Păţeşte acum Sergiu Nicolaescu ce au păţit toţi cei care au trăit şi creat înainte de 1989. Principala acuzaţie împotriva lui Sergiu Nicolaescu: filmele sale despre istoria românilor, secundar vine şi calitatea filmelor lui.
Supărarea este că Sergiu Nicolaescu a făcut filme „protocroniste” care au susţinut ideologia oficială a Partidului Comunist Român. Am îndoieli că majoritatea celor care îl înjură pe Sergiu Nicolaescu ştiu ce înseamnă protocronism şi dacă se poate aplica această etichetă filmelor lui. Da, filmele lui Sergiu Nicolaescu au servit propagandei oficiale: istoria ca un fir roşu, cu statul dac centralizat la bază. Da, filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost comandate şi coordonate de politruci comunişti.
În ceea ce priveşte discuţia „cât adevăr istoric există în filmele lui Sergiu Nicolaescu” mi se pare că lucrurile alunecă puţin aiurea. În primul rând, începând de la filmul „Dacii” toate filmele lui Sergiu au beneficiat de consilierea unor istorici serioşi – ceva-ceva adevăr istoric există în aceste filme, mai greu este de făcut separarea dintre adevăr şi ficţiune (cam pe aici ar trebui să se situeze mult lăudata „demitizare”, care însă s-a transformat într-un baros care zdrobeşte tot).
Iar înainte să-l condamnăm pe Sergiu Nicolaescu pentru filmele lui istorice haideţi să ne uităm puţin ce filme făceau maghiarii, bulgarii, sârbii, polonezii, ruşii, englezii, francezii etc în aceeaşi perioadă. Vom avea surprize majore. Britanicii şi în ziua de azi sponsorizează cu bani publici filme „protocroniste” în care este căutată originea regelui Arthur în Imperiul Roman (aici). Ca să nu vorbim de filmele americane sau ruse despre al Doilea Război Mondial.
Să-i fie ţărâna uşoară! Mie îmi plac filmele lui.
Mie mi se pare ca toate filmele lui au ramas la nivel de anii ’60 in ceea ce priveste calitatea sunetului. In ceea ce priveste costumele si calitatea artistica a productiei trebuie sa recunoastem ca in general este mult peste productiile de 2 lei de la Hollywood.
Am niste amici politai care mi-au cerut la un moment dat sa le fac rost de niste dvd’uri cu celebra serie a Comisarului Moldovan. M-am distrat teribil!
bai frate a facut si el filme dupa cum l-a dus capul!!!! atat a putut!!!!
De-aia sunt filme, sa nu fie documentare istorice.Ce-i asa complicat?
Cum zicea si MMP mai sus: daca vrei adevar, pune mana si citeste o carte serioasa de istorie, sau vezi un documentar. Filmele, ca si romanele sau orice produs artistic, au o inevitabila doza de imaginatie. Ceea ce nu le impiedica, pe unele din ele, sa fie excelente. Un singur exemplu, un excelent serial englez, „The Pillars of the Earth”, care e o colectie de „neadevaruri” istorice.
Cat despre manipulare, e reprobabil doar gradul in care este prezenta in filme. Altfel, la nivelul filmelor, romanelor sau manualelor, nimeni nu e imun la tentatia de a folosi istoria ca instrument de educatie patriotica (ceea ce e deja manipulare).
Valoarea artistica a filmelor sale e una destul de scazuta, e adevarat. Cu precizarea ca Segiu Nicolaescu nici nu si-a propus sa faca filme de arta, ci filme pentru mase.
Comparaison n’est pas raison. A ne imagina că Sergiu Nicolaescu a avut în minte altceva decât un soi de naționalism primitiv și cultul propriei sale personalități, a-i atribui valențe artistice inexistente sunt, în opinia mea, concesii nejustificate făcute sub presiunea socială de a „vorbi de bine” pe cei morți.
@ Nea Sorine, ma bucur ca nu aveti nicio îndoială. Doar o precizare fac: ceea ce numiți „presiune socială” este de fapt o reminiscență a unei educații vechi, ortodoxe. Nu e creștinește să judeci, nici înainte și nici după, pe cineva.
în „Mircea” apare Vlad Ţepeş ca puştan de vreo 10 ani. Atât că el s-a născut la vreo 13 ani după ce a murit bunică’su 🙂
Dacă-mi amintesc bine Ţepeş copil alege să-i tragă pe doi boieri în ţeapă, de-l sperie pe bunică-su. Asta nu cred că e greşeală cu Ţepeş care l-a cunoscut pe Mircea cel Bătrân, mai degrabă un fel de licenţă poetică.
Sergiu Nicolaescu nu e atacat nici pentru filmele marunte, nici pentru dubioasele relatii cu Puterea de dinainte, din Revolutie si de dupa, ci pentru epopeea nationala cinematografica. A zice, cum sugereaza CTP, ca Joan of Arc (cu Ingrid Bergman) e mai misto decât Dacii sau Mihai Viteazul tine de aceeasi retorica de tip securist ca a sustine ca Paul Goma n-are talent!
Faptul ca oameni ca Ion Iliescu si Vadim Corneliu il deplang si ne spun ce mare om am pierdut spune totul despre valoarea tipului.
„Valoarea tipului”? „Tip” esti tu, stimate CID. Articolul sub care comentezi este despre un „OM”. Si daca doua creaturi de teapa celor mentionati l-au apreciat (zic ei), nu inseamna ca nu l-au apreciat si oamenii de valoare. Sau poate toti marii actori (sa dam un exemplu din domeniul in care a activat) sunt niste neica nimeni? Este incredibil cum se gasesc in tara asta niste „tipi” care se cred mai catolici decat papa. A facut greseli? Cu siguranta ca da. A fost perfect? Cu siguranta ca nu. A avut valoare reala? Fara indoiala.
diferenta dintre un Quentin Tarantino si un Sergiu Nicolaescu este precum aceea dintre ICR-ul condus de Horia Patapievici si cel condus de Andrei Marga.
@CID: copy paste V. Tismaneanu. Esti din tribul lui VVP?
@Bugsy Bravo! A fost un experiment sociologic,cati il citesc pe Tismaneanu.Da,asa este,citat din articolul de pe „22”.
Foarte corect punctul de vedere exprimat in articol. Au respectat filmele lui Nicolaescu intocmai adevarul istoric? Evident nu. Dar oare filmele istorice produse in alte tari (chiar si astazi nu doar in vremea aia) nu fac la fel? Ba da. Atunci despre ce vorbim? E nationalismul altora e mai bun decat al nostru?
Dupa lansarea filmului ”Inglorious Bastards” s-a iscat o mare valva in presa de peste ocean ca Tarantino nu a respectat adevarul istoric si ca ce a scos el e o nebunie dpdv istoric. Omul nu a raspuns vreo saptamana-doua. La o lansare, dupa perioada asta de timp, o ziarista, parca, la conferinta de presa de dupa proiectie, i-a sarit la jugulara. Asta a lasat-o sa abereze pana l-a intrebat cum e posibil sa-l fi facut pe Hitler sa moara impuscat, aruncat in aer si ars intr-un cinematograf, cand toata planeta stie adevarul istoric. Tarantino i-a raspuns: ”Cand am spus eu ca este un film care respecta adevarul istoric? Este o fictiune.” Punct. De a doua zi ”jurnalistii” au inceput sa disece jocul lui Brad Pitt, scenariul, etc… Draga CID, ai o logica atat de sucita si de naucitoare, incat nici macar nu cred ca existi.
A fost un citat din Tismaneanu.Eram curios cati il cititi,si ce parere aveti,a fost un simplu experiment sociologic.Un sincer bravo pentru Bugsy.
Faptul ca Nicolaescu respecta sau nu adevarul istoric ma lasa complet rece,filmele lui ma plictiseau de moarte,am incercat sa ma uit la cateva,dar nu s-a putut.E drept ca am preferat intotdeauna cartile,chiar si cand gratie internetului,pot vedea cam orice film vreau.Ori intre a ma uita la „Dacii” sau a-l citi pe Giurescu,am preferat intotdeauna ultima varianta.
Adevarul istoric e ceva foarte relativ…
Pingback:Cenusa, bizonii, biserica ortodoxa si niste opinii de pe net. « Dongabone
Sergiu Nicolaescu a falsificat istoria românilor nu prin filme – unde corect s-a observat că n-avea obligaţia respectării întocmai a adevărului istoric, ci prin acele lucrări ale sale în care pretindea că respectă adevărul istoric: cărţile despre revoluţia din 1989 şi raportul Comisiei Senatoriale Decembrie 1989.
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese: http://wp.me/pjejF-EJ
– Recenzie la cartea „Revoluţia, începutul adevărului” de Sergiu Nicolaescu: http://wp.me/pjejF-c2
Pingback:Un blog cu şi despre istorie: bellum omnium | tudorvisanmiu
As spune multe si eu despre acest subiect dar las un video youtube cu care ma identific . youtube.com/watch?v=HUvKGuW-d5o
Este adevarat ca Nicolaescu a facut filme la comanda politica. Cine n-a facut asta?
Dar e si adevarat ca filmele lui au avut consilieri istorici. Si-au facut sau nu treaba, asta nu e mamaliga regizorului.
În toate tarile europene a fost o moda cu filme pseudo-istorice, care îsi au originea în benzile desenate (fumetti), iar titluri ca Hercule contra Robin Hood spune multe despre adevarul istoric promovat acolo.
Una din problemele care vad ca îsi arata roadele si aici, a fost perfida insinuare ca Ceausescu si partidul a fost reprezentantul poporului. Lovind în Ceausescu s-a lovit în natiune. Nu am întâlniti nicaieri în lume un alt popor sa-si denigreze atât de urât tara, cum o fac românii. Nici macar irakienii, nici sârbii, toti îsi apara tara. Noi nu. Aici se încadreaza si refuzul unei opere pentru ca a fost asociata cu un regim, în loc sa fie asociata cu natiunea.
O a doua problema, dar care poate deveni majora, este ca majoritatea lumii îsi ia informatiile de la TV. Un film istoric este o sursa ideala de informatii pentru cine nu prea da pe la scoala, n-are chef de citit, si nici rabdarea sa disece o problema. Televiziunea si filmul le da ideile mura-n-gura, gata predegerate. Cogito, ergo sum a cam disparut.
Problema nu e ca filmele lui Nicolaescu falsifica in mod cras istoria. Problema e ca romanul de rand de acolo invata istoria locurilor. Nu ca aia „oficiala” predata in scoala ar fi mai breaza….
Cat despre valoarea artistica a respectivelor filme, ma bufneste rasul de cate ori vad cate unul. Or fi bune pentru un cizmar de Scornicesti si altii ca el, da pentru un cinefil avizat sunt de categoria Z.
@Robert
Si tu ca cinefil de clasa A, ce filme istorice apreciezi? Poate Braveheart, poate 300, poate seria Spartacus?
Filmele lui Sergiu sunt inegale. Iar unele sufera de anumite clisee si probleme (la nivel de dialoguri de ex). Insa filmele cu gangsteri si legionari sunt excelente! Oglinda e slab dar util pt reconstituirea evenimentelor din epoca (bun pt elevi). Mihai Viteazu a fost excelent la acea vreme. Acum pare desuet, dar si Ben Hur pare la fel azi. Dacii sunt cam naivi dar e o premiera in felul lui (e facut in 1968..)…Deci, una peste alta eu l-as blama pe Sergiu doar pt filmele facute in ultimii 25 ani, incluzand Mircea care e un „monument” de penbil…
Pingback:În dialog cu Ştefan Paraschiv (4) Actul de la 23 august 1944 – evenimentul (II) | tudorvisanmiu
Da, si mie imi plac filmele lui.