“Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea este cea mai bună carte pe care am citit-o despre subiectul corupţiei României în perioada interbelică, originile acestei corupţiei şi pregătirea dezastrului României dinainte şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Este o carte în care Petre Ţurlea foloseşte în proporţie de 90% de documente inedite din arhive, sunt scoase la iveală detalii puţin sau deloc cunoscute despre viaţa lui Carol al II lea alături de Elena Lupescu. De exemplu este refăcută perioada exilului lui Carol al II lea în baza notelor transmise din Franţa de o echipă specială a Poliţiei de Siguranţă de la Bucureşti care îl urmărea pas cu pas pe prinţul care renunţase la tronul României în favoarea fostei prostituate Elena Lupescu. Nu lipsesc nici detaliile picante din această perioadă, ochii indiscreţi ai spionilor trimişi de la Bucureşti reuşind să treacă dincolo de multe perdele.
Cartea este scrisă sub forma unui studiu istoric, deşi ar fi meritat să apară sub forma unei reconstituiri – însă pentru aşa ceva ar fi fost nevoie de un talent literar. Chiar şi sub forma unui studiu ştiinţific, este scoasă la lumină evoluţia cercului de corupţi şi corupători din jurul lui Carol al II lea, de la cartofori şi escroci ieftini până la bancheri şi industriaşi.
Cartea “Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea o puteţi găsi cu 35,67 de lei la librăria online Elefant.ro (link afiliat).
Domnule Damian, întrucât vă urmăresc postările de ceva timp de acu, ţin să vă mulţumesc sincer pentru activitatea depusă pe acest blog şi nu numai. E un gest de generozitate cu care bucuraţi mulţi internauţi. Mult mult succes în continuare!
Cam mult spus, vă mulţumesc pentru gândul bun.
Pingback:O comparaţie: Pacea de la Bucureşti 1918 şi contractul OMV-Petrom « Cronici Geruliene
O alta carte bine documentata istoric si f. utila politicienilor romani (de or mai exista de buna credinta si or vrea sa lupte pt. Romania) de acelasi autor este Romanii si ungurii 1940-2011 Editura Karta-Grafic, Ploiesti 2011. Merita prezentata.