Principiul forței. Niște băieți vin cu topoare și căsăpesc luptătorii zonei avute în vedere. La nevoie îi căsăpesc și pe sacerdoții zonei, în cazul în care ăștia au idei care produc belele. Civilii sunt căsăpiți în procent de maxim 10%, cât să le intre frica-n piele tuturor. Băștinașilor li se permite să se organizeze doar cât să poată munci și să plătească birurile.
Principiul vechimii (istoric). Noi am fost primii aici și asta ne conferă niște drepturi, mai mari sau mai mici. Înainte să moară, Adam a zis că Ardealul este al ungurilor și Basarabia a rușilor, tocmai de atunci s-a hotărât apartenența teritoriului. Cronici, istorie, documente, arheologie. De obicei este însoțit de regrete profunde: trecut glorios față-n față cu prezent mizerabil. Pe atunci era bine, acum este rău – hai să facem să fie cum era pe atunci. Chestia asta ne duce înapoi la principiul forței.
Principiul de neam (etnic). Oamenii de pe o zonă au mai multe chestii în comun: limbă, religie, tradiții. Chestiile astea favorizează relațiile – comunicare, garanții susținute de tradiții, rețea bisericească supra-comunitară. Băieții se uită în jur și văd că plătesc biruri la unii care cu trei sute de ani le-au dat cu topoarele în cap. Hei! Dar noi suntem mai mulți și mai puternici! De ce nu ne organizăm să le dăm noi cu topoarele în cap și să nu le mai plătim biruri?!? Chestia asta ne duce înapoi la principiul forței.
Principiul visului (utopic). A fost rău în vechime, acum este rău – nu putem face să fie bine în viitor? Ba da! Și apar niște băieți care argumentează cu un motiv: a fost rău în vechime și este rău acum pentru că X. Hai să ne avem ca frații, dincolo de neamuri și limbi și să distrugem X! După ce distrugem X va fi raiul pe pământ, va curge lapte cu miere la robinet! Chestia asta ne duce înapoi la principiul forței.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Deci îi de fapt un singur principiu.
Cu mai multe argumentări.
Rațiunea din amărâtul de creier nu mai face doi bani ? Sa atrofiat până la mărimea celui de furnică ?
HAI SĂ-L CULTIVĂM !
Băieții se uită în jur și văd că plătesc biruri la unii care cu trei sute de ani le-au dat cu topoarele în cap.
lipseste un „inainte” dupa „ani”?
Unele sunt principii altele sunt modi operandi. Sau justificari si actiuni. Sau pretexte si fapte.
Nu fac parte din aceeasi categorie logica.
Forta a fost dintotdeauna un principiu natural si de neevitat. Dar seva fortei poate proveni nu numai din topoare si pumni, ci si din informatii, din inteligenta (desteptaciune), din avere, etc etc etc.
Dupa parerea mea sunt patru principii :
– principiul militar sau al fortei ;
– principiul politic ;
– principiul religios sau dogmatic ;
– principiul economic .
In functie de contextul istoric si social ordinea lor se poate schimba.
„Trebuie să cucerim aceste pământuri. Vom găsi apoi istorici care să demonstreze că au fost ale noastre dintotdeauna” Îi e atribuit lui Napoleon, la invazia Rusiei. Cam asta ar fi toată filozofia…
Giorgică, eu zic să-ți potrivești ceasul după lista de așa-zise vulnerabilități livrată băieților care par coolți și tropăie și pe aici. Nu te-ai întrebat niciodată cum știu ei atâtea detalii de parcă ar fi stat mii de ore în biblioteca Academiei, deși sunt agramați?