În general sașii sunt priviți ca un fel de giganți ai vremurilor apuse, făuritori ai unei mitice societăți apropiată de perfecțiune, giganți care au trăit printre români și când nu au mai putut s-au retras spre plaiuri mai primitoare.
Mitul acesta este folosit în demonstrații false. De exemplu existența ”epocii de aur a sașilor” ar dovedi faptul că se poate face treabă pe aceste meleaguri, ceea ce nu este cazul cu românii. Un mit istoric extrem de toxic.
Deocamdată nu avem o istorie sinceră a sașilor din România. Pe de-o parte majoritatea lucrărilor apărute până acum sunt extrem de partizane, tind să întărească mitologia asta a epocii de aur a sașilor (deși există câteva lucrări serioase).
Eu unul mi-am pierdut ceva vreme citind cronicile brașovene cam în proporție de 80% (cele tipărite în colecția Quellen zur Gechichte der Stadt Kronstad). Nici pe departe nu este suficient, multe din cronicile brașovene au fost tipărite fragmentar în această colecție, ar fi nevoie să merg la arhive pentru o lectură completă. Dar chiar și așa îmi permit să subliniez câteva chestii care să meargă împotriva miturilor despre sași (în special cei din Brașov).
În primul rând ”germanitatea” sașilor brașoveni este destul de ambiguă de-a lungul timpului. Își zic germani (deutsch) abia de prin secolul al XVIII-lea, după intrarea în componența Imperiului Habsburgic. Până atunci legătura cu ”germanitatea” era ținută prin intermediul celor care studiau la Universitatea din Viena. Mai mult, ”germanii” ajunși la Brașov erau porecliți ”Moser” și disprețuiți cu vigoare.
Altă chestie: sașii brașoveni îi urau cu sete pe unguri, dar mai ales pe secui. Este aici o dușmănie de sute de ani, cu sute de cazuri de jefuiri și ucideri reciproce. Românii erau tolerați, în schimb prototipul dușmanului pentru sașii brașoveni erau secuii. Din hoțomani și tâlhari de drumul mare nu-i scot cronicarii. De marii nobili maghiari se temeau sașii brașoveni, dar îi loveau ori de câte ori aveau ocazia.
Iar sașii erau corupți. Mai ales în secolul al XVIII-lea scandalurile de corupție se țin lanț. Cetățeni care își cumpărau locul în rândul centumvirilor (un fel de parlament corporatist cu membri pe viață), senatori orășenești corupți, preoți luterani din oraș sau de prin sate corupți. De obicei scandalurile erau acoperite cu mare grijă în ideea de a păstra prestigiul conducerii orașului, din când în când mai scăpau și în spațiul public, dar fără mari pedepse.
Moralitatea atât de lăudată a sașilor este și ea sub un mare semn al întrebării. Furturile și adulterurile erau la ordinea zilei. Cronicile unor pastori sași brașoveni deplâng în mod constant decăderea morală a orașului.
O chestie mi-a atras atenția. În ciuda febrei care a afectat spațiul catolic și protestant cu vânătoarea de vrăjitoare, brașovenii au fost reținuți și raționali. Au existat numeroase cazuri și procese de vrăjitorie, însă pedeapsa capitală a fost pronunțată doar în cazurile în care ”vrăjitoarea” era implicată într-o crimă dovedită. În rest era preferată alungarea din oraș a bietei femei acuzată de vrăjitorie, sașii brașoveni nu se grăbeau să o ardă pe rug pentru câteva bârfe.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]