S-au supărat mulţi pe mine pentru că am scris ce am scris despre Revista la plic. Oamenii s-au supărat şi mai tare pe ICR. M-am supărat şi eu pe ei, m-am supărat şi pe ICR. În sfârşit, poate din atâtea supărări iese o supărare şi mai mare.
Deci.
M-am hotărât să inventariez argumentele pro şi contra în actualul scandal dintre Institutul Cultural Român şi Revista la plic et alii. Foarte multă lume a sărit în apărarea nevinovatei reviste, zdrobită de bocancul greu al cenzurii ICR-iste. Eu n-am putut să merg cu valul, aşa că am preferat să privesc cu atenţie argumentele pro (susţinute de Ovidiu Eftimie, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu, Curaj.net, Alexandru Vakulovski, Ziua de vest, Bookiseala)
S-a spus că Revista la plic a pierdut finanţarea de la Institutul Cultural Român în favoarea revistei Munchausen. De aici se iscă o serie de diatribe împotriva revistei Munchausen:
- este o revistă de muzică rock şi nu trebuie finanţată la programul de finanţări literare (aici trebuie să remarc că nici Revista la plic nu este tocmai o revistă literară, unii ţinând să sublinieze caracterul ei profund vizual);
- revista Munchausen nu este cunoscută şi apreciată (nici Revista la plic nu este cunoscută de marea masă a vorbitorilor de limbă română şi nici n-ar avea cum cu tirajul ei discret şi faptul că se difuzează din mână în mână într-un cerc de iniţiaţi, de fapt asta fiind soarta oricărei reviste experimentale…);
- se sugerează prin fraze meşteşugite că revista Munchausen a primit finanţarea pe căi oculte (aici cred că dacă cineva ştie ceva nu are decât să o spună, mai ales dacă este vorba de un membru al juriului – doar că problema membrilor remuneraţi ai juriilor literare de tot soiul este că dacă se apucă să ridice vălul de pe mizeriile diverselor jurizări s-ar putea să nu mai fie invitaţi şi atunci adio remuneraţii…);
- revista Munchausen este plină de greşeli (pe baza argumentului ăsta ar cam trebui suspendate finanţările pentru majoritatea publicaţiilor din România)
Al doilea set de argumente se centrează în jurul ideii că motivele circulate în spaţiul public pentru respingerea finanţării sunt fie exagerate, fie vin dintr-o neînţelegere a artei contemporane:
- supărarea pe faptul că a fost înlocuită crucea din mâna statuii lui Ştefan cel Mare de la Chişinău cu o bicicletă (sau tipărirea chipului lui Isus Hristos pe o bancnotă de 100 de dolari) este considerat fundamentalism creştin ortodox, (aici aş spune că este absolut OK să experimentezi cu simbolurile tradiţionale – DAR NU PE BANII CELOR CARE CRED ÎN ACESTE SIMBOLURI)
- supărarea pe povestea cu promovarea legalizării marijuanei ar fi şi ea nefondată, materialul respectiv a apărut şi nu a apărut în Revista la plic, n-am mai reuşit să înţeleg exact despre ce este vorba, oricum, poate fi găsit pe pagina Revistei la plic – aici repet argumentul de mai sus: libertatea de exprimare permite să spui orice crezi, DAR NU POŢI PROMOVA LEGALIZAREA MARIJUANEI PE BANII STATULUI CARE PEDEPSEŞTE CONSUMUL ŞI DEŢINEREA DE SUBSTANŢE STUPEFIANTE, probabil că autorii au văzut în acest material o formă de revoluţie, o ţeapă dată „statului”, doar că efectul a fost pervers…
Al treilea set de argumente se centrează pe corectitudinea evaluării în cadrul concursului dintre Revista la plic şi revista Munchausen. Din câte am văzut celor de la plic li s-a răspuns la contestaţie, proiectul a fost reevaluat – rezultatul a fost acelaşi. Le rămâne să aducă dovezi în sprijinul afirmaţiilor lor.
Acum, câteva precizări personale. Revista la plic a fost (este?) o chestiune experimentală destul de interesantă. Doar că statul român nu îşi prea permite în acest moment să finanţeze proiecte experimentale. Şi aici ajung la bugetul revistei: 48.000 de euro. Pentru Republica Moldova ăsta este un buget de publicaţie serioasă. Revista la plic a apărut în 6 numere cu un tiraj minim (mi s-a promis de mai multe ori un exemplar, şi cred că am primit unul singur). Dacă vor să-şi dovedească buna credinţă, responsabilii Revistei la plic ar putea publica pe pagina lor documentele şi rapoartele contabile, aşa cum au publicat şi corespondenţa cu Institutul Cultural Român. Sunt curios ce costuri au existat pentru tipar, câte exemplare au fost trase, cu ce sume au fost plătiţi colaboratorii. Suma de 48.000 de euro pentru şase numere de revistă şi un blog gratuit pe wordpress mi se pare gigantică.
Apoi mai era şi o chestiune care ţine de planificarea celor de la Revista la plic. Ştiau că vor participa la un concurs de finanţare, cumva ar fi trebuit să întrevadă şi posibilitatea să-l piardă şi să îşi asigure din timp o finanţare paralelă. Nu au fost abonaţi la finanţare veşnică din partea Institutului Cultural Român! Eu aş face altfel aceste proiecte de finanţare: finanţez o publicaţie vreme de un an, timp în care trebuie să se impună pe piaţă şi să-şi găsească surse proprii. Nu mai trăim în perioada comunistă când statul finanţa cultura de dragul ei (şi aţi văzut ce cultură a ieşit!). După un an de finanţare ar trebui evaluat efectul acestei finanţări: câţi abonaţi are revista, câţi cititori, ce influenţă are pagina ei de internet, a reuşit să găsească resurse proprii, măcar parţiale? Cam astfel de întrebări aş pune după un an de finanţare. Altfel se creează impresia că TREBUIE să finanţăm reviste de la bugetul statului. Este cazul altei reviste de la Chişinău, Contrafort, care este extrem de discretă şi nu poate fi găsită la nici un chioşc deşi este finanţată intens de ICR de foarte mulţi ani.
Argumentul „ăla de ce primeşte şi eu nu?” pare a fi tema principală a scandalului cu Revista la plic. Sigur, Munchausen nu va răsturna nimic la Chişinău, nu cred să fie în stare această revistă să facă schimbări majore. Dar nici Revista la plic nu a făcut gaură în cer…
draga george, ca sa nu pari cel putin aberant iti dau un sfat, sa te documentezi mai bine in privinta revindicarilor lansate de redactia revistei la plic (mai citeste o data cu atentie petitia), si nu doar din surse publicate pe net. poti contacta membrii redactiei si la bucuresti si la chisinau, iar daca locuiesti undeva mai departe se poate coresponda si prin email – nu avem secrete, si iti putem oferi detalii inclusiv despre bugetul revistei (care iti pare enorm de mare si pare sa-ti intunece judecata) – la urma urmei ai putea sa te adresezi si la icr sa-ti ofere aceste detalii, pentru ca e o institutie publica.
te rog nu incerca sa manipulezi opinia publica printr-o investigatie de 2 kopeici.
faptul ca incerci sa deplasezi accentul de la modalitatea de organizare a unui concurs si incerci sa ne implici intr-un potential conflict prin declaratii „De aici se iscă o serie de diatribe împotriva revistei Munchausen:”, care la rindul ei este un rezultat al concursului al carei modalitate de organizare o punem la indoiala, tradeaza o lipsa totala de profesionalism (sau ma face sa cred ca primesti niste beneficii pentru acest tip de servicii pe care le oferi).
mai bine ia niste interviuri expertilor care au jurizat concursul – cu siguranta vei afla mai multe si vei avea despre ce scrie.
si mai lasa-ne, te rog, cu ‘argumentul gratuit’ al tau de pe domenul george liniuta damian punct ro.
Pai cand publicati pe net contractul cu ICR si restul hartiilor?
Si da, sunt rasplatit regeste pentru tot ce scriu, doar n-o sa scriu pe gratis.
Mai trebuie doar sa demonstrati ca a fost trucat concursul, chiar m-as bucura sa vad astfel de dovezi. In rest nu ai raspuns la nici una din intrebarile mele, doar ai sarit la beregata cu alte argumente. Crezi ca mai are rost dialogul in aceste conditii?
Nu inteleg de unde apar argumentele astea asa deformate, George.
Este foarte simplu: un concurs este cu dosare depuse de candidati.
Unul dintre membrii juriului a declarat in presa ca au fost luate in considerare doar dosarele depuse.
In ce lume posibila crezi tu ca revista la plic ar fi pus in dosar ceea ce tu numesti „promovarea legalizarii”.
Pentru tine nu e un argument ca nu dosarele au contat? ci parerile unor specialisti in cultura in legatura cu ce se face si ce nu cu simbolurile nationale si alte minuni?
De asemenea, nicaieri in regulamentul de concurs nu este bugetul un criteriu. Faptul ca sugerezi ca s-ar ascunde ceva in actele contabile de la Chisinau chiar ca e interesant. Dar asta nu cred ca se rezolva prin concurs ci prin control financiar sau ceva.
Raspunsul este mult mai simplu din punctul meu de vedere: nu este bine ca o intreprindere sa functioneze. Iar Plic-ul functiona, strangea autori foarte diferiti din est. Asa ceva putea sa dea batai de cap micilor si marilor strecuratori de proiecte in doi peri.
Dar e doar parerea mea.
Încep cu nişte scuze, zilele astea am fost băgat în alte prostii şi nu am avut timp să ma uit la mesajele tale. Din cauza askimetului au intrat in spam, am reparat treaba.
Acum, apropo de „Revista la plic”. Pe mine m-a deranjat argumentaţia omului. Puteam să accept orice argument de genul „nu are un efect vizibil”, „chletuiesc prea mulţi bani pentru ceea ce fac”. Puteam să cred inclusiv că revista care a câştigat finanţarea este mai bună şi chiar sunt aproape să cred asta.
Exprimările d-lui Mircea Ion au fost extrem de jignitoare pentru ateii care plătesc taxe la stat sau pentru cei care nu sunt creştini. Înţeleg obrăznicia dânsului şi sursele ei, nu toţi am avut parte de o educaţie în familie sau de şcoală. Dar sunt ok cu credinţele omului, atâta timp cât şi le ţine acasă.
Nu sunt de acord însă ca un reprezentant al unei instituţii publice să aibă un astfel de discurs fundamentalist ortodox. Când majoritatea argumentelor dânsului, prezentate în direct la RRC au fost cu tentă ortodox creştină m-am simţit un pic jignit. Asta-i tot.
Pingback:Dosar ICR 2010/2011 – 100% argumentat, cu riscul de a fi pur adevăr « Revista la PLIC – literatură, artă, atitudine