Meniu Închide

Cât de tâmpiţi au fost românii în evul mediu!

Nu îi înţeleg pe cei care spun că românii din evul mediu nu au fost în stare de nimic. A apărut un fel de întrecere în înjosirea istoriei medievale a românilor: care adună mai multe dovezi ca să arate că acum câteva sute de ani românii erau nişte neica nimeni?

În primul rând este o stupizenie să reproşezi românilor din evul mediu că nu au construit catedrale ca ale francezilor. Au construit şi ei ce au ştiut, cum şi cât au putut şi ce au avut nevoie. Asta nu îi face nici mai buni, dar nici mai răi decât alte popoare.

Apoi vine partea a doua: „prostia dovedită” a românilor din evul mediu este transferată în prezent. Dacă în urmă cu 500 de ani românii erau nişte maimuţoi abia daţi jos din copaci urmaşii lor din ziua de azi sunt cu mult mai îngrămădiţi, cam aşa merge raţionamentul. Mă amuză chestia asta, pentru că promotorii acestui raţionament sunt aceiaşi cu cei care spun că nu există continuitate naţională, că românii din evul mediu nu au nici o legătură cu românii din ziua de azi. Probabil o mică scăpare de logică.

10 comentarii

  1. Ina_adevarata

    Merită să dezvolți subiectul, după părerea mea. Adică- românii în Evul Mediu.
    Uite, am găsit niște liste de nobili unguri, posesori de moșii, printre care „Petrucz” (Petruț), „Trombitas”(Trâmbițaș)- în sec. XVI. Asta, apropos de „ăia în Evul Mediu ridicau catedrale, iar ai noștri pășteau oile”. Ăia care ridicau catedrale erau și ai noștri. Și, oricum, nu putea ridica acele catedrale dacă nu îi hrănea cineva.

    • MMP

      Romanii nu au ridicat catedrale pentru ca civilizatia lor nu includea orgoliul exarcebat si mandria nefireasca. Civilizatia romaneasca a fost una a smereniei. De-aceea nu am ridicat catedrale. Pentru ca noi am dorit sa traim in armonie cu natura inconjuratoare, NU s-o supunem. Noi am ridicat temple dedicate lui Dumnezeu, nu propriului orgoliu arhitectonic. Cine a fost in catedralele din Occident a observat ca sunt lipsite de orice duh sfant, de orice taina, sunt doar cladiri ridicate pentru a preamari orgoliul omenesc.

      Mircea Vulcanescu spunea ca asta ne desparte de Apus. Ei au dorit sa-si arate, in primul rand, forta de a supune natura vointei lor, in timp ce noi am dorit sa ne integram intr-un univers, in locul dat noua de Dumnezeu.

      Cine nu intelege istoria si civilizatia romaneasca….sa-l citeasca pe Ernest Bernea. Pe Vulcanescu.

    • Ion T

      „Romanii nu au ridicat catedrale pentru ca civilizatia lor nu includea orgoliul exarcebat si mandria nefireasca. Civilizatia romaneasca a fost una a smereniei”.
      Construirea Catedralei Mântuirii Neamului este un exemplu clar de smerenie, nu?

      „Noi am ridicat temple dedicate lui Dumnezeu, nu propriului orgoliu arhitectonic”.
      Catedrala Mântuirii Neamului e doar un amărât locaș de cult, o simplă bisericuță plină de harul lui Dumnezeu. Sigur că da!

    • sendroiu

      MMP s-a referit la taranii romani de evul mediu, nu la cei de acum. Taranii de acum construiesc din orgoliu si nu le pasa de natura sau de generatiile viitoare (taranul tipic actual decide sa taie si sa vanda padurea mostenita de la parinti pentru a-si cumpara un mercedes; pana acum 150 de ani, taranul prefera sa mearga descult pana dadea bruma decat sa instraineze vreo palma din terenul primit de la parinti).
      In plus, Catedrala Mantuirii Neamului este o dorinta a prea-fericitilor din conducerea BOR, nu a enoriasilor de rand.

  2. mdm

    Avind in vedere ca ultimele navaliri ale migratorilor in Europa de vest sunt in jurul anului 1240, iar in Romania in jurul anului 1830 si ca francezii sunt catolici si noi ortodocsi putem sa ne dam seama de ce unii au facut catedrale si altii nu. Pe de alta parte daca nu eram noi sa le tinem piept, francezii erau mai in urma noastra cu multe. Oricum, daca ne uitam la anumite aspecte, suntem inaintea lor. Ce nu avem noi decit foarte putin este ceea ce se cheama nationalism si patriotism. Daca ei au un turn si o catedrala, fac ca toti sa afle si sa viziteze tara lor.
    Noi, insa, avem mult mai multe, de exemplu, tablitele de la tartaria, placutele cerate de al Rosia Montana. Porolissum, doar sa enumar citeva din domeniul istoriei, nemai vorbimnd de cultura sau tehnica. Insa ce fac ai nostrii compatrioti? Peste tot pe unde se duc defaimeaza Roamania. Asta e singurul aspect la care trebuie sa lucram: si anume patriotismul si nationalismul.

    • sendroiu

      turismul romanesc nu sufera atat din cauza defaimatorilor de care zici, cat din banala cauza a drumurilor proaste, a sanselor mari de a fi talharit inca de la aterizarea pe Otopeni, muscat de maidanezi sau buzunarit de panacotari. Un roman obisnuit, care vine in Bucuresti din provincie, isi ia cam o teapa pe ora, indiferent ce ar face; imagineaza-ti ce pateste un strain!
      Daca vrem sa promovam tablitele de la Tartaria, cum propoui, ma gandesc ca ar trebui sa ne asiguram ca pina acolo se poate ajunge pe o sosea decenta, ca se poate parca masina / bicicleta / autocarul intr-o parcare rezonabila, ca eventual exista in zona posibilitati de cazare, macar un restaurant cumsecade si ca, in primul rand, sunt sanse mici sa te trezesti fugarit cu pietre de catre diverse comunitati locale …

  3. Mihai Frincu

    Doua observatii in legatura cu cliseul „cand noi ne bateam cu turcii, aia faceau catedrale”
    „Aia” au cunoscut pericolul islamic cu mult inaintea noastra, si daca Martel nu-i batea pe arabi la Poitiers pe la 800, poate ca nu mai faceau nici ei catedrale. Apoi, daca noi i-am avut pe turci, ei i-au avut, tot inaintea noastra, pe „vikingi”. Noi ii folosim ca scuza, ei i-au folosit ca imbold.
    In al doilea rand, „aia” nu au facut doar catedrale, ci si universitati, scoli, corabii, sisteme legislative si alte chestii ce le dovedesc mandria desarta si lipsa de smerenie.

  4. Marian

    Cliseul „Noi aparam Europa ca ei sa faca catedrale” l-am crezut când eram prin clasa a V-a. Prin clasa a VII-a am învatat si ceva geografie, iar prin liceu si ceva istorie. Mitul a început sa se clatine.
    România nu are pozitie strategica, decât pentru ea însasi (orice militar de cariera stie sau ar trebui sa stie asta). Nici turcii si nici rusii n-au ajuns la Viena prin România, unii prin Polonia, altii prin Serbia. De vina e vecinul nostru cel pasnic, marea, precum si muntii.
    Daca n-am construit catedrale, nu e pentru ca n-am avut resurse, dar nici pentru ca traiam în armonie cu natura – alte doua clisee, de origine ceva mai noua, postdecembrista. Cine vede cum arata liziera unei paduri dupa ce trece 1 Mai descopera cât de armonios traieste românul cu natura ….
    Lipsa catedralelor este datorata mentalitatii ortodoxe. Nicaieri în lumea ortodoxa nu exista catedrale macar similare ca idee (nu ca marime) celor vestice. Cele care exista (Sf. Sofia) dateaza de înaintea închegarii acestei mentalitati. Esticii au trait totdeauna într-o lume a lor, spirituala*. Pâna si ritul ortodox este mai mult bazat pe traditii orale târzii decât pe canonul biblic (e mai important ce zice Avva Pafnutie decât ce zice Marcu evanghelistul). Aceasta ruptura de cele laice a facut ca stiinta sa dispara din imperiul bizantin si din sfera lui de influenta. Acest lucru se vede si în alte domenii, ca de exemplu istoria – pâna la Ureche nu am avut practic nici o sursa autohtona, trebuie sa mergem mereu cu caciula în mâna pe la cancelarii si muzee straine sa ne lase sa rasfoim cele anale ca sa aflam istoria noastra. Si la greci e la fel, si la bulgari, si la rusi, desigur în diferite grade de delasare.
    Asta îmi aduce aminte de alt „sablon”: noi n-am ars învatati si vrajitoare pe rug. Pai nici n-am avut ce (si din fericire nici biserica n-a avut aceeasi putere ca în vest). Toti meseriasii, de exemplu, a lui Stefan cel Mare au fost stranieri, sau doctorii sai, care au nume care le tradeaza usor originea …

    * într-o vizita prin Creta mi s-a aratat o coloana pe care nu-s ce sfânt a stat 7 ani în rugaciune, fie ploaie, fie vânt, iar taranii îi aduceau o data pe zi de mâncare. Ce-a facut acel sfânt pentru acei oameni? În povestile „vestice” sfintii lor macar îi ajutau pe oameni, îi patronau … Ai nostri stau si se roaga poate le face Dumnezeu o catedrala …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *