Vlad Mixich îl desfiinţează pe ambasadorul României la Londra într-un articol pe Hotnews. Se învârte junele nostru jurnalist în jurul cireşului ce se învârte şi îl face direct prost pe ambasador.
„Domnul Ion Jinga nu face altceva decât să se înscrie într-o îndelungată şi consistentă tradiţie a statului român: aceea de a fi prost chiar şi atunci când e uşor să fii decent.”
În stilul suav-concupiscent cultivat de Pleşu, Vlad Mixich pare că scrie spălat, dar îl toacă nemilos pe Ion Jinga. Îi ridică în slăvi pe diplomaţii japonezi de la Bucureşti care vorbesc limba română cu accente regionale şi cu o „gramatică incasabilă”. Ne dă şi două videoclipuri pentru comparaţie, ambasadorul Ion Jinga şi diplomatul japonez Yoshihiro Katayama. L-am ascultat şi eu pe samurai – nu are o gramatică chiar incasabilă, are mari probleme cu prepoziţiile şi cazurile substantivelor. Nu e chiar vorbitor nativ. Iar Jinga vorbeşte decent limba engleză, fără greşelile oribile ale lui Crin Antonescu, are însă o mare problemă cu accentul.
Tot respectul pentru diplomaţii care învaţă foarte bine limba română. Doar că nu trebuie să uităm o chestiune: este nevoie de anumite dotări native pentru a învăţa foarte bine o limbă străină. Sau să fii asiatic. Iar mai presus de toate pronunţia într-o limbă străină este cea mai dificilă chestiune (de-asta există fonetica).
Una peste alta: ambasadorul Ion Jinga nu a meritat tratamentul la care a fost supus în presa românească. Pentru un ambasador bun nu este nevoie doar de cunoaşterea foarte bună a unei limbi străine. Este nevoie de mult mai multe, altfel toţi ambasadorii şi diplomaţii ar fi absolvenţi ai Facultăţii de limbi străine.
Deci daca nu vorbeste engleza bine si cu accent inseamna ca e un dobitoc, sau ce ? Pai „Jupanul” tarisoarei noastre vorbeste o engleza de „balta” sau marinareasca, care vad ca nu i-a ingrozit pe interlocutarii lui straini si nici nu l-a zgariat la urechi pe individul ala de mai sus care se ia de Jinga !
Na, pai cu exceptia lui Mircea Geoana, nici unui presedinte sau prezidentiabil de la noi engleza nu i s-a parut very friendly. Lasa-i pe Base, Ilici sau Tapu’, nu mai pomenim de Crin sau nea Nicu Vacaroiu. Dar pana si un diplomat cizelat ca Nastase avea lacune vizibile cand voia sa shecspirizeze 🙂 Treaba e ca nici un cod diplomatic nu cere, formal sau informal, ca un sef de stat sa stapaneasca alta limba decat cea materna. Urmareste-te discursurile si ai sa te convingi. Pe cand de la un ambasador, parca s-ar cere putin mai mult…
Ar fi putut foarte bine să vorbească în română. CNN ar fi tradus. Nu era foarte onorabil, dar era acceptabil. De ce să te dai în stambă?
Ar fi zis: ce luzăr, nu ştie nici măcar engleză? 🙂
Corect. Un ambasador rus, un chinez, chiar si german ar fi folosit limba materna !
Mi se pare ca adevarul e pe undeva pe la mijloc (adica nici de partea unora, nici a altora 🙂 )
Treaba e ca mister Jinga nu e ambasador in Myanmar sau Vanuatu, ci intr-o tara importanta. Ca atare, era de asteptat sa stapaneasca mai bine o limba de circulatie internationala, care nu are nici o gramatica sofisticata si nici o fonetica data dracului (ca franceza sau limbile nordice). Problemele din discursul lui nu tin doar de fonetica, ci mai ales de lexic. „Aaaa…”-urile alea exasperante indica faptul ca el pur si simplu nu stapaneste vocabularul. Nu gasea un atasat economic care sa vorbeasca mai bine engleza si sa explice ce se intampla ?
Pe de alta parte, reactiile din media au aratat ca un fel de cautare a unui tap ispasitor, ceva de genul „Pai cum sa nu rada astia de noi, ca iote ce ambasador avem”. Adica total exagerat. Englezii insisi nu se asteapta ca strainii sa le vorbeasca bine limba, asa ca discursul lui Jinga a cauzat cel mult niste zambete razlete. Necunoasterea limbii engleze e un minus si daca esti ambasador la Moscova, darmite la Londra. Dar e un minus si-atat. Dispretul sau antipatia englezilor fata de noi au alte cauze, mai vechi si mai adanci, si nu pot vi vindecate sau agravate cu un simplu discurs conjunctural.
Daca nu vorbeste bine limba engleza nu inseamna ca e dobitoc, doar ca nu are ce cauta in ambasada Romaniei in UK.
E acceptabil ca ambasadorul Romaniei in China sa nu vorbeasca limba respectiva, e acceptabil ca ambasadorul Romaniei in China sa vorbesca o engleza stricata, dar nu ambasadorul Romaniei in Marea Britanie. Nu in secolul in care Engleza este limba internationala, in care orice om de afaceri care se respecta o vorbeste la perfectie
Din nefericire, ambasadorul Jinga nu este un ambasador bun. Este unul penibil. La Bruxelles, unde l-am cunoscut prima oara, l-am prins vorbind în engleză cu Ludovic Orban sau în faţa unei săli de jurnalişti români, explicând că o face ca o formă de respect faţă de ceilalţi oameni din prezidiu, nişte belgieni. Cu toate că pretindea că ştie „flemish” şi „french”.
–
Mr. Jinga s-a mai făcut de căcat odată când a cerut celor de la BBC să cenzureze un episod din Top Gear, ăla în care treceau printr-un sat de ţigani iar Jeremy Clarkson a zis că-şi pune pălărie de ţigan să nu fie atacat de ei. A scos dintr-o emisiune în care suntem doar lăudaţi doar chestia nasoală.
–
În alocuţiunea sa la BBC n-a fost doar un prost vorbitor de engleză (nu există scuză pentru accentul ăla, tipul nu socializează cu englezi) ci şi un pitic umil şi speriat. Este jenant pentru România, să fie reprezentată de un astfel de om mititel în comportament, pe toate nivelurile. Ăsta-i baiul, nu articolul scris de Mixich pentru fanii lui de pe FB.
Civilizat este ca atunci când pleci de undeva să saluți. La revedere, domnule Damian! Drumurile noastre se despart aici. Începusem să am îndoieli în privința frecventării acestui blog de ceva vreme, dar m-am autoacuzat că nu ascult suficient de atent opinii diferite de ale mele, că există adevăruri în articolele de aici pe care eu nu le sesizez. Povestea domnului Jinga însă – deși neimportantă în sine – îmi confirmă că gândim fundamental diferit. Uneori am impresia că încercați să vă remarcați contrazicând oameni cu mult mai multă credibilitate decât a dvs. E și asta o formă de a avea succes, nu cea mai lăudabilă însă. Succes în continuare.
In seara asta la „Sinteza zilei” Gadea l-a dat pe Jinga vorbind la CNN sau BBC. S-a exprimat bine in engleza. A, daca ar fi vorbit precum Fota consilierul lui Basea , da, atunci mai zic …dar omu’ s-a descurcat onorabil. Chiar mai bine decat unii ambasadori din fostele colonii britanice.
Si apoi cati dintre ambasadorii polonezi, maghiari, bulgari, cehi, etc vorbesc cu accent britanic sau american . Sa fim seriosi.
Stapanirea limbii engleze nu este o conditie suficienta pt a fi un bun ambasador in UK, dar este o conditie NECESARA!
Spui ca a fi ambasador inseamna mult mai mult decat a vorbi limba tarii respective. Dar in „mult mai mult”-ul asta nu cumva stapanirea limbii engleze apare de mai multe ori? Nu e vorba de intercatiune cu oamenii si institutii din tara respectiva, interactiune care se poate face eficient doar in limba engleza?
Si desi ambasadorii nu sunt absolventi de limbi straine fac foarte multe cursuri de limbi straine. Tocmai pt ca sunt NECESARE, si nu un moft.
Lipsa de cultură a politicienilor nu mai miră pe nimeni.Însă consider mult mai grav faptul că o nouă clasă de „intelectuali”prosti bat la ușa parlamentului. Păi,41% din elevii români nu au reusit să ia nota 5 la…romănă???! Nu credeți că e ridicol să aveți pretenția de la copii maghiari să vorbească corect romănește,cănd copii romăni sunt semi analfabeți și nu cunosc limba lor maternă,adică romăna? Ca rușinea să fie și mai mare,un senator USL-ist propune amendarea maghiarilor care nu vorbesc bine romănește.Cred că sa ajuns cu nerușinarea și impertinența la cote maxime.
In mod deliberat se urmareste indobitocirea tuturor. Pot fi controlati mai usor.
@ ladislau: Dragul meu, nu ai vrea tu sa te duci si sa te joci prin curte cata vreme noi, oamenii mari, vorbim chestii serioase? Hodoronc-tronc, ai bagat tu limba si copiii maghiari in chestiune, ca sa nu mai vorbim de copii români care sunt semi-analfabeti si nu stiu limba ”romăna”. Imi place totusi cum tragi tu granita intre copii maghiari si copii ”romăni”. Adica copiii (asa se scrie, cu trei ”i”) maghiari ne-ar arata ei noua cum se vorbeste corect ”romăneste”, dar niste oameni rai sunt prea preocupati sa le dea amenda ca nu se aliniaza la semi-analfabetii romani… Si eu sunt de acord cu tine: s-a (asa se scrie, cu nenorocita aia de cratima) ajuns cu nerusinarea si impertinenta la cote maxime! Sau asta e ordinul de zi pe unitate de saptamana asta: ”Bai, saptamana trecuta ati bagat-o pe-aia cu steagurile, saptamana asta urmeaza limba ”romăna” la copiii maghiari, ca saptamana viitoare mai vedem noi…”?
Vorbeam despre limba engleza folosita de un ambasador roman in Marea Britanie, dar poti sa ne luminezi pe deplin daca am inteles noi gresit subiectul.
oare simţul ridicolului, teama de nu fi pus într-o situaţie jenantă, nu marchează pe nimeni din clasa noastră politică şi diplomatică? eu una stau şi citesc tot felul de păreri pe diverse bloguri şi tot nu pricep. dl.Jinga putea să-ţi ia translator, nu era nici o ruşine, şi ar fi depăşit cu graţie momentul. dar nu. mă întreb cum discută la diverse cokteiluri la care este obligat să participe? este un bun diplomat dar cum face asta? treaba asta ar presupune ca tu să înţelegi anumite nuanţe doar că ceea ce am auzit m-a zgâriat efectiv pe urechi, mi-am adus aminte de Iliescu cu traducerea aia celebră că dacii se trag din traci de suna cam aşa „the daks cam from the traks”, o transcriere aproximativă, fonetică, că nu ştiu cum ar trebui scrisă de se înţelegea că raţele vin din camioane, de-am răs atunci cu poftă, cam aşa şi acum cu dl.Jinga. poate că dl.Jinga are o părere prea bună despre el şi-atunci totul este explicabil numai că … diplomaţia se face cu astfel de oameni?
Lasati-l pe Jinga asta si ascultati-l in engleza pe marele nostru prezident Basea … cu the eshek si altele :
http://www.youtube.com/watch?v=CyZszmMZYWU
La modul general
este bine ca ambasadorul unei tari sa vorbeasca limba tarii de misiune ; in cazul de fata era imperativ , dat fiind statutul lb engleze.
Cit de bine trebuie sa o vorbeasca ? Acceptabil. In cazul de fata nivelul trebuia sa fie „bine”.
Cit despre berbecul care-l face prost pe ambasador , acela exprima un cliseu in lumea filologilor : esti prost daca nu vorbesti perfect . Se trece peste faptul evident ( insesizabil pt majoritatea filologilor) ca poti vorbi frumos , dar poti gindi ca un prost. [ Ii anunt pe eventualii ofuscati ca vorbesc si scriu binisor 4 lb straine ]
Ia injura-ne in chineza 🙂
Problema se pune altfel. Vorbeste Martin Harris romaneste mai bine decat vorbeste Jinga engleza?
Lui Harris nu-i este rusine sa se strofoace pe romaneste, iar noua ne este un tip simpatic. Nu vad de ce avem la ai nostri pretentii mai mari decat avem la ai lor.
Bine ca iti permiti tu sa zici ca Jinga a vorbit decent in engleza, Dupa ce ca a facut rahatul praf (ca sa stii si tu mai: un ambasador ar trebui – cel putin o limba straina sa o vorbeasca corect – deoarece in relatiile lui cu societatea in care merge, ii va fi necesara), nu a fost in stare nici sa dea o explicatie coerenta: noi suntem corecti, nu incalcam regulile europene, dar nu am niciun document sau informatie relevanta – da va rog, noi suntem decenti.
Si cred ca revenim la vechea sintagma, in care te regasesti cu Jinga si altii: Prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul. (si tu si Mixich= apa de ploaie)
Domnule George Damian,
Va felicit ca va respectati profesia si sunteti mai inainte de toate un deontolog!
Dar nu pot sa nu va pun urmatoarea intrebare:
Cum puteti Domnia Voastra sa intrati in gura lupului, fara sa va pese de restul haitei care trage din toate partile, la mirosul sangelui?
Cu respect
D
Deontologia este ultimul punct pe agenda mea. Vă mulţumesc pentru atenţie.