Tirul de artilerie declanşat de regimul comunist din Coreea de Nord a zguduit întreaga lume. O naţiune împărţită în două generează instabilitate regională şi în această lume globalizată tulbură tot mapamondul. Cele peste 170 de lovituri de tun ordonate de comuniştii de la Phenian au avut efecte imediate asupra burselor internaţionale şi dolarul american a început să urce. Separarea naţiunilor nu este folositoare la urma urmei.
Asemănările dintre cuplurile România-Republica Moldova şi Coreea de Sud-Coreea de Nord sunt extrem de numeroase. În primul rând este vorba de naţiuni mici aflate la confluenţa dintre imperii, situare geografică plină de urmări tragice pentru istoria acestor popoare. Atât poporul român, cât şi poporul coreean au o istorie veche, marcată periodic de intervenţia brutală a imperiilor învecinate şi de o luptă îndârjită pentru supravieţuire. Românii şi coreenii au refuzat să se lase asimilaţi de imperiile vecine. Fiecare popor a încercat să îşi păstreze identitatea naţională în faţa unor forţe cu mult mai puternice.
Dincolo de istorie, o altă asemănare este situaţia politică actuală. Cele două naţiuni au fost despărţite în state separate din considerentele strategice ale imperiilor învecinate. Ideologia comunistă a fost instrumentul folosit în secolul al XX-lea pentru separarea ambelor naţiuni. Puţini ştiu, dar la graniţa dintre Coreea de Nord şi China există un teritoriu cu potenţial de „transnistrizare”. La fel, între Coreea de Sud şi Japonia există o „Insulă a Şerpilor” – Insula Dokdo. Metodele aplicate de imperii în încercarea de subjugare a naţiunilor mai mici sunt extrem de asemănătoare de la un capăt la celălalt al globului.
La Phenian domneşte unul din ultimele şi cele mai aspre regimuri comuniste din lume. Societatea nord-coreeană este o societate închisă, izolată pe plan internaţional, sărăcită şi aflată într-o profundă suferinţă. Clasa politică de la Phenian încearcă să îşi alimenteze supravieţuirea din conflictul cu Coreea de Sud, pe principiul aceeaşi naţiune – două state duşmane. La Chişinău regimul comunist al lui Vladimir Voronin pornise pe o cale identică a conflictului permanent cu România, a izolării internaţionale şi sărăciei. La Phenian domneşte dinastia Kim – la Chişinău s-a încercat instalarea unei dinastii Voronin.
La capitolul deosebiri prima intră aceea care este şi cea mai evidentă: România şi Republica Moldova nu s-au aflat şi nu se află în stare de război. Altă deosebire fundamentală este că la Bucureşti nu există ca la Seul un Minister al Reunificării. De asemenea, la Phenian nimeni nu s-a gândit să inventeze o nouă limbă coreeană şi o nouă naţiune.
Dar cea mai importantă deosebire între cele două cupluri este că în Republica Moldova comunismul a intrat pe o pantă descendentă. La Phenian regimul comunist se sprijină pe baionetele armatei. În Coreea de Nord politicienii nu pot trăi fără armată şi armata nu poate trăi fără politicieni. Este o simbioză perfectă, niciunul dintre participanţi nu poate ieşi din această combinaţie fără să piară. La Chişinău comuniştii nu au intrat în nicio relaţie stabilă cu vreuna din componentele societăţii, au preferat să fie ei începutul şi sfârşitul. Ba mai mult, în momentul în care oamenii au ieşit în stradă cerând o schimbare, comuniştii au declanşat reprimarea manifestanţilor încălcând toate legile în vigoare. Comuniştii de la Chişinău au intrat pe o pantă descendentă datorită trufiei lor nemăsurate. Au fost siguri că vor ţine Basarabia în frâu vreme de douăzeci de ani cel puţin. Toate erau aranjate, de la chioşcurile de pe stradă până la exporturile spre Uniunea Europeană. Societatea din stânga Prutului trebuia încolonată şi trimisă în marş spre viitorul luminos. Doar că nu a fost să fie.
Pericolul nu a dispărut. Comuniştii de la Chişinău ştiu că acum îşi joacă ultima carte pentru o perioadă lungă de timp. De aici şi dubiosul caz Reşetnicov, şi agresivitatea verbală a lui Voronin, şi zvonurile împrăştiate anonim pe internet cu privire la posibile violenţe. Dacă ar fi avut pe mână artilerie grea, aşa cum au comuniştii de la Phenian, probabil că şi comuniştii de la Chişinău ar fi tras cu tunurile. Din fericire, în Europa cetăţenii au la îndemână ştampila de vot.