Lumea literară foşgăie: Uniunea Scriitorilor şi-a pierdut sediul central din Bucureşti. Veşnicul tartore al lumii literare Nicolae Manolescu pare pe de-o parte împăcat cu ideea (via Mediafax) pe de alta deplânge situaţia breslei lumii scriitorilor (via Adevărul). Doar că Uniunea Scriitorilor, aşa cum a fost ea concepută nu este altceva decât o reminiscenţă totalitară.
Scriitorii români din secolul al XIX lea scriau pentru o minimă populaţie alfabetizată. Publicul lor nu era de masă, în această perioadă cultura română intra în modernitate în ritm alert şi trebuiau inventate şi puse în mişcare toate mecanismele pentru recuperarea secolului anterior, pierdut pentru români din punctul de vedere al civilizaţiei occidentale.
Vârsta de aur interbelică
Societatea Scriitorilor Români a fost înfiinţată în 1909 (primul preşedinte Mihail Sadoveanu) şi a funcţionat în toată perioada interbelică ca un fel de sindicat. Principiul era simplu: fiecare scriitor vărsa la casa comună o parte din câştigurile sale literare, ceea ce ar fi permis în teorie acordarea de ajutoare pentru perioadele de secetă. Mecanismul a funcţionat târâş-grăpiş, dar scriitorii români au cunoscut sumele mari de bani o dată cu regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. Disperat să fie iubit de popor, Carol al II-lea a dat bani scriitorilor şi a susţinut financiar activitatea culturală (afaceriştii din Camarilă – Malaxa, Auschnitt, Blank etc. – s-au grăbit şi ei să urmeze exemplul suveranului). Pe măsură ce sistemul politic al lui Carol al II-lea evolua spre unul totalitar, scriitorii erau din ce în ce mai înregimentaţi. Arghezi lua bani de la Malaxa pe care îl numea „patronul” în jurnalul său, Cezar Petrescu a condus ziarul de propagandă „România” făcut cu bani de la guvern (ca să amintesc două exemple). Alţi scriitori, precum Panait Istrati, s-au adăpat de la fondurile Kominternului, de aici şi diferenţele de opinii.
Ideea de bază este că şi în perioada interbelică scriitorii au depins de mediul politic. Vânzările din librării nu le-au fost de ajuns, mecanismul era altul. Notorietatea din lumea literară îi transforma pe scriitori în relee pentru mesajele politice şi marea lor majoritate nu s-au dat înapoi să devină transmiţătoare pentru diverşii puternici ai zilei. A existat puţin deranj la transferul în slujba comuniştilor, dar în mare parte acesta s-a produs, stăpânul a fost schimbat.
Uniunea Scriitorilor şi regimul comunist
Uniunea Scriitorilor a fost o parte importantă din aparatul de propagandă comunistă. Majoritatea scriitorilor executau comenzile de partid, iar mecanismul vânzării producţiei lor nu era unul de piaţă, infuziile de capital din partea statului erau permanente. Sprijinul financiar consistent acordat în diverse forme unor scriitori era menit să-i ţină în frâu. Nu este clar în ce măsură dizidenţele scriitorilor erau reale sau declanşate de nemulţumiri de tipul „ăla a luat mai mult” (nu pot să uit fotografia cu Mircea Dinescu cu capul plecat, luând conştiincios notiţe lângă Nicolae Ceauşescu). Au existat şi oameni cinstiţi printre scriitori, fără îndoială, însă mecanismul de ansamblu era unul destinat sprijinirii regimului totalitar.
Dezastrul libertăţii
Libertatea i-a zdrobit pe scriitori. Libertatea de exprimare, libertatea de import a producţiilor străine, explozia televiziunii şi mai apoi explozia internetului au scos la iveală adevăratul interes al maselor largi faţă de producţia literară autohtonă. Marile scrieri blocate chipurile de cenzura comunistă s-au dovedit a fi inexistente. După 1990 literatura română a devenit din ce în ce mai mult o chestiune de coterii, bisericuţe şi prietenii (în paralel cu un jaf colosal pe spinarea patrimoniului Uniunii Scriitorilor, bineînţeles nimeni nu este vinovat, poate totuşi ar trebui ca un procuror să se ocupe de poveste).
Total rupte de masa populaţiei, noile generaţii de scriitori sunt inexistente în afara unor cercuri restrânse. Succesul a aparţinut grupărilor care au reuşit să îşi păstreze controlul asupra unor tipografii şi edituri, alături de o oarecare influenţă mediatică şi un concubinaj permanent cu gruparea politică aflată la putere. Revista Dilema a lui Andrei Pleşu a fost pusă pe picioare cu bani de la Iliescu, a zburat de la un mogul la altul şi acum fondatorul dă interviuri fluviu în care încearcă să îşi găsească un nou sponsor. Însă Dilema s-a învârtit în jurul a 7000 de cititori pe ediţie şi nu este în stare să supravieţuiască într-o piaţă liberă. România literară, Idei în dialog şi alte iniţiative asemănătoare sunt sau au fost în aceeaşi situaţie, dacă nu mai rău.
De altfel aceasta este problema scriitorilor din România: nu pot supravieţui în piaţa liberă şi îşi caută cu disperare sponsori. Statul este din ce în ce mai strâns la pungă, când îţi zbiară pensionarii în stradă nu te mai apuci să dai milioane de euro pentru sediul Uniunii Scriitorilor.
Pot sa dau 10+?
:)))))
Splendid articolul: obiectiv, bine documentat, cu un esantion reprezentativ de scriitori (Arghezi, Petrescu, Istrati, Dinescu si Plesu) si mai ales mustind de logica. Venind de la cineva care sustine vehement dreptul bisericii de a se adapa din bani publici, cu greu poate fi banuit de meschinarie 🙂
P.S. -uri:
Subtila manevra de a-l lasa pe Eminescu, alt „imbuibat” cu stipendii, in afara listei, ca sa nu poti fi atacat pe coarda patriotismului.
Alde Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Mihail Sebastian merita si ei din plin eticheta din titlu, de slugi ale dictatorilor.
Da’ poate lasam si BOR „sa supravietuiasca intr-o piata libera”, sa vedem ce iese, ce zici?
Pai BOR chiar supravietuieste pe o piata libera. Si mai mult decat atat. Dar vin si eu cu o contrapropunere: sa lasam Institutul pentru studierea holocaustului si Asociaţia „Marea Lojă Naţională din România” , ce zici?
Cam care este nivelul de incredere al populatiei in aceste institutii, daca Biserica are „doar” 70%? http://www.gov.ro/nota-de-fundamentare-h-g-nr-561-15-04-2004__l1a83093.html
E scris în grabă şi la furie, dar aş putea aduce multe exemple (Blaga stipendiat de regina Elisabeta, Mihail Sebastian aminteşte în jurnal de un binefecător, e drept că lua banii cu scârbă). Eminescu chiar n-a fost îmbuibat cu stipendii. Iar BOR se descurcă destul de bine cu negustoria, cam asta e principala acuză, nu?
Foarte buna observatie, Mihai Frincu !
@George Damian – daca se ocupa bine cu negustoria nu-i bai 16 % sau din vara forfetarul
Bine punctat, inca un 10+ s de la mine.
Trebuie tinut cont si ca Societatea Scriitorilor a fost desfiintata de comunisti si in locul ei a aparut Uniunea Scriitorilor organism al puterii staliniste de atunci puternic infiltarata de alogeni kominternisti. Departe de a suferi de teoria conspiratiei, in toate aspectele „societatii civile” si mai putin civile de azi recunoastem pe fiii/nepotii kominternistilor veniti pe tancuri in Romania in 1944. Iar cand acestia mai sunt si finantati din vest, acest lucru chiar ar trebui sa ne deschida ochii.
chapeau! cred ca ce ai scris despre scriitori se poate adapta fara greseala si la celelalte „uniuni de creatie” (film/muzica/pictura). o situatie aparte are, cred eu, teatrul. a avut si are in continuare succes. salile pline, stagiune dupa stagiune (cel putin in bucuresti) sunt dovada vie!
felicitari, din nou!
mai facut sa caut fotografia cu Dinescu pe Google. E splendida.
Evident, la comentariul anterior, am vrut sa spun: „sa lasam Institutul pentru studierea holocaustului si Asociaţia “Marea Lojă Naţională din România” sa supravietuiasca in piata libera, ce zici?”
Sa le lasam, ca n-am nimic impotriva. Si o data cu ele toate oengeurile, mai ales alea ecologiste si electorale (Cernea, Parvulescu, Weber, Mircea Toma samd).
Blaga stipendiat de… regina Elisabeta? Ca licean? Ca preşcolar?
Vă rog mult, doamnelor şi domnilor, să nu mai încurcaţi termenii. Susţinerea culturii române de către cei ce au puterea financiară să o facă este un lucru. Atitudinea de slugă în faţa tiranilor este altceva. Gruparea creatorilor în funcţie de afinităţi este un lucru. Crearea de adevărate ganguri culturale este cu totul altceva.
Iancu Văcărescu – la temniţă din ordinul muscalilor; Grigore Alexandrescu la fel; N.T. orăşanu îşi trimitea singur lucrurile la puşcărie după ce scria vreun articol satiric contra lui Cuza; Eminescu, băgat la balamuc; Nichifor Crainic, anchetat în vremea lui carol II, puşcărie pe timpul comuniştilor; Păstorel Teodoreanu – puşcărie; Vasile Voiculescu – puşcărie; PAUL GOMA, de care aţi uitat.
George, hai sa fiu putin mai explicit.
Conceptul de „piata libera” nu poate fi aplicat nici unui domeniu cultural. Daca faci asta, in „secunda doi” razi aproape toata cultura. Nu doar artele, ci si religia sau cercetarea stiintifica. Toate sunt, prin excelenta, domenii non-productive, nu le poti cuantifica activitatea in registrul „cheltuieli-venituri”. Inclusiv iubita ta cercetare istorica ar disparea, si ar fi inlocuita de alde Pavel Corut, Sven Hassel, Dumitru Almas, Lucian Boia, Dan Brown si Neagu Djuvara (a propos, fantastic succes de piata au tipii; slava Domnului ca nu e asta criteriul adevarului, nu?).
E clar ca astfel de activitati nu pot exista decat sprijinte din bani publici, si nu le poti supune regulilor competitiei. Sau o poti face, daca prin „cultura” vrei sa intelegi manelisti, parapsihologi si toata „pleiada” de yoghini, cabalisti, scientologi samd cu pretentii eScatologice (le zic astfel pentru ca iti promit un soi de mantuire care are legatura mai curand cu dejectiile decat cu spiritul).
Ca la USR e deranj mare, se stie. Sunt reportaje excelente in media despre cum ajungi membru publicand doua carti de rahat, si cum poti incasa astfel niste banisori. Evident, controlul ar trebui sa fie mult mai riguros si institutia restructurata. Insa nu desfiintata, ci sprijinta. In logica ta, ar trebuie desfiintat Parlamentul, pentru ca aia sunt niste puturosi neispraviti care nu merg la munca. Sau ambasadele, cel putin aia de la Londra, pentru ca Jingal Bel nu stie engleza si e clar un slugoi politic.
In al doilea rand, a incasa bani de la stat, sau de la persoane private, ca scriitor, e una, a fi sluga e altceva. Rationamentul tau si concluzia din titlu pot fi aplicate, fara rezerve,
oamenilor de stiinta. Si preotilor 🙂
Da’ hai sa-mi mai permit o aroganta si pe urma ma duc la biserica: George, decat sa te tii de sofisme, mai bine ai baga un text despre procesul lotului Noica-Pillat, sa vezi acolo intelectuali colaborationisti, mama lor de bezbojnici ! 🙂 Ca doara azi il comemoram/ aniversam (sa fie pe gustul fiecaruia).
Despre slujitorul tuturor regimurilor post-decembriste, nimic ?
Domnului Mihai Frâncu,
Sper ca informaţiile, pe care vi le furnizez, să ajute la clarificarea salarizării slujitorilor BOR şi a posibilităţii ca BOR să fie lăsată să concureze liberă cu celelalte culte, organizaţii religioase, despre a căror finanţare de către statul român, în mod misterios, nu se vorbeşte . Vorbesc din perspectiva unui preot. Nu cunosc foarte bine situaţia salarizării episcopilor sau monahilor. Salariile preoţilor sunt constituite dintr-o sumă ce este furnizată de stat şi o sumă ce este completată din fonduri parohiale. Un exemplu concret, la un salariu net de 1135 lei, statul dă 700 lei iar restul vin din fonduri parohiale. La salariul pe care îl ia un preot asigurările sociale şi celelalte impozite sunt plătite… din fonduri proprii! Adică din încasările parohiei! Parohia mea, cu doi angajaţi, întoarce statului, pentru salariul acordat angajaţilor, adică 1300 lei, 940 lei. Pe jumatate, deci, personalul BOR este independent de stat! Un aspect complementar celor spuse este că BOR este la zi cu impozitele către stat pentru salariile angajaţilor şi toţi salariaţii au contracte de lucru. Cunosc foarte bine situaţia de la Protopopiatul în care activez. Asta comparativ cu domenii clasificate ca productive, care până mai ieri erau de stat: metalurgic, extractiv, producerea hârtiei, textil, agricol s.a. domenii unde în timpul administrării celor ce erau atunci la cârma politică nu se plăteau asigurări sociale către bugetul de stat şi oamenii nu au mai putut să îşi ia dreptul de pensie sau şomaj. Când aduc în discuţie acest aspect al plăţii datoriilor către stat de către acele firme, companiii, vorbesc din exemplul unor oameni pe care îi cunosc.
Nu pun la indoiala nici o zecimala din cele scrise de dv.,numai ca eu vorbeam de altceva, nu de concurenta intre religii, culte samd. Aici nu am nici o indoiala ca biserica ortodoxa e in pole-position. De altfel, am atins doar in treacat „cestiunea religioasa”, dar ati retinut din spusele mele doar ce va intereseaza.
Spuneţi-le, părinte, şi cu cât contribuie statul la încălzire (zero lei), la curent electric (zero lei), consum de apă (zero lei); cum marea majoritate a credincioşilor altor culte face acel gest minim (şi bravo lor!) de a dirija 2% spre cultul başca zeciuiala, inclusiv „pe leuştean”; cum din bugetul „Cultelor” se duc 20% spre alte culte (ortodocşii erau pe la 85%) încât un episcop catolic a exclamat, când era sâcâit de un reporter dornic de fitile religioase, că trebuie şi majoritatea ortodoxă să mai fie sprijinită în vreun fel.