Meniu Închide

Momentul în care Neagu Djuvara devine ridicol

După apariţia cărţii lui Matei Cazacu nu mai există nici o scuză pentru oricine ştie să citească să mai creadă în teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor. Neagu Djuvara este demascat ca un impostor oarecare şi nimic mai mult. M-am bucurat când a apărut cartea „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti”, dar după ce am citit-o am râs cu lacrimi.

Să vă explic. Raţionamentul lui Neagu Djuvara se sprijină pe câţiva piloni. Cel mai zdravăn dintre ei spune aşa: cumanii erau catolici, Basarab (ca şi taică-său – Negru vodă/ Thocomerius – şi fiu-său Nicolae Alexandru) era catolic ergo Basarab era cuman. Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan iau pe rând documentele citate de Neagu Djuvara ca argumente pentru afirmaţia „Basarab Întemeietorul era catolic” şi demonstrează că „revoluţionarul” istoriografiei române fie le citează trunchiat, fie nu le înţelege. Apoi mai sunt adăugate câteva documente (despre care Neagu Djuvara cu greu poate spune că nu le cunoştea!) care arată cât se poate de limpede că Basarab a fost ortodox. Însă lovitura finală este alta.

Neagu Djuvara a citat în sprijinul teoriei sale o serie de legende referitoare la Negru vodă. Doar că le-a citat trunchiat. În aceste legende (încă o dată, cunoscute de Neagu Djuvara şi folosite în demonstraţia sa!) se spune că Negru vodă/ Thocomerius a fost căsătorit cu doamna Marghita, catolică de felul ei. Ei, pe când Negru vodă/ Thocomerius era plecat să se lupte cu tătarii, doamna Marghita s-a apucat de construit biserici catolice. Întors din bătălie, Negru vodă/ Thocomerius a pus mâna şi a dărâmat bisericile catolice construite de nevastă-sa. Catolic?!?!

Problema este că Neagu Djuvara a ales din aceste legende (ca şi din alte surse, mai ales documentare) doar ce i-a convenit şi a lăsat deoparte fragmentele care nu se mai potriveau cu teoria sa. O găinărie şi nimic mai mult. După ce şi-a lansat cu surle şi trâmbiţe teoria cumană, Neagu Djuvara a fost mângâiat pe creştet de câţiva istorici care nu au vrut să-l facă de râs. Însă „spărgătorul de gheaţă” cum îi place să-ţi spună nu a înţeles mesajul, a insistat cu ideile sale, ba s-a şi dat jignit. Sunt curios dacă şi ce va răspunde la argumentaţia din cartea „Ioan Basarab, un domn român la începuturile Ţării Româneşti” – pe care o puteţi găsi la librăria Elefant (mai ieftină online decât din librăriile clasice!).

matei-cazacu-ioan-basarab

45 de comentarii

  1. Alex Stefan

    Recunosc, nu am citit această carte a lui Neagu Djuvara şi nici nu m-a interesat foarte tare subiectul, însa tin minte ca am văzut prin librării o carte a sa intitulată „Criticilor mei…” şi în care încerca sa dea câte o replică fiecăuri istoric care l-a contestat în diferite publicaţii, situaţii, etc. Dincolo de asta, exerciţiul dezbaterii unor idei (unele creţe, altele şi mai creţe) în publicaţii nu poate fi decât unul bun!

  2. Marian

    O carte de istorie se bazeaza pe fapte si documente si în general pe idei care pot fi demonstrate.

    O carte de istorie nu este în nici un caz o carte în care un istoric „demoleaza” pe altul, o carte în care afirmatiile unui istoric (sau mai multi, dupa caz) sunt luate una câte una la puricat si invalidate. Acest gen de „literatura” apartine ziarelor de can-can.

    Cartea, daca se vrea de istorie, trebuie sa contina ideile unui cercetator, prezentate în mod argumentat, nu polemici.

    Istoria cunoaste destule cazuri în care niste catei au dobândit faima doar pentru ca au latrat la dulai respectabili, si oricine se documenteaza despre dulai gaseste invariabil si pe catei.

    Neagu Djuvara are însa si parti bune. Anume ca a scos la iveala documente si evenimente cazte în uitare. Probabil ca acestea erau cunoscute în mediile academice, dar ce folos, daca nu erau aduse la cunostinta publicului. Celebritatea si-a câstigat-o calarind ideea revizionismului istoric, o idee cu priza la public pentru ca, „traditional” românii nu credeau în istoriografia „oficiala”. Orice idee care o demola era bine venita si crezuta a priori. Si tocmai aici a fost greseala academicienilor si universitarilor, ca au ignorat acest aspect si au lasat locul „propagandistilor”. Startul pierdut se recâstiga foarte greu, vedem cu totii asta … 🙂

  3. Radu

    Nu mi se pare frumos sa te bucuri exploziv de faptul ca 2 istorici i-au dat replica unui alt istoric in problema unei teorii istorice controversate. Asa a fost dintodeauna si e bine sa fie asa, sa existe genul asta de argumentari pro si contra. Ceea ce a facut bine Djuvara e ca adus in discutie cliseele istoriografice vechi si nationaliste (care erau tabu) si a incercat sa le rediscute. Ca s-a inselat ca Basarab I, desi avea nume cuman, era român neaos si tinea de biserica „greaca” e alta problema. Ideea de baza si reala e ca poporul asta (noi) avem in etnogeneza o gramada de alte neamuri (printre care si cumani) nu doar daci si romani…In fond asta a deranjat pe „patriotii” de serviciu…

    • gabi

      Toata lumea stie ca avem destule gene straine in mostenirea genetica, pe-aici au trecut cu mic si cu mare o serie de migratori. Dar conteaza cum te simti: mandru ca esti roman sau rusinat ca esti roman.
      Ca sa utilizez o teorie cinica, amestecul genelor diferite duce la indivizi mai puternici decat cei cu genele tarate de prea multele amestecuri intre rude de sange.

  4. czc

    In primul rand, Djuvara nu poate fi numic istoric ci, cel mult, „vulgarizator de istorie”. In al doilea rand, ceea ce fac Djuvara, Boia & Co nu este sa aduca in discutie „cliseele istoriografice vechi si nationaliste”, pentru ca aceasta ar insemna sa fie de buna credinta; or, atunci cand folosesti doar argumentele care iti convin si le treci sub tacere pe celelalte, nu avem in niciun caz de-a face cu buna-credinta; ei au in mod clar o agenda cu obiective de distrugere – ceea ce sustin respectivii, in esenta, se poate rezuma altfel:
    Romanii sunt niste corcituri de origine incerta, care n-au fost niciodata in istorie capabili sa-si creeze un stat fara ajutor strain; romanii au fost intotdeauna supusi vremurilor, iar atunci cand au avut ocazia, i-au omorat fara remuscari pe altii mai slabi decat ei; ideea subliminala, de fapt, este: aparitia poporului roman este o eroare a istoriei care ar trebui reparata cat mai repede.

    Deci este extrem de bine ca exista istorici adevarati care le dau peste nas, cu argumente incontestabile.

  5. Daniel

    Neagu Djuvara a adus in discutie si niste ‘clisee nationaliste’ referitoare la evenimente istorice mult mai recente. Parca mai deunazi afirma ca Maresalul Antonescu a fost bolnav mintal si nu stiu ce critica mai avea si la adresa Miscarii Legionare.
    Probabil ca domnul Djuvara si-a format aceste idei traindu-si viata intr-un locsor cald in occident in contextul in care cei care au fost tinta criticii sale au fost impuscati sau exterminati prin inchisorile comuniste.

  6. Donkeypapuas

    Cred că am mai scris că fanariotul Djuvara şi-a creat şi el un arbore genealogic prin care „dovedea” că se trage direct din Thocomerius. Şi dumneavoastră îi anulaţi singura bucurie ce i-a mai rămas din viaţă! Ce să facă bietul om de acum încolo? Să se pună din nou la lucru şi să dovedească că el se trage din Cleopatra, regina Egiptului?

  7. Radu

    czc – Deci sunteti adeptul ideii ca istoria e corecta atat timp cat e glorioasa si mareata. Cand se dovedeste ca in istoria românii (ca toti de altfel), n-au fost destepti, buni, blanzi si bineinteles dreptcedinciosi crestin-ortodocsi (dar si urmasi doar de daci) atunci nu mai e ok. Cu tot respectul, in afara de recenta carte a lui Boia „De e Romania altfel” care e un eseu tampit, Boia a scris numai carti solid argumentate, respectand toate cerintele istoriografice. Doar ca atacat zone „tabu” care nu plac nationalistilor si „patriotarzilor” care se umezesc de emotie cand vad filmele Epopeii Nationale a lui Ceausescu. Intr-adevar, puteti spune orice, dar nu puteti nega ca, in Evul Mediu, in comparatie cu ungurii, sarbii si bulgarii, romanii au avut o cultura mica, fara mari performante, fara cronici scrise (bulgarii au cronici din sec 10, ungurii in 12)etc etc. Stiu, recunosc ca sunt furios si frustrat ca nu am avut o cultura si o istorie mai puternica, dar ma mandresc cu ceea ce a fost adevarat. Ca au fost si realizari, destule, cat sa ma faca sa fiu mandru. Dar sa ma imbat cu apa rece in stil patriotard si sa incerc sa ma mint in legatura cu istoria noastra (si sa ii injur pe cei care care cred altfel) mi se pare nasol si neproductiv.

  8. Donkeypapuas

    @Radu
    Cred că şi goţii au avut cronici scrise. Problema este că ei nu mai există. Dar stai! Nici Imperiul bizantin nu mai există, cu toată măreţia lui!
    Mai curând HABAR NU AVEŢI DE ISTORIA NAŢIONALĂ şi nu este (numai) vina dumneavoastră. Dar nu mai faceţi pe deşteptu’ dacă nu aveţi DUMNEAVOASTRĂ cunoştinţe ci vă bazaţi pe bazaconiile lui Boia. Apropo, vă împiedică cineva să citiţi „Istoria, adevărul şi miturile” a actualului rector de la Cluj, Ioan-Aurel Pop? Sau dacă sunteţi prea comod, atunci daţi o căutare pentru cuvintele „istorie adevarata blog” sau „cristian negrea blog”. Ca un început.

  9. MMP

    @ radu Nu deranjeaza pe nimeni partile nefericite ale istoriei noastre, atata vreme cat sunt prezentate cu buna credinta. Cata vreme sunt infatisate drept singura realitate, am o problema. Am avut o cultura mica? Poate ca romanul s-a raportat la altceva, la asta v-ati gandit? Macar noi n-am dat in perioada respectiva criminali in serie…

  10. Pingback:Negru Voda si Ioan Basarab, domni romani-ortodocsi. Teoriile cumano-fanteziste ale lui Neagu Djuvara desfiintate stiintific de Matei Cazacu | Ziaristi Online

  11. Dorin C.

    @Radu
    „Intr-adevar, puteti spune orice, dar nu puteti nega ca, in Evul Mediu, in comparatie cu ungurii, sarbii si bulgarii, romanii au avut o cultura mica, fara mari performante, fara cronici scrise (bulgarii au cronici din sec 10, ungurii in 12)etc etc.”
    –––––––-
    Parca esti Marius Diaconescu („romanul universitar”) care a afirmat clar si raspicat ca romanii din Transilvania n-au fost niciodata persecutati de unguri.
    Oare ce crezi, dacii cind au fost liberi si neocupati de altii, au avut o cultura importanta? Ca sa nu ma refer la „mari performante” gen piramide egiptene etc. Ce parere ai? De-a lungul intregului Ev Mediu si inainte, oare ce-a venit peste urmasii dacilor in valuri, si valuri, si valuri, unii contopindu-se iar altii mai dibaci instalindu-se la „butoane”? Mai are rost sa-ti spun? Oare in conditiile respective, ce cultura „performanta” ar putea cineva avea? Hai sa auzim Radule.

  12. Marian Bogdan Teşileanu

    „Cultura mică” la care se referă RADU „NASOL” provine din viziunea îngustă a majorităţii istoricilor noştri care văd românimea şi faptele lor numai în actualele graniţe, dacă se poate, chiar mai mici pentru a nu supăra pe cineva. Dacii şi, pe urmele lor, românii au întemeiat state puternice pe ambele maluri ale Dunării iar faptele lor au depăşit cu mult zona. Primele state protobulgare şi cele „bulgare” de mai tîrziu au fost statele românilor. O concepţie defectuoasă este aceea că nu este considerată cultură română decît cea scrisă în limba română dar atunci majoritatea statelor europene nu au avut multă vreme cultură deoarece scriau numai în latină, slavonă şi greacă veche, limbi cu toatele moarte. Documentele românilor nu sînt numai cele aflate pe teritoriul de azi. Ele se găsesc îndeosebi în capitalele celor trei mari imperii care ne-au înconjurat dar şi la Belgrad, şi la Athos, şi la Athena, şi la Adrianopol, şi la Sofia, şi la Roma, şi la Budapesta, şi la Kiev, şi la Bratislava. Românii au creat state puternice din nordul Greciei pînă în Carpaţii Slovaci pe care le-au unit în teribilul Imperiu cu care s-au opus Bizanţului. Această unitate s-a păstrat şi în perioadele în care ei se reînţelegeau cu Împăratul din Constantinopol, ungurii relatînd tratativele lor cu românii din Transilvania în care aceştia aminteau de dependenţa lor de acesta. Dacă românii maramureşeni au avut permanent episcopie supusă Constantinopolului, aceasta arată că ei au aparţinut unui stat puternic înrudit şi uneori dependent de Împărăţia de acolo. Centrul de greutate al acestui stat s-a aflat multă vreme la Dunăre, pe malul ei drept. Acolo erau şi documentele cele mai importante iar în voievodatele aparţinătoare din stînga Dunării acestea au fost în permanenţă distruse pentru a proteja indigenii de mulţii lor năvălitori. Practica aceasta a rămas şi după ce românii au pierdut iniţiativa şi puternicul lor centru sud-dunărean. De asemeni, nu trebuie uitat că voievozii români au întemeiat şi au dat consistenţă Regatului Maghiar, dinastia arpadiană, prima lor dinastie, fiind mai mult românească decît ungurească prin copiii lui Gelu şi ai lui Menumorut. Nunţile lor cu moştenitorii arpadieni au fost reale iar cei mai puţin de 200.000 de unguri nu ar fi reuşit niciodată să îi stăpînească pe mult mai numeroşii români dacă drepturile feudale asupra supuşilor rezultaţi din căsătorii dinastice nu s-ar fi respectat. Sînt convins că multe secole la Curtea Regală Maghiară s-a vorbit limba română şi au fost multe documente traduse direct din limba română în latina de cancelarie şi urmele lor pot fi depistate oricînd dar numai de lingvişti şi istorici oneşti. Românii şi-au întemeiat regatul şi statul lor acolo cu două centre de o parte şi de alta a unei axe asemănătoare cu Dunărea:Cînd puterea lor a fost mare, centrele lor de putere au fost în Pustă şi la sud de Dunăre iar cînd au fost în dificultate s-au strîns unul lîngă altul pe lîngă Carpaţi.Marile familii maghiare care au stăpînit Transilvania au fost marile familii ale voievozilor locali români din care una a dat un regent şi mare filozof umanist(Nicolaus Olahus) şi alta pe cel mai mare rege al lor:Matei Corvin. Dar cea mai mare realizare a românilor a fost revigorarea Regatului Maghiar după dezastrul aproape total din 1241 cînd mongolii au distrus totul în înaintarea lor spre Europa. Atunci au pus românii bazele puternice ale celor trei state care mai tîrziu vor forma Statul Unitar Român. Noi privim astăzi istoria în umbra şi cu resentimentul chinurilor aplicate de maghiari în ultimii 200-300 de ani care ne-au rămas în memorie. Dar pe maghiari noi i-am europenizat cel mai mult alături de cehi,slovaci,germani,polonezi şi sîrbi. Ne sînt rude de aproape, ei nemaiavînd astăzi ochii oblici, nasul turtit şi pomeţii proeminenţi ca rudele lor rămase în Asia. Tocmai ochii ăia le-a dat „dreptul” să ni-i scoată pe ai noştri în ultimul timp. Că aşa e între fraţi:”Cine ţi-a scos ochiul, mă? Frate-meu. Apăi, de-aia ţi l-a scos aşa de adînc!” Bulgarii de astăzi, cu care am scris pagini mai mari de glorie pînă pe la 1300, ne sînt şi mai rude, elementul lor asiatic (al vulgarilor de pe Volga) fiind nesemnificativ.Istoria românilor din primul mileniu este puţin cunoscută pentru că noi nu vrem să ne arătăm măreţia neamului nostru din acest mileniu, cramponîndu-ne de actualul teritoriu care este mult mai mic faţă de cel pe care am trăit atunci. Românii moscopoleni aveau 100 de biserici poleite cu aur, şcoli şi universitate în secolul 18.Erau cei mai importanţi comercianţi ai Europei şi cei mai bogaţi oameni din Imperiul Otoman şi cel Habsburgic. De cînd învăţau carte aceşti oameni? De cînd aveau şcoli? Cu mult înainte! Toţi voievozii şi domnitorii noştri, toţi negustorii şi meseriaşii români ştiau carte şi cîteva limbi!O imagine deformată şi trădătoare aplicată nouă de falşi istorici ca Boia şi Cristoiu cu toţi cretinii săi de la revista „Historia” a intrat prosteşte în mentalul românilor atît de puţin şcolit astăzi! Dacă un oarecare Neacşu din Cîmpulung scria pe la 1500 atît de cursiv, de sigur şi de obişnuit înseamnă că şi mai înainte au fost şi alţi oameni oarecare ce au scris româneşte.Dar cum de a ajuns Mihai Viteazul, energicul politician şi comandant de oşti să scrie atît de literar, metaforele sale fiind de.a dreptul romantice în orice limbă s.ar fi exprimat (şi ştia vreo cinci!) Majoritatea înscrisurilor slavone de cancelarie utilizează o slavonă ce a fost recunoscută de toţi specialiştii ca fiind puţin conformă cu limba sfîntă liturgică deoarece noi am românizat-o prin traduceri şi nu prin folosire! Voievozii români au avut documente în limba latină cultă (medievală) dar înaintaşii lor le-au avut şi în limba latină vorbită. Pietrele de mormînt ale daco-romanilor pe care astăzi Adrian Bucurescu şi întreaga lui cohortă de idioţi le „sparg” în mentalul nostru ca nefiind latine vor fi adunate şi rearanjate cu greu dacă nu vrem să ne percepem istoria aşa cum ea fu.Cine vorbeşte astăzi de Dionisie Exiguul care A ÎNVĂŢAT AICI PÎNĂ PE LA ANUL 500 înainte de a pleca în Lume şi de a despărţi Istoria Omului în două ere? De ce nu vorbim de Episcopul Petru care şi-a învăţat puii de români carte pe la anii 400? În ce carte de istorie e pomenit Gaius Noster, eruditul sclav dac romanizat la curtea lui Hadrian prin anii 120-130? El de la cine a învăţat atîta carte? Şi de ce îl lăsăm pe Sîntul Ioan Cassian (360-435) numai în seama Bisericii cînd „Duhul Tristeţii” lui ar trebui să ne conştientizeze şi să ne cuprindă şi pe noi, slabii lui urmaşi? Istoria românilor e plină de cultură şi trebuie rescrisă! Ce zici, „NASOL”, e „MIŞTO”?

  13. Radu

    Ce ma bucur ca sunt atacat eu ca persoana in loc sa fiu contrazis la obiect. In fond conteaza mai putin cat de gloriosi au fost stramosii. Mai conteaza azi ca marile popoare ale Levantului (Mesopotamia, Fenicia, Babilon, etc) au fost marete cand in Siria si Irak se traieste cum se traieste. Sau ca urmasii faraonilor sau ai eroilor de la Marathon si Termopile se zbat azi in crize si mizerie? Eu zic ca este important ce suntem acum. Problema nostra este ca si ACUM avem o cultura mica si de vina nu mai sunt „Imperiile” sau ungurii. Vezi scandalurile ICRului. Ma rog, cu cel putin 4 persoane de aici cred ca as avea discutii excelente face-to -face fara jigniri sau alte aiureli care apar deseori la dialogurile virtuale. Un UNLIKE mare dlui Marian Bogdan Teşileanu care s-a „luat” de mine, intepat de faptul ca am folosit un cuvant atat de neacademic – nasol. Sa ma scuze Domnia Voastra…Nu o sa se mai repete…Asa suntem noi astia, tradatorii de neam, vorbim vulgar si tinem cu ungurii 🙂

  14. Donkeypapuas

    @Radu
    Problema cred că ţine de complexul de inferioritate pe care îl aveţi dumneavoastră PERSONAL şi pe care îl extindeţi asupra tuturor. Şi mai lipseşte ceva ce aţi uitat să precizaţi: criteriile pe care le aveţi când etichetaţi ceva drept cultură mare sau mică.
    Eu v-am îndemnat să citiţi, să vă informaţi, să căutaţi. Adică să gândiţi pentru că selecţionaţi. Dar dumneavoastră preferaţi idei date de-a gata de la nişte persoane îndoielnice. Precizez: este punctul MEU de vedere că sunt îndoielnice. Şi mă bazez pe asta când mă gândesc că domnul Boia se preocupa într-o lucrare de-a sa de… marţieni! Mă bazez pe faptul că în mult lăudata carte a lui Djuvara, „Între Orient şi Occident”, urmaşul fanarioţilor evită, ca să nu spun ocultează, motivele pentru care naţionalismul modern românesc s-a născut exact în perioada tratată de dânsul. Dacă nu-l ştiţi (pentru că Boia şi Djuvara se sfiesc să atace subiectul) vi-l spun eu: Rusia şi slugile sale… fanariote!
    Dar revenind la criteriile în chestiune, puteţi clarifica această problemă? Ca să ştim şi noi de acum înainte şi să nu murim înainte de a afla CE anume face o cultură să fie „mare” şi „mică”. „Mijlocie văd că nici nu există”, ceea ce denotă şi un anume maniheism interior.

  15. Timariu

    E foarte foarte bine ca istoricii incept sa-si ia munca in serios si sa scoata carti combative. Excelent si bravo lor!
    @Donkeypapuas : discursul tau se poate rezuma la „muie Dinamo!”… foarte intelectual, foarte tare, muhaha! abia astept sa-ti citesc cartile, ha ha.

  16. Lucian

    Interesant ca articolul incepe cu..D-l Djuvara devine ridicol..,si se termina cu o paruiala intre cititori..Cine devine ridicol ? Cred ca trebuie sa avem rabdare, Istoria lui Radu Negru Voda este denedezlegat la ora actuala..Zice marele C.Cantacuzino: RNV,Herteg al Almasului si Fagarasului a descalecat la 1290,si dupa o vreme,toti BASARABII cu boierii si poporul din Tara Olteniei ,au venit si s-au inchinat lui..Si de atunci e Tara Romaneasca..Posibil ca dupa domnia lui{24 ani] a urmat un Basarab Oltean,care a refuzat sa mai plateasca tribut Ungariei.. Deci,mai cercetati fratilor…Luc.

  17. krossfire

    Sincer, nu l-as demola complet pe Djuvara, dat fiindca teoria lui nu e tocmai unica. Sunt insa curios sa citesc si contra-argumentatia, mai ales ca m-am lovit si eu de mai multe discrepante la revizionistii moderni. De apreciat totusi ca Djuvara isi citeaza/indica sursele (trunchiat sau nu). La Lucian Boia nu-mi dau mai niciodata seama cand incepe speculatia si cand se termina „istoria”.

  18. Foldes Mihaly Erhard

    Din toata discutia asta, Radu este singurul care stie ce vorbeste. Pentru ceilalti „patrioti” am si eu o intrebare…Ce fumati? …si Can I have some?

  19. Lucian

    Repet: nu are importanta ce a fost Negru Voda..Stramosii nostrii Dacii au fost Romanizati[de acolo numele de Roman],Maghiarizati,Avarizati,Bulgarizati,Cumanizati,Grecizati,Rusificati,Tiganificati,si mai recent Chinezati…In vremea aceea o multime de Cumani traiau in Ardeal[in Fagaras cu Romanii],in Oltenia,in Baragan..De ce excludeti o combinare de gene,stiindu-se din Istoria Ungariei cat de frumoase erau fetele Cumance ? Si posibil ca Basarab,cneazul Oltenilor,sa-l fii ucis pe Radu Voda,trimisul Regelui Ungur,sa faca un Banat,adica UngroVlahia…Cu respect si cu prudenta, Lucian.

  20. Lucian

    PS. Bata-ma norocul ! Am uitat Americanizarea a aprox.500.000 de Romani, Canadizarea…Nu cred ca mai exista oras in USA sa nu aiba cel putin 20 de Romani..Pana si in Japonia…

  21. Marian

    Doresc sa-mi nuantez putin opinia prezentata mai sus.

    Desi ramân în continuare adeptul ideii ca o carte de istorie trebuie sa se rezume la fapte, nu sa intre în polemici, sunt nevoit sa constat ca o astfel de metoda trebuie aplicata din când în când unor pretinsi istorici.

    La fel ca si citatul incomplet „Tracii erau cei mai vitezi si mai drepti dintre traci” care elimina aprecierile negative care urmau dupa aceea, cineva trebuie sa ia atitudine contra cuiva care abuzeaza de o anumita credibilitate, care-i serveste drept legitimitate.

    Multa lume nu are acces la sursele primare, desi mai toate se gasesc pe internet (prin grija diversilor autori si a celor care i-au postat), si deci nu stie cât de pervers a selectat Djuvara informatia dintr-un context deseori contrar consluziilor lui.

  22. Pingback:Steagul de lupta al lui Avram Iancu se vinde la licitatie. Colectia “Casa Regala” vanduta azi de Artmark pare sa contina obiecte personale ale lui Carol al II-lea ce ar putea sa-i apartina lui Paul Lambrino | Victor Roncea Blog

  23. Pingback:Steagul de lupta al lui Avram Iancu se vinde la licitatie. Colectia “Casa Regala” vanduta azi de Artmark pare sa contina obiecte personale ale lui Carol al II-lea ce ar putea sa-i apartina lui Paul Lambrino | Victor Roncea Blog

  24. Pingback:Steagul de lupta al lui Avram Iancu se vinde la licitatie. Colectia “Casa Regala” vanduta azi de Artmark pare sa contina obiecte personale ale lui Carol al II-lea ce ar putea sa-i apartina lui Paul Lambrino | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FU

  25. daniel

    cartea celor doi e scoasă la editura CARTIER, deci asta spune totul … e de cartier pentru cartier (chiar dacă cei doi nu sînt vecini din același cartier)

  26. Andrei Gavrila

    Interesant. Insa nu iti inteleg tonul draga George Damian.

    „M-am bucurat când a apărut cartea”
    „după ce am citit-o am râs cu lacrimi”

    De ce este asa important daca teoria cumana este reala sau nu ? Se schimba ceva in istoria noastra in mod fundamental si nu inteleg eu ?

    Sunt de parere ca adevarul este important si trebuie sa il spunem, chiar daca ii ranim sentimentele lui Neagu Djuvara. Insa adevarul trebuie spus rece, simplu. Tu pare ca esti atasat sentimental de subiect. Ceea ce, cred eu, nu ii sade deloc bine unui istoric (inteleg de pe acest blog ca ai studiat istoria).

    Iti scriu aceste linii pentru ca eu il respect pe Neagu Djuvara. Accept posiblitatea ca omul a gresit poate chiar intr-un mod intentionat, insa nu vad de ce greseala lui este pentru tine un motiv de parada si nu un simplu fapt istoric

  27. Pingback:Premiile Fundatiei Magazin Istoric 2014 la BNR si Simpozionul Cristian Popisteanu cu Mugur Isarescu, Radu Varia, Cristian Paunescu, Dan Berindei, Larry Watts si alti istorici. FOTO/VIDEO/INFO | Ziaristi Online

  28. Pingback:Adevarul despre daci – Momentul în care Neagu Djuvara devine ridicol

  29. Pingback:Turnătorul Securităţii Willia

  30. Pingback:Trei motive pentru care Neagu Djuvara NU a fost istoric | Lupul Dacic

  31. Pingback:Ce fel de istoric a fost Neagu Djuvara? - Historice.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *