atata vreme cat elita lor este blocata „atunci”. iar maghiarii de rand…. ce sa mai zic…ma uit frecvent la posturile tv maghiare de fiecare data cand vreau sa-mi mai revin psihic:) emisiunile, decorul, limbajul…tot au un aer d3e trecut. nu stiu limba maghiara dar nemzet stiu ce inseamna. acest cuvant apare mai in fiecare fraza:) sincer, chiar cred ca este ceva cu ei…si mai cred ca le este si frica sa schimbe retorica asta, asa ca vor continua sa o practice. si se mai poate face o paralela si cu rusia aici, ca tot cam la fel este. stau si ma intreb. daca sunt in realitate muribunzi? si-mi aduc aminte si de raportul fabricius in care se facea o analiza a romanilor si maghiarilor si se dadeau directii in privinta carei natiuni trebuie castigate ca aliat de catre germania..

  6. Toto

    @Daniel: corect! De ar fi după mine, aș introduce un „cens intelectual” pentru a avea dreptul de a publica în spațiul public. Suna foarte „antidemocratic”, dar cred ca un asemenea procedeu ne-ar scuti de 99% din ineptiile de orice natura ce se împrăștie în lumea larga, mai ales sub forma digitalizata…:)

  7. Ox

    „Specialistii” astia maghiari or sa inoveze teoria heartlandu-lui a lui Mackinder. Centrul lumii se muta in Carpati si se trezesc si astia ca or avea vreo misiune de salvare. Intra la concurenta cu rusii. Si la mijloc, sunt prinsi iar romanii, bineinteles, care au ca principal scop jegmanirea sarmanilor unguri (inca nu vrem sa le dam Transilvania, fir-ar!).

    • józsa

      cum adica nu vreti sa dat?
      nici n-ati primit de la unguri, ci de la Antatnt in semn de cadou
      insa cadourile se mai iau inapoi, daca nu slujiti bogatasii Antant, cum vor ei

  8. Pingback:Recomandări de seară: Hădean, will you marry me? » Daily Cotcodac

  9. mifty

    … dacă am de ales între teoria protocronismului dacilor și al oricărui alt popor, aș alege protocronismul dac fără ezitare, și fără să clipesc!
    doar că nu e vorba de alegeri:
    – ungurii au intrat în scenă, aka în europa pe undeva în cursul secolului 12. până atunci, s-au fâțâit ca curca beată încasând-o de la cine vrei și nu vrei, de când a murit Attila și până când s-au decis să devină vasalii Papei. ca să nu mai amintesc că au avut parte de ”regi” de origine pur ungară… ca de pildă Carol Robert de Anjou, care era un maghiar pursânge, nu??? ;))
    – țaratele bulgare și ruse au apărut cam în aceeași perioadă. țaratul sârb, la fel. țaratul rus se limita la Moscova, și vre-o 3-4 km de jur împrejur, atât.
    – ucraina pur și simplu nu exista: teritoriul de azi al ucrainei aparținea românilor, și deja apăruseră și polonii, care pofteau și ei la o bucățică de pământ care să nu fie înghețat 8 luni pe an.
    de aici îl las pe George să continue! 😀

    • józsa

      romanii sunt urmasii tucilor, adica turco-romunilor! Voi aveti teoria daco-romana, dar …
      Bine, bine, dar cum ramane cu teoria Turco-romana?
      Citat din textele lui Balcescu: „Spre a se despăgubi de banii lor, unii din turci luară în arendă dăjdiile publice, alții umbla cu dăbilarii domnești pentru strângerea dăjdiilor, alții ținea drumurile și prăda pe neguțători, și toți, răzlețindu-se prin toate unghiurile țării, jăcuia și chinuia pe bieții țărani, despuindu-i de tot ce avea, rușinându-le muierile și fetele de față cu dânșii și răpindu-le al zecelea din feciori, spre a-i pregăti a recruta ienicerimea. Însuși boierii și giupânesele lor nu era scutiți de omor și siluire.”
      Deci, nu trebuie mers asa departe oamnei buni, voi studiati relatiile cu turcii, cum a aparut turco-romanul?

  10. Vlahul

    Acum cativa ani se difuza in Romania filmul „Trianon”. Iata ca a aparut inca unul. De la 1918 indiferent de orientarea politica a guvernelor Ungariei, pozitia revizionista a fost pe prim plan. Desi dupa Trianon au fost semnate multe alte tratate.
    In alta ordine de idei, daca se apuca un istoric ori un ziarist sa publice despre rautatile si/sau intentiile ungurilor de-a lungul timpului acesta este catalogat drept ultra-nationalist, sovin ce n-are ce cauta in Europa de astazi.
    In ceea ce priveste sintagma „bazinul Carpatic”, aceasta este inventat tot de unguri. Termenul de „bazin” este folosit pentru a localiza o zona ce cuprinde albia unui rau/fluviu si afluentii acestia, in nici un caz o regiune muntoasa. Deturnarea de termeni este folosita des de cei care doresc o modificare si se prevaleaza de aceasta pana cand intra in uzanta.

  11. Gh. Nosca

    Desigur că fiecare este liber să creadă ce vrea. Dar acceptarea sau respingerea publică a unei teorii este necesar să fie argumentată. A pune pe picior de egalitate, de către români, filmul “Dacii, adevăruri tulburătoare” şi emisiunea maghiară cred că este scopul urmărit de maghiari. Napoleon Săvescu este personalitatea care a finanţat cercetările şi congresele de dacologie. Intervenţiile sunt ale specialiştilor. Despre daci au scris anticii şi stau mărturie descoperirile arheologice. Am să menţionez doar câţiva autori străini care nu cred că pot fi acuzaţi de părtinire: Marija Gimbutas, Andrew Colin Renfrew, Baron Renfrew of Kaimsthorn, Paul McKendrick. Strabon a scris că legiuitorul Atenei, Solon, s-a inspirit din Legile Belagine ale geţilor nord dunăreni. Joseph Flavianus, istoric evreu, scria despre preoţii daci. Platon, în dialogul său Charmides, pomeneşte despre medicii daci: “având în vedere acest adevăr, trupul trebuie să fie îngrijit, în acelaşi fel, într-un mod potrivit, împreună cu sufletul. Căci motivul pentru care medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli este acela că ei nu cunosc tainele întregului pe care-l au de îngrijit.” Tot Platon (Critias, II, 259)”în regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei,au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”. Arheologie: Tărtăria, Cucuteni. Desigur, se poate considera ceva ca fiind “primul în istorie” până la o nouă descoperire. Arheologul polonez Vojtech Zamarovski a scris, referitor la apariţia scrierii: “La început a fost Sumerul”. Nu se descoperise Tărtăria sau nu cunoştea. Probabil o nouă descoperire, va arăta că nu Tărtăria a fost începutul. Cred că este necesar ca orice intervenţie să fie “Sine ira et studio”. De fapt aşa sunt majoritatea intervenţiilor pe acest blog. Din acest considerent şi pentru strădania de a pune în lumină istoria şi cultura românilor îl apreciez pe domnul Damian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *