Azi vă recomand un blog mai puţin obişnuit: Tipărituri Româneşti, o colecţie de documente şi cărţi vechi din spaţiul cultural românesc. Mie mi-a plăcut azi un document din Moldova anului 1562: monahul Teofilact, fost Baloş logofăt, dăruia mănăstirii Moldoviţa pe ţiganul Mihul.
Şi iată şi povestea ţiganului Mihul (aici): fusese cumpărat de la Baloş logofăt de la vărul său Petrea pârcălab, „iar Petrea pârcălab a adus acel ţigan din Ţara Ardealului cu ceata lui, când a mers Petru voevod la unguri cu oştile.” Petru Rareş a fost de mai multe ori „la unguri cu oştile” şi nu doar ca să se plimbe. După ultima incursiune de acest fel, braşovenii i-au făcut cadou voievodului un „ou de Nürnberg”, altfel spus, un ceas de buzunar. Dar nici Petrea Pârcălab nu s-a întors cu mâna goală din Ţara Ardealului.
Revenind la Tipărituri Româneşti: este un blog la care până şi blogroll-ul merită atenţie, este o colecţie de link-uri către biblioteci şi colecţii de cărţi pe internet. A ajuns în puţină vreme la câteva sute (spre o mie?) de articole, unul şi unul. Singura mea părere de rău este că are găzduirea pe wordpress.com şi există riscul ca această minunată colecţie de cărţi şi documente vechi să dispară la un moment dat. Despre autorul blogului nu vă pot spune prea multe, este din Iaşi şi extrem de discret. Şi face o treabă extraordinară.
din contra, daca este pe .wordpress atunci nu o sa dispara daca proprietarul nu plateste domeniul .ro sau .com
Dispare si daca încalca prevederile contractului, sau, deja este o amenintare serioasa, contine informatii daunatoare publicului – sa zicem, în spiritul articolului, ca vreun ONG tiganesc ar da în judecata wordpress pentru gazduirea de informatii defaimatoare (am aflat ca termenul de tigan este defaimator).
Nu ne ramâne decât editarea documentelor de arhiva pentru a înlocui peste tot tigan cu conlocuitor minoritar de etnie rroma (sau sinti – care-o fi denumirea politically correct) în spiritul cartii 1984.