Adevărul m-a surprins azi cu un titlu ciudat la un articol bun: „Originea rusofobiei la români. De ce am ajuns să îi urâm pe ruşi”. Pe scurt, articolul identifică (corect şi în baza unor studii istorice serioase) originea rupturii româno-ruse în Războiul de Independenţă 1877-1878.
Episodul 1812 al răpirii Basarabiei este un alt element al problemelor româno-ruse, însă în secolul al XIX lea românii au avut probleme mai mari (şi erau prea slabi) pentru a încerca recuperarea Basarabiei (fie şi cultural). Însă începând de la Mihai Eminescu, toţi intelectualii lucizi ai secolului al XIX lea au menţinut vie chestiunea Basarabiei. În secolul al XVIII lea şi în prima parte a secolului al XIX lea ruşii au fost percepuţi drept sprijinitori ai românilor. Anul 1878 a fost testul încrederii: românii au mers la război alături de ruşi, iar la sfârşit ruşii ne-au luat o parte din ţară.
De aici a pornit o suspiciune confirmată de mai multe ori în decursul ultimului secol: aliaţi sau inamici, ruşii îşi urmăresc interesele geopolitice. Dacă au nevoie de o bucată de pământ, o vor lua şi gata. Precauţia românilor în relaţia cu ruşii este una naturală. Doar că nu se poate vorbi de ură.
La fel, manipularea adevărului istoric (ruşii spun că au eliberat popoare, nu că le-au cucerit) sau încercările de construire a unor identităţi artificiale (moldovenismul) fac parte din strategia imperială a Moscovei. Trebuie tratate cu mult calm, la rece. Eu nu-i urăsc pe ruşi.
De iubit îi iubeşti?
Măcar aşa, ca exerciţiu de ne-ură…
Pe unii rusi ii iubesc, cum sunt sfintii pe care i-au dat ortodoxiei, pe altii nu. Nu trebuie confundati rusii cu comunistii, totusi!
Nu i-am urât….
Cine s-a fript la Nistru,
Suflă peste Prut.
Rusii nu sunt oameni rai – ma refer la oamenii normali. Daca luam un taran rus nu o sa fie foarte mare diferenta fata de taranul roman – aceeasi ospitalitate traditionala, acelasi stil cumsecade. Problema incepe cand se aduna mai multi rusi la un loc…
Rusii din Rusia nu sunt rai dar rusii din Basarabia sunt caini!