Nu cu multă vreme în urmă era unul din copiii minune ai Uniunii Europene.
Acum Ungaria a devenit copilul-problemă şi coşmarul libertăţii de exprimare. Criza economică a lovit în Ungaria mai mult decât în orice altă ţară europeană: a aruncat populaţia în braţele extremismului. Parlamentul maghiar este dominat de popularii FIDESZ şi de extremiştii de la JOBIK, iar premierul Viktor Orban a dovedit în ultimele săptămâni că voinţa sa este lege în Ungaria. În aprilie 2009 partidul de centru-dreapta Fidesz a câştigat două treimi din numărul deputaţilor maghiari. Naţionaliştii extremişti de la Jobbik au luat la fel de multe voturi ca şi socialiştii alungaţi de la guvernare, în vreme ce partidul liberal alcătuit din foştii disidenţi a dispărut de pe scena politică maghiară.
Victoria zdrobitoare din alegeri i-a permis lui Viktor Orban să modifice legislaţia astfel încât la Budapesta Curtea de Conturi, Procuratura Generală şi Curtea Constituţională depind în prezent de bunăvoinţa Fidesz, respectiv a lui Viktor Orban. Actualul guvern maghiar a înlocuit şi fostul preşedinte al ţării, deoarece acesta lăsa de multe ori impresia că gândeşte singur. În locul lui a fost numit un fost campion olimpic la scrimă, gata să semneze orice i se pune în faţă de către Viktor Orban. Cu câteva săptămâni în urmă guvernul maghiar a lansat o serie de propuneri pentru a reduce puterile Curţii Constituţionale. Viktor Orban mai controlează şi consiliul de politică monetară al băncii centrale maghiare, a naţionalizat fondurile de pensii private.
Ultima lovitură care a pus pe jar toată presa europeană a fost noua lege a mass-media, adoptată marţi de Parlamentul de la Budapesta. Conform acestei legi, agenţia naţională de presă MTI va deveni producătorul programelor de ştiri ale radioului şi televiziunii publice maghiare. Durata acestor programe nu va fi redusă, însă MTI va deveni un portal de ştiri unic ce va furniza informaţii şi imagini pentru posturile publice de radio şi televiziune. Practic va exista un control guvernamental asupra conţinutului din presă. Dar coşmarul nu se termină aici: la Budapesta se înfiinţează un Consiliu al Presei (aflat şi el sub controlul premierului Orban!), consiliu care va putea amenda orice mijloc media indiferent că este vorba de presă scrisă, radio, televiziune sau internet.
Ce se petrece în Ungaria constituie un coşmar pentru întreaga Uniune Europeană. Extremismul de dreapta a atins cote inimaginabile: există aici zeci de cazuri de ţigani împuşcaţi de autori necunoscuţi. Poliţia maghiară nu s-a grăbit să le rezolve, iar experţii FBI veniţi să acorde sprijin şi-au exprimat părerea că nu se prea doreşte rezolvarea acestor cazuri. Nu este de mirare că în presa germană au apărut avertismente cu privire la apariţia unui „stat condus de un Fuhrer”.
Pas cu pas, Ungaria calcă în picioare toate criteriile de la Copenhaga – obligatorii pentru orice stat membru al Uniunii Europene: statul de drept, drepturile omului şi economia de piaţă. Cel mai probabil, Ungaria se va confrunta cu un boicot general, cum a fost cazul Austriei, atunci când au ajuns la guvernare extremiştii lui Jorg Heider. Însă până când se va produce mobilizarea Uniunii va mai trece ceva timp. Iar Ungaria va deţine de la începutul anului 2011 preşedinţia Uniunii Europene. Probabil că pe acest fapt s-a bazat şi premierul Viktor Orban atunci când a decis să aplice din goana calului toate aceste măsuri controversate – că nu se va înghesui nimeni să facă de râs Uniunea boicotând tocmai preşedinţia ei. Doar că preşedinţia durează şase luni, iar după aceea orice se poate întâmpla.