Aventurile lui Cocrișel, oșteanul lui Mihai Viteazul

Luat prizonier lângă Alba Iulia de sași după bătălia de la Mirăslău, unul dintre soldații moldoveni din oastea lui Mihai Viteazul ajunge la Bistrița prin toamna anului 1600. Bun de gură și îndrăzneț, Cocrișel reușește să-și scape viața, însă rămâne în temnița de la Bistrița până când îi va fi plătită răscumpărarea de 100 de taleri.

Ni s-a păstrat  scrisoarea lui Cocrișel către părinții săi, poate dintre cele mai emoționante texte personale din vechime scrise în română. Nu cred că a scăpat cu viață Cocrișel, scrisoarea s-a păstrat în arhiva Bistriței – ceea ce înseamnă că nu a mai ajuns la părinții săi din Moldova. Să fi fost o viclenie a sașilor bistrițeni care l-au lăsat pe Cocrișel să scrie o scrisoare din care să afle mai multe despre prizonier? Cocrișel îi păcălise pe sași: le spusese că e fiul adoptiv al vornicului Mogâldea, unul dintre marii boieri moldoveni, ceea ce îi scăpase viața – însă în realitate era fiul unor mici boieri. Foarte probabil să fi fost așa, însă ne-a rămas textul de mai jos, reprodus după Al. Rosetti, Scrisori românești din arhivele Bistriței, 1944.

Scriu închinăciune și moltă sănătate părinteloi meu Spiridon și maiciei mele Costandeei și dup-aciia vă dau știre că simtul viu pănă acmu, nu-s perit, ce amu scăpat de la Belgrad cănd au bătut Mihaiu Vodă războiu co Ungorie. Deciu m-au prinsu nește Sasi, deci a vrut să mă tae, eu m-amu rugatu și am spus că simt fecior Mogâldei, deci nu m-au perdut. Deaci eu amo trimes carte la Andriiaș din Bistriță, el au trimis la Sasi de m-au cerșit. Ei au cerșiut 300 taleri, iară Andriiaș m-au scosu dereptu 100 taleri și m-au adus la Bistriță. Eu amu spus că m-a prinsu Mihaiu Vodă la Hotin și m-au dus în țara iungurescă.

Deci mă rog domniilor vostre ca lui Domnedzău den ceriu să nevoiți să mă scoteți lângă voi în țară creștină și să nevoiți să dați știre părintelui mieu Mogâldei vornicului că eu dzacu în timniță de mă mănâncă lutul și păduchii. Și eu amu spus cătră Andriiaș că simtu nepotu de frate și fecioru de soflet giurat în beserecă.

Deci iară mă rog domniilor voastre să nu mă zăboviț aici, ce să mă scoteț, macar numai d-aș presi cu trupul, încă să ies în țară, că io mor de dorul vostru. Și înbătrânesc și am făcut o barbă până în brâu. Și să afle aiasta scrisore a me sănătoș pre domnevostră, o gospodi amin.
Feciorul vostru Cocrișel și simtu numai cu cămeșa.
La părintile mieu, la Spiridon.