Stare de urgenta la Chisinau. Sau la plic

Institutul Cultural Român nu a mai încheiat un nou contract de finanţare cu „Revista la Plic” de la Chişinău. De aici supărare mare (de înţeles, nimeni nu se poate bucura când pierde o finanţare…). Intervenţii pe Facebook, apel la semnarea unei petiţii online, în sfârşit, oamenii încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Petiţia online a adunat până acum 68 de semnături (cine simte nevoia poate să o semneze aici). Eu nu m-am repezit să o semnez din mai multe motive.

În primul rând trebuie cunoscută istoria acestei publicaţii. Ea a pornit acum vreo doi ani sub numele „Stare de Urgenţă”, iniţiatorul ei fiind poetul Marius Ianuş. S-a întâmplat că am scris şi eu câteva materiale pentru „Stare de Urgenţă” la invitaţia lui Marius, revista promitea să fie un proiect frumos. După care a venit nenorocirea: finanţarea de la ICR! În momentul în care au apărut banii Marius Ianuş s-a certat groaznic cu Dumitru Crudu. A urmat o perioadă tristă pentru revistă, înjurăturile plouau de la Chişinău la Bucureşti şi retur în spaţiul virtual dintre cei doi corifei ai „Stării de Urgenţă”. Până la urmă Marius Ianuş a zburat de la „Starea de Urgenţă” pe care o crease, care a încăput pe mâinile lui Dumitru Crudu şi Vladimir Us de la Chişinău.

Revista oricum o luase pe o direcţie belalie, apăreau nişte materiale anti-creştine pe acolo, nu prea înţelegeam exact ce se întâmpla… Adică mi se părea ciudat să iei bani de la contribuabilii români creştini prin intermediul ICR ca mai apoi să-i spurci, aşa, de control. În sfârşit, fiecare are dreptul să creadă şi să facă ce vrea. Mai apoi „Stare de Urgenţă” s-a transformat în „Revista la Plic”. După aproape doi ani de existenţă, când o revistă lunară abia a apucat să se facă cunoscută este destul de aiurea să-i schimbi numele, cel puţin aşa mi s-a părut mie. Mi se pare că am apucat să trimit un material şi pentru „Revista la Plic”, dar nu mă mai trăgea inima foarte tare, îmi părea rău că plecase Ianuş cu tot cu iniţiativele lui care îţi pot crea orice sentiment, mai puţin cel de indiferenţă.

Cam aşa a fost până pe 19 noiembrie când am aflat de faptul că ICR nu a reînnoit contractul de finanţare pentru „Revista la Plic”. Supărarea internautică a ajuns până în e-mailul meu. Apoi pe Facebook. Apoi Răzvan Ţupa a scris un articol pe tema „cum bagă ICR pumnul în gura poeziei”. Trist, foarte trist…

Aşa că m-am mai interesat puţin prin târg şi am aflat că bugetul „Revistei la Plic” a fost pentru anul 2010 de 48.000 de euro. Până acum pe pagina electronică a revistei (aici) au intrat cinci numere şi am înţeles că urmează să mai apară două. Mie unuia mi se pare o afacere cam scumpă: un blog gratuit pe wordpress şi şapte ediţii ale revistei pentru 48.000 de euro. Tirajul a fost unul discret, câteva sute de exemplare, în condiţiile în care la Chişinău tiparul este mult mai ieftin decât la Bucureşti. Apoi mai e povestea cu suplimentul „Curaj” al asociaţiei Hyde Park din Chişinău, inclus în „Revista la Plic”, dar care supliment apare pe baza altor granturi. În sfârşit, nu ştiu dacă „Revista la Plic” îşi merită banii…

Apoi mai este şi povestea cu un articol apărut în „Revista la Plic” prin care se cerea legalizarea marijuanei. Am înţeles că articolul a fost scos din ediţia tipărită la cererea ICR („Cenzură!” zice Răzvan Ţupa) dar a fost strecurat în ediţia de pe internet. Mă simt oarecum incomfortabil în poziţia de a lua apărarea unei instituţii a statului, respectiv ICR, dar mi se pare aiurea să promovezi legalizarea marijuanei pe banii statului care pedepseşte consumul şi deţinerea „substanţelor”. OK, Paraziţii promovează „nutreţul” şi sunt foarte cool, dar o fac pe banii lor, nu ai statului. Destul de greu să fii rebel pe banii celui împotriva căruia te ridici…