Prin anii ’90 revista „22” aplica o inovaţie în ceea ce priveşte dreptul la replică. Să zicem că cineva era „ciupit” într-un articol din „22” şi respectivul se hotăra să replice trimiţând un articol redacţiei. Redacţia, în loc să publice (sau să nu publice!) respectivul drept la replică făcea altceva: îi punea la dispoziţie „ciupitorului” iniţial replica proaspăt sosită. Astfel era exclusă orice fel de surpriză neplăcută care ar fi putut deranja, iar revista „22” publica în ediţia următoare replica „ciupitului” alături de contrareplica „ciupitorului”. Asta în cazul în care era acordat dreptul la replică.
Misteriosul editor de la Contributors.ro m-a pus azi în faţa unei noi invenţii jurnalistice (site-ul nu este asumat de vreo persoană cu nume şi prenume). Eu am scris pe 22 mai un articol despre recenta carte a lui Larry Watts, Marius Mioc mi-a dat o replică pe Contributors.ro pe 1 iunie, eu am trimis un drept la replică pe 2 iunie şi până azi nu s-a întâmplat nimic. L-am întrebat pe e-mail pe editorul Contributors.ro ce s-a întâmplat cu dreptul meu la replică şi mi-a dat un răspuns surprinzător: a lipit replica mea la articolul iniţial al lui Marius Mioc! Chestia asta trebuie neapărat introdusă în manualul de jurnalism la secţiunea „Cum să administrezi o dezbatere”.
Nu, taticule, Revista „22” n-a inventat nimica, aceasta metoda era deja „patentata” în SUA de ani buni. Scopul fiind evident ca cine trebuie sa aiba ultimul cuvânt, ca ala ramâne în memorie.
Zi mersi ca n-au asteptat sa scrie si Pacepa vreo replica la replica la replica (ca el a inceput cu bombitza lui Ceausescu). Ai fi stat muuult si bine! 🙂