Istoricii ruşi care au apărut în documentarul TVR despre Tezaurul României de la Moscova au spus lucrurilor pe nume: România nu va primi nici un gram de aur din cele 93,4 tone rămase în Rusia. Povestea pe larg a aurului românesc ajuns la Moscova o găsiţi pe larg aici, eu mă voi referi la cele spuse de istoricii ruşi care au apărut într-un documentar realizat pe acest subiect pentru TVR de Marian Voicu (aici vorbesc despre partea a doua a filmului, ce cred despre prima parte am scris aici).
O primă observaţie: istoricii ruşi au preferat să se menţină în termeni generali şi majoritatea lor au avut poziţii de bun simţ (Aleksandr Stikalin, Vladimir Bruter, Serghei Golubitsky, Aleksandr Konovalov). Viktors Iscenko – cel mai probabil din cauza calităţii sale de secretar al Comisiei mixte de istorici create în 2003 pentru rezolvarea disputelor istorice româno-ruse – a vorbit mai puţin ca istoric şi mai mult ca funcţionar al Federaţiei Ruse.
Câteva cuvinte despre Comisia mixtă înfiinţată în 2003. De prin 2007 nu s-a mai întrunit şi deşi Titus Corlăţean spunea că această comisie îşi va relua activitatea, Viktor Iscenko nu prea pare de acord, spune că 2 membri din partea rusă au murit, alţi doi sunt foarte bolnavi şi în prezent în Rusia oricum nu prea există istorici care să se priceapă la istoria României. Oricum, Comisia asta nu aducea aurul românesc de la Moscova, cel mult ar fi stabilit ce s-a întâmplat cu el.
Niet aur!
Istoricul Aleksandr Konovalov a spus lucrurilor pe nume: nu-şi imaginează în condiţiile actuale sau cele ale viitorului apropriat că Rusia va înapoia ceva României. Omul are dreptate, după aproape 100 de ani de negări ar fi şi culmea ca un preşedinte rus să vină şi să zică: „Dragi români! Am găsit în arhive documentele care dovedesc ce s-a întâmplat cu aurul românesc: Lenin l-a cheltuit! Deci vă suntem datori 93,4 tone de aur, vagonul cu acest aur porneşte în 24 de ore de la Moscova. Ne cerem scuze!”
Poziţia oficială a actualului Guvern de la Moscova referitor la tezaur o găsiţi aici. Viktor Iscenko ne-a spus în documentarul TVR că ei istoricii ruşi au muncit de s-au spetit prin arhive, dar nu au găsit nici un document care să se refere la aurul românesc. Poate ar fi trebuit să-l întrebe pe ambasadorul Ion Bistreanu care a dat de urma unor documente ce dovedesc că Lenin ştia în detaliu ce s-a întâmplat cu aurului românesc (detalii aici), iar dacă se grăbeau l-ar fi putut întreba pe regretatul Florin Constantiniu care şi el a identificat câteva documente. Nu ştiu dacă să-l cred pe cuvânt pe Iscenko în chestiunea asta, dar mă irită când spune că pentru români tezaurul de la Moscova este o chestiune politică folosită în campanii electorale şi dezbateri interne, în timp ce pentru ruşi reprezintă o poveste istorică.
Ape tulburi
Altă chestiune: aurul românesc din 1918 este pus în legătură directă cu participarea României alături de Germania la invazia URSS. Iscenko o învârte după cireş: ar fi existat o înţelegere verbală între Ceauşescu şi Brejnev – nu vă dăm aurul, dar nu vă cerem despăgubiri de război. La fel, Serghei Golubitsky spune că la Moscova nelămurirea stă cam aşa: am oprit aurul din 1918 drept despăgubiri pentru invazia din 1941, ce mai vreţi?
Ce să mai vrem? România a plătit despăgubiri din plin începând cu septembrie 1944 până în 1956, la desfiinţarea sovromurilor. Dar va fi necesară o nouă comisie pentru a se vedea dacă România a plătit îndeajuns, dacă nu cumva nu au fost returnate şinele de tramvai şi scaunele de la Opera din Odessa (sic!) şi cred că tot noi vom fi scoşi datori. Până la urmă tot acolo ajungem: românii au fost fascişti!
Mai sunt de expulzat din spaţiul public câteva idei toxice (ameţeala cu o firmă germană care ar fi propus în 2004 recuperarea tezaurului de la Moscova, plus noua teză a lui Radu Golban conform căreia aurul românesc din 1918 trebuie căutat la Berlin şi nu la Moscova, voi scrie cât de curând despre aceste subiecte). Nu avem altceva de făcut decât să nu renunţăm la a spune limpede: în 1917 România a dat aliatei sale Rusia 93,4 tone de aur şi nu le-a primit nici până în ziua de azi. Şi ar fi bine ca documentarul realizat de Marian Voicu să ajungă online pe TVR+, deocamdată nu este.
Omul Destinului!
Orizonturile Revoluţiei Eurasiatice – A. Dugin 07.03.2014
March 8, 2014 at 6:29pm
Orizonturile Revoluţiei noastre – Alexandr Dugin (ideologul lui Putin pentru cine nu-l cunoaşte)
Din Crimeea până în Lisabona
(abstract, 7 martie 2014)
publicat pe Facebook în lb engleză pe data de 07.03.2014
1. Nu ne vom limita să anexăm Crimeea. Asta e sigur. Dacă ieri, reunificarea cu Crimeea a fost pentru noi o mare victorie, astăzi este un lucru infinit mai mic. Mizele cresc. Oamenii din Sud-Estul Ucrainei se trezesc treptat. Este exact acel „greu la înşeuat dar uşor la călărit” (vechi proverb rusesc).
2. Tot ceea ce e într-adevăr important de-abia urmează. Nu ne aşteptăm la o victorie facilă. Pentru orice, trebuie să plăteşti preţul. Acum, suntem martorii naşterii unei noi realităţi politice, de aceea totul capătă o semnificaţie deosebită. Nu este o întreprindere tehnică, nu este un pariu. Aceasta este însăşi istoria. Bătălia pentru Ucraina este o bătălie pentru reunificarea popoarelor slave. Azi e clar că această reunificare ar trebui să fie diferită din punct de vedere geografic. Galicia şi un număr de regiuni pro-vestice, la fel cu o bună parte a Kievului, nu ţin la Unitate. Înţelegem asta. Nu vom târî pe nimeni cu forţa dar nici nu-i vom părăsi sau trăda pe ai noştri. Oricum, trebuie să te lupţi şi să te zbaţi pentru a putea crea o nouă realitate istorică şi politică.
3. Important: Puterea din Novorossiya (noul stat pro-rus care este în procesul de a fi creat chiar acum în părţile de Sud-Est ale fostei Ucraine) trebuie să fie curată. Liberă de orice influenţă a oligarhiei – inclusiv rusă sau pro-rusă. Kievul a început Revoluţia, dar acolo totul s-a încheiat cu lunetiştii americani, rusofobia murdară şi cererile de aderare în Nato. Totuşi, totul ar fi putut fi diferit. Oligarhii, escrocii şi funcţionarii corupţi au făcut pe toată lumea să se sature de ei. Dacă Kiev-ul şi Maidanul s-ar ridica din nou împotriva lor, fără Nato, fără scroafa murdară de Nuland, fără manipulatorii CIA şi rusofobia dezgustătoare, nici nu putem fi siguri de care parte am fi fost noi astăzi.Maidanul a fost la început pentru ceva bun. Probabil. Dar manipularea şi ignoranţa generală a oamenilor din Kiev (cum altfel să explici toate cele de mai sus, probabil printr-un nivel scăzut de cultură…) a transformat totul într-o murdară farsă sângeroasă. Atunci când în Piaţa Independenţei a apărut ucigaşul şi dementul rusofob Sanya Bily cu arma automată, a fost un semn clar, un fel de sentinţă finală. Încă mai era timp să se iasă din acel trend, însă acel lucru nu s-a întâmplat. Kievienii au eşuat Revoluţia. Însă în Crimeea şi în Sud-Est, dimpotrivă, oamenii au luat iniţiativa. În Ucraina, acum strigătul „Rusia” înseamnă „moarte oligarhilor”, „libertate” şi „dreptate”. Nu protejaţi pro-ruşi ar trebui să conducă acum fiecare regiune din Ucraina, ci cele mai cinstite, decente şi eroice persoane care au sprijinul direct al populaţiei. Aceasta este democraţia directă, fără farse, mediere, manipulare. Guvernatorii populari propuşi spontan, direct în anumite oraşe din estul Ucrainei a fost o idee strălucită. Aceasta este democraţia reală. Şi ce alternativă oferă Rada Ucraineană? Guvernatori-oligarhi (Taruta, Poroshenko, şeful Congresului Evreiesc European Igor Kalomovsky…)! În realitate, spiritul Maidanului este victorios în sudul şi în estul Ucrainei – împotriva SUA. Aceasta explică modul denaturat de a prezenta faptele în vest.
4. Este timpul să ne gândim la ceea ce vom face în Kiev. Este necesar să pregătim o nouă forţă. Nu neapărat necesar prorusă, ci slavică. Anti-Nato, anti-oligarhie, cu adevărat o forţă populară. Ar trebui ca acum să înţelegem dacă toţi naţionaliştii sunt angajaţi de CIA, oligarhie şi rusofobia nenaturală, sau dacă mai există cineva în rândurile lor care poate să evalueze situaţia în mod critic şi obiectiv. În orice caz, este evident că în această compoziţie, aşa-numitul guvern (junta) va fi demolat până la alegeri. În aceste circumstanţe, va fi imposibil să organizezi orice alegeri în condiţiile în care jumătate din populaţie părăseşte ţara veche şi, în mod activ, îşi crează o nouă entitate politică (Malorossia). Pretenţiile de a păstra graniţele vechi şi legile dinainte ale Ucrainei intacte sunt nerealiste. Avem nevoie de oameni noi care să înţeleagă faptul că ceea ce s-a întâmplat este ireversibil şi care vor fi capabil să se adapteze noilor condiţii. Astfel, în aceste circumstanţe, Maidanul ne poate deveni aliat. Dacă-l cureţi de de provocatorii neonazişti pro-americani care s-au mutat progresiv în guvernul Ucrainei (şi pe care în mod sigur poporul ucrainean îi va destitui cât de curând), Maidanul ar deveni un centru politic chiar interesant.Acesta este sufletul politic al poporului din Kiev, care a făcut o greşeală. Dar care ar putea la fel de bine s-o şi repare. Maidanul de exemplu, ar putea să revoce bestiile şi indivizii gen Taruta şi Kalomovsky din funcţiile de guvernatorişi să asculte public argumentele lui Paul Gubarev şi a guvernatorilor populari din Donetsk care au fost arestaţi ilegal de mercenari. Ar putea să întrebe liderii juntei referitor la incidentul cu lunetiştii. Ar putea să invite politicieni ruşi şi figuri publice să-şi prezinte viziunile şi poziţiile lor asupra viitorului Ucrainei. Nicio autoritate rusească sau vreun lider serios nu vor discuta cu junta şi cu neo-naziştii, dar cu populaţia din Kiev şi cu Maidanul, de ce nu?… De aceea Kievul nu este încă scos din calcule. Kievul nu poate fi confundat cu junta. Într-o parte e Kievul, în cealaltă parte e junta. De asemenea, junta nu e un reprezentant legitim pentru întreaga Ucraină de pe malul dreapt, cu atât mai puţin pentru Kievul de pe malul stâng! Dar Maidanul este o entitate politică în situaţii de urgenţă. Acum, că e clar că oamenii au fost ucişi de către CIA şi de Mossad, nu de către Yanukovych, toată povestea deja arată diferit. Au fost liderii juntei care la ordinul stăpânilor americani au omorât „suta”, trimiţând-o pe lumea cealaltă (în Rai sau nu, asta e o întrebare încă fără răspuns).
5. De asemenea, e nevoie de un proiect politic şi pentru Ucraina de pe malul drept. Republica Vest-Ucraineană. Foarte atractivă. Chiar din punct de vedere afectiv. De asemenea ar putea să nu se grăbească să intre în Nato, deoarece ar avea probleme teritoriale cu regiunea subcarpatică populată cu străvechiul şi radical pro-rusescul grup etnic Russiny. Totuşi, în orice caz, acesta ar putea fi un stat ucrainean pur şi compact, cu propria limbă, fără minorităţi etnice sau lingvistice. Un proiect minunat. Ar putea fi chiar şi mai bine dacă această ţară va deveni vreodată parte a blocului comun slav. Dar asta e la latitudinea galicienilor să decidă. În acelaşi timp, acest proiect ar satisface chiar şi cele mai sălbatice vise ale ultra-naţionaliştilor actuali. Populaţia vorbitoare de rusă şi oamenii întregi la cap vor părăsi rapid acele locuri, iar atunci, va fi posibil pentru toţi ucrainienii de rasă pură să comunice liber în propria lor limbă şi chiar să ridice undeva monumente închinate lui Shukhevych, Bandera, Petlyura şi chiar lui Hitler. Din perspectiva postmodernităţii, un astfel de stat are toate drepturile să existe. Atunci, acolo ar putea Yarosh (şeful Sectorului de Dreapta) să devină preşedinte, Dmitro Karchinsky, şeful mişcării anarho-naţionaliste ar putea deveni Ministru al Culturii iar maniacul idiot Sanya „Bily” Musychko Procuror General sau Ministru de Interne. Apropo, sunt foarte serios. Este o idee bună. În etapa istorică următoare, această enclavă ar putea foarte bine să apară.
6. În orice caz, revoluţia noastră nu se va opri în Ucraina de Vest. Trebuie să continue în Europa. Acesta este cel mai interesant aspect: odată cu Maidanul din Kiev, U.S. au deschis Cutia Pandorei în Europa iar aceasta nu mai poate fi închisă. Corect a spus Kissinger că puciul din Piaţa Independenţei îi arată lui Putin ce-l aşteaptă (Bolotnaya, ecoul atlantiştilor din Moscova şi din alte regiuni domestice, coloana a 5-a). Dar… Aceasta nu e o ameninţare doar la adresa Moscovei, e o ameninţare şi pentru Europa – incluzând Germania, Franţa, Italia şi toate celelalte ţări. Odată ce SUA au învăţat cum să-şi manipuleze complicii neo-nazişti, într-o bună zi vor putea repeta asta foarte uşor în orice altă ţară europeană. Şi O VOR REPTA! Mâine sau mai târziu. Astfel încât dacă situaţia lor va deveni acum foarte rea, atunci o vor repeta cel mai probabil mâine.
7. Europa are de întruntat o Revoluţie în ambele cazuri: dacă noi, ruşii, câştigăm şi ne oprim undeva sub presiunile Nato. Dacă vom câştiga, vom începe extinderea ideologiei liberaţionale (de americani) în toată Europa. Este ţelul suprem al Eurasianismului- Europa de la Lisabona la Vladivostok. Marele Imperiu Continental Eurasiatic. Şi-l vom construi. Asta înseamnă că Revoluţia Europeană va fi Revoluţia Eurasiatică. Acesta este ultimul nostru ţel suprem. Şi fiecare pas reuşit (de la menţinerea integrităţii Rusiei în faţa separatismului cecen în anii 2000, la eliberarea Oseţiei de Sud şi a Abhaziei în 2008 iar acum Crimeea, în martie 2014) – este un pas înainte spre Revoluţia Europeană care va fi dusă la îndeplinire de către Omul Destinului.
8. Acum în cazul al doilea, acela în care noi (Doamne fereşte!) ne oprim. Atunci presiunea din Ucraina, conflictul civil şi politic, se va revărsa şi se va răspândi în toată Europa. Va fi de asemenea o Revoluţie, dar similară celeia care s-a întâmplat în Maidan. Aceasta va fi o baie de neo-nazism a la Breivik şi o complicitate a anumitor grupuri şi mişcări identitare. În Europa ultimilor ani, Sistemul (oligarhia financiară globală şi americană) arată clar că intenţionează să să utilizeze acest element pentru o destabilizare radicală a Europei. Dacă în Ucraina energia din Maidan a fost rusofobia neo-naziştilor ucrainieni, fără de care Maidanul nu ar fi ajuns la nivelul la care să dea o lovitură de stat, în Europa combustibilul urii va fi ura naţionaliştilor împotriva emigranţilor, a Islamului şi a LGBT şi, corespunzător, ura imigranţilor, musulmanilor şi a LGTB împotriva populaţiei indigene. Acum, suportul câtorva identitarieni europeni (mulţi, dar nu toţi) pentru Sectorul de Dreapta e clar – au aceleaşi ţeluri structurale şi acelaşi stăpân. De aceea, de asemenea şi în acest caz, Revoluţia aşteaptă Europa.
https://www.facebook.com/notes/cosmin-gheorghita/orizonturile-revolu%C5%A3iei-eurasiatice-a-dugin-07032014/10151938222157927
Originalul:
http://rossia3.ru/politics/russia/gorizonty_revol
Normal. Pentru a primi înapoi Tezaurului, trebuie politică de stat. Este România un stat? – e doar o entitate colectoare de impozite, pe care le risipește. Mai mult, care România (de ceva vreme tricolorul a și dispărut din însemnele guvernamentale)? Dincolo de obrăznicia rusească deja tradițională (de la Sahalin până în Crimeea, și din Crimeea până dincolo de Strâmtori), Tezaurul e o afacere între state. (în chrome textul se vede șters).
Rusul este un hoţ prin naştere şi un imperialist prin educaţie.
Să nu ne mirăm că nu are nici onoare.
Nu vom mai vedea aurul respectiv.
Ce fură rusul nu mai dă înapoi.
No chance! Nici vorba de promovare in contextul actual dupa mareata isprava cu jurnalista Monica Ghiurco si al dumisale excelent documentar „Mostenirea clandestina”….
Eu v-am spus atunci, la primul episod, ca le-am scris prin formularul de pe site (tvrplus). Raspunsul a venit chiar a doua zi: le pare rau dar NU au licenta pentru difuzarea pe site, numai pe TVR!!! Cum o fi asta cu 2 licente diferite nu prea inteleg.
Facem o petitie?
Nu cred că va fi de folos o petiţie.
Nu sunt doua licente ci termeni licentei. De aceea George are dreptate, numai renegocierea licentei poate aduce reportajul online, o petitie ramâne doar o petitie.
Pingback:Despre aur și proști | Homo Ludditus
hehe se pare ca istoria se repeta: dupa aurul romanesc dat in pastrare rusiei a venit rindul aurului scitic, din muzeele si seifurile bancilor ucrainene sa fie pus gaj in sua:
Verkhovna Rada-appointed Ukrainian Prime Minister Arseniy Yatsenyuk secretly took Scythian gold to the US, Voice of Russia reported.
This sensational news was circulated through social networks by Director of Moscow’s Lev Gumilev Centre Pavel Zarifullin.
Zarifullin is convinced that during his recent visit to the US, acting Ukrainian prime minister took along $20bln worth of national cultural values.
Referring to sources that he does not reveal, the author writes that these values might become guarantees for an International Monetary Fund’s loan.
To check the authenticity of this information, historians are urging the new Ukrainian authorities to draw up an open inventory in Kiev museums’ depots. The Scythian gold is not so much valued as a precious metal as a historical relic.
http://inserbia.info/news/2014/03/ukraine-gives-scythian-gold-to-us-as-money-back-guarantee/
„România a plătit despăgubiri din plin începând cu septembrie 1944 până în 1956, la desfiinţarea sovromurilor.” romania a platit si dupa 1956, cu varf si indesat! anii ’60-’70. portul constanta. intr-o zi, un agent de securitate avand asupra lui aparatul foto din dotare, facea filaj undeva, itre nenumaratele convoaie de vagoane care stationau asteptand sa le vina randul la descarcat in calele navelor. ajunge la sediu, developaeaza filmele si…surpriza totala! toate filmele erau voalate! nu intru in amanunte, dar, mergand pe firul logic si refacand traseul parcurs, descopera ca unul dintre convoaiele vagoanelor cfr contineau…pamant! se stie ca rusii luau de la noi pamant de calitate maxima, pentru ca-si arsesera pamantul lor cu hiper-chimizarea agriculturii! ei bine, in taina, romania mai exporta ceva: pamant continand uraniu de cea mai buna calitate-in baza unui acord secret de…despagubiri de razboi! era ceea ce arsese foilmele ofiterului de securitate! se pare insa ca acordul fusese incheiat fara instiintarea lui ceausescu-venit de numai cativa aani la putere-incat, iemdiat dupa raporatera ce i s-a facut, romania nu am mai exportat nici uranui, dar nici pamant vegetal „moca” la rusi! desigur, haraciul si peschesul, pleca in co ntinuare din constanta, sub forma de convoaie de vapoare cu cereale, porumb si floarea soarelui! lucru continuat ‘blat” si…”moca” si de ion iliescu pana prin anii ’92 cand au incetat asemenea „despagubiri”. cunosc foarte bine aceste aspecte legate de portul constanta – aspecte care, care cred ca ar putea fi de folos.