Ştiu că nu este frumos să-i trimiţi pe politicieni la lectură, dar asta este, nu mă pot abţine. Deci: mi-aş dori foarte mult ca Liviu Dragnea să citească „Putere şi teritoriu. Ţara Românească medievală (secolele XIV-XVI)” de Marian Coman, cercetător al Institutului de Istorie Nicola Iorga.
De ce îl pun pe Dragnea să citească istorie medievală? Păi, în primul rând pentru că reorganizarea administrativă dirijată de domnia sa este total incoerentă. Pur şi simplu nu pot să înţeleg cum va fi administrată România conform viziunii lui Dragnea – şi mă tem că nici Dragnea nu pricepe. Iar cartea de care vă spun demonstrează că Ţara Românească avea pe la 1300 o administraţie mult mai coerentă decât înghesuiala de idei din căpăţânile baronilor locali de azi. Şi aşa ajungem din nou la evul mediu: baronii locali de azi sunt mult mai hapsâni decât boierii primilor Basarabi. Vorba lui Eminescu „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii/ Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…”
Revenind: Marian Coman pune câteva întrebări simple – câte judeţe existau în Ţara Românească? cum erau administrate aceste judeţe? care era rolul lor? Problema este că istoricii nu au oferit răspunsuri coerente la aceste întrebări, din mai multe motive. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea istoriografia românească încă se ocupa cu strângerea surselor medievale (alcătuirea unor corpusuri de documente voievodale, colecţii de scrisori medievale şi documente externe, editarea cronicilor interne şi externe, ce spuneau călătorii străini despre ţările române etc.). În perioada comunistă s-a încheiat parţial acest enorm efort de cercetare, însă interpretarea surselor s-a izbit de o problemă majoră: istoria era văzută de Partidul Comunist drept o resursă politică şi ca atare istoricii trebuiau să respecte directivele partidului. Unii au ştiut şi au reuşit să evite capcanele materialismului dialectic, alţii s-au subordonat directivelor, fiecare cum l-a ajutat mintea şi conştiinţa. În plus a existat o viziune „încremenită” – de exemplu, în cazul judeţelor (şi nu numai) erau puse laolată informaţii de la 1300 cu cele de la 1500 sau 1600, când în realitate au existat permanent evoluţii ale administraţiei. De la 1900 până acum judeţele româneşti s-au modificat ca formă şi atribuţii de vreo 3 ori – de ce ar fi rămas neschimbate de la 1300 la 1600?
Aici intervine Marian Coman şi propune o viziune asupra evoluţiei judeţelor în primele două secole ale Ţării Româneşti. Iar aici ajunge la câteva concluzii care răstoarnă multe teze ce păreau bătute în cuie. În primul rând voievozii nu îşi exercitau puterea cu adevărat decât în zonele din jurul primelor capitale ale Valahiei (Câmpulung – Curtea de Argeş – Târgovişte). Restul ţării le cam „scăpa printre degete” voievozilor, în două forme: boierii mehedinţi (un nume de clan mai degrabă, nu denumire geografică) ţineau „aproape” şi îl dominau pe voievod, în vreme ce boierii buzoieni preferau să-şi plătească birul şi să se ţină departe de stăpânire (cu excepţia nefericită a lui Vintilă vodă, boier buzoian ajuns domnitor şi căsăpit la Jiu, unde fusese invitat de credincioşii săi boieri olteni la o vânătoare de cerbi). O altă teză a lui Marian Coman care l-ar putea interesa pe Dragnea: judeţele nu erau percepute în primele secole ale Valahiei drept unităţi teritoriale distincte şi perfect trasate. Judeţele erau în realitate conglomerate de sate solidare la plata taxelor. Administraţia medievală a Ţării Româneşti (ca toate celelate administraţii medievale!) se concentra asupra relaţiilor dintre comunităţi cu privilegii diferite: voievodul, nobilii, târgoveţii, ţăranii, mănăstirile.
Marian Coman mai propune o serie de alte rezolvări pentru probleme controversate ale evului mediu românesc: darea calului (care i-a înnebunit pe mulţi la seminarii, mai ales prin anii ’70, o polemică veche şi extrem de interesantă), originea numelui Basarabiei, localizarea Podunaviei lui Mircea cel Bătrân, trasarea graniţei dintre Ţara Românească şi Ardeal la 1520. (Multe din propunerile lui Marian Coman sunt de-a dreptul eretice, însă demonstraţiile sunt elegante şi bazate pe o bază documentară ireproşabilă).
Dacă trece pe aici vreun consilier de-al domnului Dragnea: cartea poate fi cumpărată în format electronic de aici şi în format tipărit de aici.
Suna interesant. Dar inainte s-o cumpar, o intrebare: dati-mi un exemplu de propunere eretica a autoarei 🙂
E autor, MariaN Coman. Erezia: numele de Basarabia pentru regiunea din sudul Moldovei medievale provine dintr-o confuzie a geografilor occidentali (demonstraţia este coerentă şi documentată), nu de la un transfer al numelui dinastiei domnitoare asupra unui teritoriu.
Cum puteţi să faceţi o asemenea propunere domnule George Damian? Păi, ce, au ei/ are domnul L.Dragnea „timp” pentru a citi aşa ceva? In primul rând dânsul împreună cu ceilalţi consilieri, ştiu tot ceea ce trebuie ştiut, şi chiar mai mult, apoi, când să mai citească ceva când politica şi bussines-urile private îi preocupă non-stop? Sincer, am tot aşteptat să se renunţe la această năstruşnică idee sau să se ajungă la o soluţie cât mai logică şi de bun-simţ, dacă zic bine. Cred că iar am căzut (noi) din lac în puţ!
@George Damian Ah, doar atat 🙂
„În primul rând voievozii nu îşi exercitau puterea cu adevărat decât în zonele din jurul primelor capitale ale Valahiei (Câmpulung – Curtea de Argeş – Târgovişte). Restul ţării le cam „scăpa printre degete” voievozilor, în două forme: boierii mehedinţi (un nume de clan mai degrabă, nu denumire geografică) ţineau „aproape” şi îl dominau pe voievod, în vreme ce boierii buzoieni preferau să-şi plătească birul şi să se ţină departe de stăpânire.”
Acest lucru era valabil în toata Europa apuseana ale acelor vremuri.
„O altă teză a lui Marian Coman care l-ar putea interesa pe Dragnea: judeţele nu erau percepute în primele secole ale Valahiei drept unităţi teritoriale distincte şi perfect trasate. Judeţele erau în realitate conglomerate de sate solidare la plata taxelor.”
Administratia însemana de fapt simplificarea „cash flow”-ului, la fel si recensamintele – trebuia sa stii de unde, de la câti si cât puteai lua. De aceea scrie si în biblie ca evreii urau recensamintele (e vorba de Quirinus), tocmai pentru ca romanii stiau ce taxe sa ia de pe ei.
Toate razboaiele dintre tari si principi, de fapt se reduceau la obtinerea de teritorii unde puteau impune biruri. La fel ca, modern, luptele dintre clanurile mafiote si împaritrea zonelor de influenta: nimic nou sub soare.
Problema regiunilor e în schimb alta. Câteva state „babane” si importante din EU sunt de fapt confederatii (DE, ES, UK, BE). Ideea de regionalizare încearca practic sa ofere o solutie regiunilor „rebele” care doreau, culmea obrazniciei, independenta (pâna si Italia a fost lovita de aceasta napasta). Si uite asa, atunci când exista un forum european al euroregiunilor, Germania vine cu 16 delegatii, Anglia cu 4, Spania cu 16, iar România, o tara unitara si indivizibila, cu 42. Concluziile sunt evidente, si nu numai pentru bucatari si ospatarite, receptioneri si cameriste ….
De citit si -> http://www.oecd.org/site/sigma/publicationsdocuments/37890628.pdf
Problema regiunilor si a logicii lor este aceea ca ele trebuie sa fie logic distribuite pentru cine trebuie. Adica, au constatat politicienii ca gramada de oameni carora trebuie sa le dea ceva e prea mare, ca lumea pune presiune pe ei sa dea afara din ministere si de pe la guvern si atunci ce s-au gandit: Ia sa mai inventam noi un strat administrativ in care sa putem sa ne bagam cunoscutii si pilele. In fapt regionalizarea in viziunea usl cam asta inseamna, un strat in plus de administratie, deci nu va fi nimic bun pentru noi ca populatie, in schimb, cateva mii de oameni (cu pile) isi vor gasi de lucru intr-un post in care nu vor trebui sa faca nimic.
@Radu Vasile:
Problema se putea rezolva si altfel – sa se dizolve judetele (si sa dispara 42 de prefecti), si sa se reînfiinteze regiunile (si raioanele), vreo 6-7 la numar, poate 16. Ca nu se va întâmpla asa, sunt convins din 1996, de când proaspata administratie PNT-PNL câstigase alegerile printre altele si pe reducerea birocratiei, pentru a lasa 4000 de noi posturi bugetare la sfârsit de mandat.
Inventia „euroregionalizarii” e un pic mai sinistra – spargând state/uniuni puternice în fragmente divergente, „papusarii din umbra” reusesc sa-si impuna dominatia mult mai usor. Nu are legatura cu ungurii si Ardealul, cu sârbii si Timocul sau alte baliverne.
Daca Slovacia are 8 regiuni, Romania nu poate avea 42? 42 de regiuni este totusi cam mult, dar le-am putea reduce, f. usor, la 20, si ne-am incadra in limitele UE. Astfel. le-am putea denumi judete, am reduce nr. judetelor si ne-am concentra eforturile asupro subdiviziunilor judetelor( fara personalitate juridica) si a comasarii comunelor. N.B.- si astazi, pt. multe structuri, judetele sunt prea mari( ex.:cae de pensii, agentia somaj, etc.m prefecturi, etc) deoarece isi creeaza structuri in judet.
Pingback:George Damian – Vintilă vodă, buzoianul transformat în împărat bizantin