Deportarea ţiganilor în Transnistria. Răspuns pentru Vitalie Cojocari

Vitalie Cojocari mă plasează în faţa premierului moldovean Vladimir Filat (într-un mod neaşteptat, nesperat şi nedorit) într-un prea puţin onorabil top al penibililor săptămânii. Un politician se străduieşte ani de zile, munceşte cu sârguinţă pentru a ajunge într-o asemenea poziţie, iar eu, un umil jurnalist îi retez calea şi mă plasez înaintea lui scriind câteva fraze.

Am ajuns “penibilul săptămânii” scriind următoarele:

De fapt se produce fenomenul ţiganizării presei. Ţiganii nu pot trăi independent de alte comunităţi, ei trebuie să ofere servicii sau să trăiască pe spinarea altora, modelul lor economic nu este bazat pe producţie – vânzare ci pe exploatarea producţiei altora. Astfel că atunci când au ajuns în Transnistria, unde Ion Antonescu vroia să-i colonizeze permanent, ţiganii din România au murit de foame. Au existat câteva masacre ale ţiganilor – însă mare parte din ei au murit pentru că nu avea din ce să trăiască. Ce puteau să facă? Să-şi vândă flori între ei sau să se fure reciproc? Asta fac şi ziariştii români acum după ce s-au ţiganizat şi au ajuns în Transnistria jurnalismului: se fură unul pe celălalt…

Textul de mai sus face parte dintr-o postare pe blogul meu preluată de ziarul Timpul. Vitalie Cojocari se repede la mine cu o vehemenţă de bezbojnic şi jbaf! îmi lipeşte pe frunte eticheta: “Domnule Damian sunteţi un rasist” (bine că nu a zbierat precum comentatorii de pe forumul Timpul: “rasizm!”). Îmi mai aplică şi unele corecţii, gen: “acest respectabil, până acum, domn Damian”, “libertatea de expresie a domnului Damian trece în rasism, xenofobie chiar”, “Aveţi puţină decenţă, vă rog!”, “Gândiţi atât de inuman”. Vitalie Cojocari se avântă şi propune chiar o serie de pedepse pentru mine: să nu mai ies din casă o lună, să fiu luat în furci de organizaţiile ce militează pentru egalitatea în drepturi şi în final îmi aplică o lovitură perversă făcând un subliminal apel la directorul ziarului Timpul cu privire la pericolul pe care îl reprezintă prezenţa mea în paginile acestui cotidian. Mic, dar rău!

De unde atâta supărare? Bănuiesc că de la amestecul meu în “furtuna din paharul cu apă al blogosferei moldoveneşti” iar articolul lui Vitalie Cojocari este o probă minunată de “întoarcere peste botul autorului a articolelor sale”. Am luat hotărârea să-i răspund lui Vitalie Cojocari deoarece chestiunea rasismului şi a deportării ţiganilor în Transnistria este una cât se poate de serioasă şi este nevoie de ceva lămuriri suplimentare. Dacă nu ar fi dispărut arhiva ziarului ZIUA de pe internet aş fi dat link către un articol scris de mine cu ceva ani în urmă pe această temă pentru lămurirea lui Vitalie Cojocari (a propos, acela articol a fost lăsat în pace, nu m-a mai etichetat nimeni de rasist). Însă înainte de a intra în chestiunea propriu zisă trebuie să eliminăm câteva neînţelegeri şi să lămurim cuvintele şi ordinea lor firească. Zice Vitalie Cojocari că “trec în rasism, xenofobie chiar”. Să vedem definiţiile:

RASÍSM s. n. Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane.

XENOFOBÍE s.f. Ură faţă de străini şi faţă de tot ce este străin.

Acum, dacă Vitalie Cojocari chiar dorea să realizeze un efect de gradaţie ascendentă a presupuselor mele păcate ar fi trebuit să folosească cele două cuvinte în ordine inversă, având în vedere faptul că rasismul este mai tare decât xenofobia. Cum a ajuns Vitalie Cojocari la concluzia că “susţin inegalitatea biologică şi intelectuală a raselor umane” şi că “urăsc străinii şi tot ce este străin”? Până acum astfel de atitudini au fost departe de mine, însă acum îmi sunt puse în cârcă pe baza unui raţionament subînţeles: dacă eu afirm că ţiganii au murit în Transnistria deoarece modelul lor economic are o structură diferită şi susţin că nu au existat execuţii masive ale ţiganilor deportaţi atunci înseamnă că sunt un xenofob rasist. Vitalie Cojocari spune că ar cunoaşte destul de bine problema ţiganilor deportaţi în Transnistria şi afirmă “Nu sunt istoric, dar cunosc relativ binişor povestea. Rromii au ajuns în Transnistria mai mult forţat. Au fost dislocaţi aici şi, practic, abandonaţi. Nu li s-a dat mâncare, nu li s-au oferit condiţii de trai.”

Întrerupând chestiunea deportărilor în Transnistria îmi permit să-i atrag atenţia lui Vitalie Cojocari asupra fenomenului deportărilor românilor din Basarabia în epoca sovietică. Românii din Basarabia au ajuns în stepele Asiei mai mult forţat, au fost dislocaţi aici şi practic abandonaţi, nu li s-a dat mâncare, nu li s-au oferit condiţii de trai. Şi totuşi… au reuşit în scurt timp să-şi ridice case, să îşi crească copii, să se căsătorească, unii şi-au păstrat limba şi obiceiurile, unii au reuşit să se întoarcă la baştina lor. Nu s-au înregistrat ratele mortalităţii care au existat la ţiganii deportaţi în Transnistria (aproape de 40%) – ba dimpotrivă, s-au înmulţit. Nu mai insist, bănuiesc că Vitalie Cojocaru cunoaşte mai bine ca mine aceste detalii. La fel şi în România, şvabii bănăţeni au fost suiţi în trenuri doar cu hainele de pe ei şi descărcaţi în Bărăgan, unde şi-au construit case şi şi-au văzut de viaţa lor fără mare sprijin de la autorităţile comuniste, iar când au putut s-au întors la casele lor.

De ce românii şi şvabii au supravieţuit unor deportări dure în vreme ce ţiganii au murit pe capete? Păi răspunsul ni-l oferă profesorul Michael Stewart care în volumul Time of the Gypsies (Boulder, Westview Press, 1997) argumentează în vreo 300 de pagini că ţiganii îşi proiectează un model economic propriu al cărui ideal este să faci bani fără să munceşti şi că tocmai acest model economic constituie elementul cheie în definirea identităţii ţigăneşti ca diferită de ţăranii care muncesc din greu pentru a trăi. Angus Fraser susţine în cartea sa (The Gypsies, Oxford, Blackwell Publishing Ltd, 1992) că cea mai mare şmecherie a ţiganilor a fost să trăiască în Europa medievală aproape un secol din legenda că ar fi pelerini pedepsiţi pentru păcatele lor împotriva lui Cristos. Nimeni nu s-a repezit să-i califice drept rasişti pe cei doi autori (mai sunt şi alţi oameni care au scris pe această temă, dar nu are rost să-i enumăr…)

Apoi vine chestiunea deportărilor şi motivul morţii ţiganilor în Transnistria. Aici mă rezum la un articol publicat pe pagina electronică a Yad Vashem (îl las pe Vitalie Cojocari să descopere singur ce e cu pagina aceasta) în care se afirmă:

Situaţia romilor a fost diferită de la judeţ la judeţ, de la raion la raion, chiar de la fermă la fermă, în funcţie de mai mulţi factori. Aici a contat şi persoana funcţionarului român din fruntea unităţii administrative (judeţ sau raion). Asigurarea hranei a depins foarte mult de comunităţile locale. Or, localnicii ucraineni îi vedeau pe romi ca pe o povară. Au fost dese intervenţiile autorităţilor raionale şi judeţene pe lângă comunele şi obştile ucrainene pentru a le determina să dea romilor alimente în conformitate cu dispoziţiile Guvernământului.

Situaţia romilor a depins şi de grupul sau subgrupul din care ei făceau parte. Au fost locuri unde comunităţile de romi au reuşit să-şi asigure existenţa şi să supravieţuiască celor aproape doi ani de deportare. În alte părţi, însă, deportaţii nu au supravieţuit decât în număr mic.

În condiţiile descrise mai sus, în Transnistria au murit de foame, frig, boli şi mizerie mulţi dintre romii deportaţi. Nu au existat execuţii organizate de autorităţile civile şi militare române din Transnistria în rândul romilor. Nici un document nu vorbeşte de asemenea execuţii. Au fost, însă, situaţii în care jandarmii au împuşcat romi.

Dacă e să mergem pe stilul de raţionare al lui Vitalie Cojocari putem spune că ţiganii deportaţi în Transnistria au murit pentru că nu au vrut ucrainenii să le dea de mâncare… Dar să revenim la concluziile raportului Yad Vashem:

Concluzii

În anul 1942, în cadrul politicii de purificare etnică promovate de guvernul Antonescu, 25.000 de romi din România au fost deportaţi în Transnistria. În acest număr erau cuprinşi toţi romii nomazi, precum şi o parte dintre romii sedentari – cu toţii fiind consideraţi o „problemă” datorită modului de viaţă, situaţiei infracţionale sau lipsei mijloacelor de existenţă. Deportaţii reprezentau aproximativ 12 la sută din totalul populaţiei rome din ţară.

Din cauza condiţiilor de existenţă foarte dure din locurile de deportare, îndeosebi a foametei, frigului şi bolilor, circa 11.000 dintre deportaţi au murit în Transnistria. Supravieţuitorii s-au întors în ţară, în primăvara anului 1944, o dată cu retragerea din Transnistria a Armatei şi autorităţilor române.

Acum ajungem la mareşalul Ion Antonescu. În şedinţa guvernului din 7 februarie 1941 Antonescu îşi formula astfel viziunea cu privire la problema ţiganilor:

“Toţi ţiganii din Bucureşti trebuie scoşi. Dar înainte de a-i scoate, trebuie să ne gândim unde îi ducem şi ce facem cu ei. Soluţia ar fi fost să aşteptăm până se asanează Bălţile Dunării, ca să facem sate ţigăneşti acolo şi să-i ocupăm cu pescuitul etc. (…). O altă soluţie este să intrăm în tratative cu proprietarii mari. În Bărăgan, totdeauna a fost lipsă de braţe de muncă. Să construim aceste sate, nu definitiv, dar să facem nişte case şi barăci, organizaţie sanitară, comerţ, cârciumi etc. Să facem o statistică a lor şi să-i ridicăm odată, în masă, şi-i aducem în acele sate. Facem trei-patru sate, de câte 5-6 000 familii, şi instalăm acolo gardieni împrejurul lor, să nu poată să iasă. Ei îşi trăiesc viaţa acolo şi găsesc de muncă acolo”.

Deportarea în Transnistria a apărut ca o posibilitate abia după declanşarea războiului împotriva URSS. Nici vorbă de exterminarea ţiganilor în Transnistria. Antonescu a vrut să-i deporteze undeva şi să-i pună acolo la muncă – o chestiune de rutină de altfel pentru autorităţile sovietice contemporane care practicau deportarea ca pe ceva natural. Dacă Vitalie Cojocari are dubii cu privire la concluziile Yad Vashem se poate documenta mai profund citind volumul Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Ţiganii din România (1919-1944).

Acum ar trebui să trag linie. Nu cred că ţiganii sunt o rasă inferioară care ar trebui exterminată. Cred însă (pe baza documentelor şi cărţilor citate) că ţiganii au o concepţie economică diferită şi că nu s-a intenţionat exterminarea lor în Transnistria, mortalitatea ridicată din timpul deportării datorându-se tocmai acestei concepţii economice diferite.

P.S.: Sper ca Vitalie Cojocari să aibe bunul simţ să citeze această postare după acuzaţiile calomnioase pe care mi le-a adus.

P.P.S.: Am găsit timp să mă amuz de incoerenţa logică a lui Vitalie Cojocari: în vreme ce mă acuză pe mine de rasism şi xenofobie se repede vajnic să strige că îi urăşte pe leneşi şi paraziţi. Eu nu urăsc pe nimeni domnule, mă bucur de viaţă aşa cum este.