Basarab ”cumanul” și ghidușiile istoriografice ale lui Neagu Djuvara

Neagu Djuvara s-a prezentat pe sine drept un ”spărgător de gheață” al istoriografiei române, primul care a îndrăznit să ia taurul de coarne și să spună răspicat că Basarab a fost cuman, nu român.

Îndrăznețul nostru i-a recunoscut totuși lui Nicolae Iorga o măruntă contribuție în studiul Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă publicat în anul 1927, unde Iorga se întreba dacă nu cumva nu doar numele lui Basarab ar fi fost de origine cumană. În rest, Djuvara se proclamă drept singurul istoric român care a avut vreodată curajul să discute această problemă: a fost Basarab român sau cuman?

O cercetare sumară a bibliografiei interbelice scoate la iveală 2 articole publicate în 1931 în Revista istorică română (vol. I, fasc. III): Originea stemelor țărilor române de Andrei Veress și În jurul originei stemelor principatelor române de Gheorghe I. Brătianu. Titlurile sunt înșelătoare, tema principală a ambelor articole este doar aparent una heraldică (de fapt o polemică în legătură cu stemele nobiliare de familie ale Basarabilor și Bogdăneștilor, identice cu stema regatului Ungariei, discuția este în jurul statutului de vasalitate al voievozilor români față de regii Ungariei). Însă la finalul articolului său Andrei Veress argumentează că stema Țării Românești (acvila cruciată) ar fi de fapt un șoim (identic cu turul maghiar de stepă) ceea ce constituie un argument în plus pentru originea etnică cumană a Basarabilor, care nu au doar nume de origine turcică ci au ales și un simbol al stepelor drept stemă a noii țări.

Gheorghe I. Brătianu răspunde pe larg afirmațiilor heraldice ale lui Andrei Veress și la sfârșit nu se ferește de discuția despre originea etnică a lui Basarab. Argumentul este simplu (îl găsim și la Matei Cazacu): numele nu este același lucru cu originea etnică, numele personale sunt supuse mult prea multor influențe. În încheierea argumentației sale Brătianu concede chiar posibilitatea ca Basarab să fi fost cuman – însă consideră că acest lucru a fost lipsit de importanță pentru evoluția principatului românesc.

Revenind la Neagu Djuvara, găsim în Thocomerius – Negru vodă o referință obscură la pagina 114: Gheorghe Brătianu, deși a fost un istoric luminat, respinge ipoteza originii etnice cumane a lui Basarab. Nici o notă de subsol, în condițiile în care Djuvara se grăbește în alte ocazii să-și indice sursele. Știa sau nu Djuvara de polemica Veress – Brătianu în legătură cu originea etnică a lui Basarab? Dacă nu știa de polemica din 1931, atunci de unde a aflat că Brătianu a respins această teză? Dacă știa, atunci cum de se prezintă drept primul istoric român care ia teza de coarne?

Oricum am întoarce-o avem de-a face cu o ghidușie care nu prea are de-a face cu onestitatea științifică. Am mai spus-o, Djuvara a încercat să evite cu dibăcie întrebările incomode pentru el prin alte două ghidușii: cărții sale îi lipsește un capitol istoriografic în care să discute apariția și evoluția tezei Basarab ”cumanul” și îi mai lipsește bibliografia. Doar așa s-a putut proclama Djuvara ”spărgător de gheață” în istoriografie – când de fapt subiectul era vechi și discutat cu mulți ani înainte.

[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]