N-am avut ce face vara asta și am luat la mână procesele verbale ale Comisiei privind trasarea granițelor României în 1919, a fost caniculă, la jocurile olimpice nu mă uit, în sfârșit.
Și în procesele astea verbale englezii, americanii și francezii tot fac referire la niște studii anterioare privind teritoriile românești. Așa că am dat un ochi și pe studiile astea. Îi știți pe americani, englezi și francezi, oameni organizați, la începutul lui 1918 s-au apucat să studieze retrasarea granițelor din Europa când a devenit clar că vor câștiga războiul (nu i-au anunțat și pe germani și austro-ungari despre asta). Au adunat niște doctori în istorie și geografie și i-au pus să facă sinteze, au ieșit niște studii geopolitice de toată frumusețea, să zicem la 200 și ceva de pagini dactilo despre Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina, câte un set făcut de fiecare din cele trei țări de care vorbeam.
E chiar fascinant să le citești în oglindă, să urmărești cum vedeau aceleași chestiuni referitoare la români experții americani, englezi și francezi în 1918. În primul rând toți resping teoria roessleriană ca fiind un element de propagandă austro-ungară (spre deosebire de intelectualitatea română contemporană care susține cu îndârjire teoria roessleriană!). Apoi toți arată că statisticile austro-ungare și cele rusești referitoare la români sunt falsificate. Este și o deosebire de „stil”: americanii „văd spațiul” ca la ei acasă și sunt înclinați să tragă linii drepte, caută soluții „permanente” și văd un viitor bazat pe libertăți cetățenești și bună guvernare. Englezii sunt reținuți în aprecieri și calificative, caută echilibre locale cât mai stabile, mai ales că au impresia că lucrurile nu se vor termina după încheierea păcii, că va fi nevoie de state puternice care să reziste unei noi furtuni europene continentale (pe care ei ca insulari o văd oarecum inevitabilă). Francezii vor să împingă lucrurile în direcția unei unități continentale, trasează coridoare economice și de transport la scară europeană, vor să creeze interese transnaționale în Europa de Est și încearcă să traseze granițele astfel încât să creeze interese comune și susținere reciprocă (pe cât posibil, oamenii erau conștienți că vor fi destui nemulțumiți).
Rusia rămânea un mare mister în 1918-1919 – britanicii întrebau și se întrebau frecvent: ce va face Rusia? Care era baza juridică pentru trasarea unor granițe pe teritoriul fostului Imperiu Țarist, cine erau continuatorii suveranității acestui imperiu și cum puteau fi convinși să accepte transferurile de suveranitate ale unor teritorii către România, Polonia și Ucraina? Cine și ce era Ucraina în 1918-1919? (Bolșevicii aveau să răspundă la aceste întrebări mai repede decât se așteptau participanții la Conferința de Pace de la Paris din 1919).
Profesorul Florin Constantiniu (Dumnezeu să-l ierte!) ne-a făcut o sinteză la unul din cursurile sale prin 2008-2009. Zicea așa: la încheierea păcii din 1919 nu au mai contat în mod real argumentele istorice care tradițional atârnau în balanță la atribuirea de teritorii, toată lumea a invocat în 1919 la Paris argumente istorice – însă ele au fost secundare; ceea ce a contat au fost argumentele etnice și economice, dar în primul rând cele etnice. Tot la Paris, dar în 1947, toată lumea a venit pregătită cu argumente etnice – însă cea ce a contat cu adevărat au fost argumentele ideologice și trasarea sferelor de influență în conformitate cu acestea. Prima provocare a profesorului Florin Constantiniu a fost să cugetăm nițeluș asupra încheierii Războiului Rece, un război încheiat fără un tratat de pace: ce noi frontiere au fost trasate și cum s-a ajuns la ele? (nu doar teritoriale!) care au fost principalele argumente și care a fost natura lor reală? A doua provocare a fost să ne gândim la următoarea re-așezare a spațiului european și argumentele ei, fie și ca exercițiu intelectual (în condițiile războiului din Ucraina nu mai pare o chestiune pur teoretică re-așezarea asta a spațiului european!) (Avertismentul profesorului Florin Constantiniu era să urmărim mai ales interesele Marilor Puteri, dezbaterile și argumentele aveau valoarea lor câtă vreme se pliau pe aceste interese. Cum zicea profesorul Valentin Stan: cine are portavion nuclear poate avea păreri suplimentare.)
Revenind la studiile preliminare și procesele verbale ale Conferinței de Pace de la Paris din 1919: dincolo de argumentele etnice erau analizate în detaliu și argumentele economice și cele strategice. Drepturile și libertățile cetățenești au venit ca o modalitate de blocare a repetării politicilor de purificare etnică practicate de austro-ungari. Cei mai simpatici erau italienii, care își schimbau părerile și pozițiile față de granițele României în funcție de cum decurgeau negocierile privind granițele lor.
Însă cel mai impresionant lucru în studiile preliminare este altul: faptul că toți autorii studiilor despre spațiul românesc îl vedeau ca pe un spațiu cu potențial. Studiile preliminare de care vă spun chiar nu erau părtinitoare față de România, sunt enumerate toate problemele țării din 1919, sunt indicate cu precizie maximă toate problemele viitoare ale României Mari. Însă autorii erau convinși că România Mare va fi un spațiu de dezvoltare și securitate.