Urmăresc de mai multă vreme proiectul ”Istorie pe șleau” și am zis să discutăm puțin despre cum este văzută istoria Bisericii în cadrul acestui proiect. Problema: erorile generate de ignoranță/ ignorare și menținerea vulgatei istoriografice marxiste. Respectiv avem o structură de idei și înghesuim istoria în respectiva structură pentru a o justifica. Articolul la care mă refer și clipul anexat le găsiți aici: Originile istorice ale puterii Bisericii Ortodoxe Române.
Primul paragraf prezintă extrem de concentrat istoria Bisericii din Europa Occidentală, Reforma ar fi fost un pas spre crearea de alternativă la Biserica Catolică și spre Iluminism, repectiv secularizare și toleranță religioasă. Problema balansului dintre puterea seculară și cea a bisericii este expediată scurt, ca într-o introducere.
Al doilea paragraf pune în oglindă Biserica Ortodoxă cu creștinismul occidental – ortodoxia fiind inferioară. Ideea este că în vreme ce occidentalii purtau intense dezbateri (retezându-și gâtlejurile cu un sfânt entuziasm și arzând pe rug diverși oameni) în spațiul ortodox ar fi existat o tăcere asurzitoare, o mare lipsă de dezbateri teologice. Biserica Ortodoxă din Imperiul Bizantin ar fi fost un fel de slugă a basileilor, cuminte și supusă. Ceea ce este absolut fals și dovedește fie necunoașterea, fie ignorarea istoriei Imperiului Bizantin, presărată cu numeroase conflicte între Biserică și împărați, o mulțime de confruntări și dezbateri teologice culminate cu apariția bogomililor ce s-au extins în Europa Occidentală și s-au aflat la originea tuturor mișcărilor de contestare a Bisericii Catolice. Cea mai amuzantă este afirmația că Imperiul Bizantin a fost o teocrație, mai ales dacă ne uităm la istoria Vaticanului.
Al treilea paragraf expediază la fel de fals istoria Bisericii Ortodoxe în statele românești medievale: ar fi existat un fel de ”înțelegere” între voievozii români și mitropoliți – voievozii se opuneau extinderii catolicismului, mitropoliții îi sprijineau neecondiționat pe voievozi. O afirmație care ignoră numeroasele conflicte dintre voievozi și mitropoliți, într-adevăr lipsește o istorie sinceră a bisericii medievale române, însă cine mai citește cronici și documente știe că nu a fost vorba de o relație de supunere necondiționată a bisericii față de voievozi. Și asta de la bun început, de exemplu conflictul dintre Mircea cel Bătrân și Nicodim de la Tismana. La fel de falsă este afirmația că ”influențele” catolice ar fi dispărut treptat până la o exclusivitate a ortodoxiei. În realitate nu a fost vorba de ”influențe” ci de o presiune constantă pentru convertire la catolicism a românilor (o chestie ușor diferită) și nu a existat niciodată o exclusivitate ortodoxă printre români.
Paragraful al patrulea lansează o idee originală: slujba ortodoxă la suirea pe tron a voievozilor ar fi confirmat ideea că ortodoxia era religie de stat. O confuzie care indică din nou jocul ignoranță/ ignorare a problemelor legate de conceptul de stat la românii medievali, religie și identitate (și nu doar la români, ci la toate popoarele europene). Discuția pe problema asta este vastă, cu 500 de ani în urmă un voievod român habar nu aveau ce e aia ”stat”, pentru el avea sens cuvântul dârjava (”stăpânire”), el fiind samodârjeț (”singur stăpânitor”) – monarh absolut. Legea ortodoxă era condiție pentru toți țiitorii de vlașki zakon (”legea românească”), pentru că voievozii stăpâneau peste vlahi și pământurile lor, ceilalți erau oaspeți acceptați în anumite condiții. Formularea paragrafului la care mă refer este făcută în termeni care permit comparația cu Carol I care nu era ortodox și ar fi fost clevetit de babele proaste și pupătoare de moaște. Comparația între voievozii samodârjeți și un monarh constituțional este ieșită cu totul în decor.
Și așa ajungem la paragraful al cincilea care explică donațiile pentru mănăstiri: călugării primeau averi deoarece voievozii și boierii credeau că rugăciunile îi vor proteja. Din nou balansul ignoranță/ ignorare. Până spre anul 1800 principala preocupare a marii majorități a oamenilor era producția hranei zilnice. Conceptul de ”timp liber” nu prea exista, în agricultura medievală mereu ai ceva de făcut din zori până în seară, iar învățătura era considerată un lux: dacă stai toată ziua cu nasul în ceasloave înseamnă că un alt om trebuie să muncească dublu ca să se hrănească pe el și să te hrănească pe tine. Românii medievali nu erau analfabeți pentru că erau tâmpiți, nu, aveau de rezolvat problema mult mai stringentă ”eu ce mănânc azi?”, că pe vremea aia nu aveai bani să mergi la Mega și nici Mega nu exista. Dincolo de rugăciuni și molitve mănăstirile medievale îndeplineau o mulțime de funcții sociale, de la păstrarea fizică a documentelor și a legilor până la asigurarea societății cu oameni care știau să scrie și să citească, furnizarea de expertiză legislativă etc. Așa a fost în toată Europa, păstrătorii cunoașterii antice și oamenii de știință până în secolul al XVII-lea au fost oamenii bisericii. Pentru ca să poată face toate chestiile astea călugării trebuiau hrăniți cu producția altora – de aici donațiile de moșii și sate.
Mult mai frumoasă este explicația din paragraful al șaselea, de unde aflăm că voievozii români au început să facă donații către mănăstirile din Imperiul Bizantin după cucerirea otomană pentru rugăciuni mai eficiente și sprijin pe lângă sultani. Primele donații voievodale românești la Muntele Athos sunt atestate documentar din vremea lui Nicolae Alexandru (1352-1364), cu ceva vreme înainte de cuceririle otomane din zonă. Voievodul dorea (pe lângă rugăciuni și pomelnice) și acceptarea unor călugări români la Athos, din corespondența rămasă se vede cum românii reveneau în țară după o vreme, ”antrenați” la cea mai prestigioasă sală a ortodoxiei. Continuarea sprijinului pentru mănăstirile din Imperiul Otoman vreme de 500 de ani nu prea a avut legătură cu ideile lansate în paragraful discutat. Heraldica (stema nova plantatio, prezentă și pe sigiliul cel mare al lui Mihai Viteazul) alături de picturile bisericești de la Athos atestă faptul că voievozii români se considerau continuatori ai basileilor bizantini, cel puțin în calitate de protectori ai ortodoxiei. Iar voievozii români nu îi sprijineau doar pe ortodocșii din Grecia, ci din tot spațiul supus otomanilor musulmani (Paul de Alep, Antim Ivireanul) – era o formă de politică externă, nu o supunere a voievozilor. Nimeni nu arunca cu bani pe fereastră aiurea. Ideea asta de protecție a credincioșilor ortodocși din Imperiul Otoman ca formă de politică externă a fost preluată la un alt nivel de Rusia țaristă, fiecare după puteri, dar asta e altă discuție. Ideea este că voievozii români nu erau habotnici iraționali.
Mă opresc aici cu enumerarea erorilor generate de balansul ignoranță/ ignorare, am scris deja destul, să continuăm cu rezumarea ideilor principale din articolul în discuție:
1. Biserica în Occident a fost un spațiu al dezbaterilor care a generat secularismul și toleranța.
2. Biserica Ortodoxă a fost o construcție a stagnării și supunerii față de stat, aflată într-o relație de profit cu statul, obținând averi în schimbul sprijinirii statului.
3. În spațiul românesc biserica a urmat modelul bizantin, biserica s-a îmbogățit de pe urma statului.
4. Secularizarea averilor mănăstirești de A.I. Cuza a supus și mai mult Biserica în fața statului, ortodoxia a devenit parte a naționalismului românesc.
5. Ca parte componentă a construcției naționale Biserica Ortodoxă Română s-a transfromat într-un agent al extremismului și conservatorismului, o frână în calea progresului.
6. Biserica Ortodoxă Română a profitat de fapt de pe urma regimului comunist.
7. În prezent Biserica Ortodoxă Română profită de pe urma relației cu statul la fel ca în evul mediu: în schimbul sprijinului acordat guvernărilor primeștee bani.
Punctele de la 1 la 5 sunt un rezumat perfect al istoriografiei marxiste referitoare la relația biserică-stat. Exact coloana vertebrală a tratatelor de istorie apărute începând cu anii 50 de pe vremea lui Roller, un exeplu superb de raționament istoric conform cu materialismul dialectic. Punctele 6-7 vin natural în continuarea vulgatei marxiste. Cel mai amuzant este că acuzația de arghirofilie (la pachet cu simonia și anti-clericalismul) constituie tema centrală a bogomilismului. În perioada comunistă bulgarii erau tare mândri de faptul că de la ei a pornit bogomilismul pe care încercau să-l prezinte drept un fel de materialism dialectic avant la lettre. Fiecare cu protocronismele lui.
Raspunsul la aceasta întrebare este la fel ca raspunsul la întrebarea cine duce masina: soferul sau motorul?
Putem citi Biblia sa vedem unde se vrea pozitionata biserica, ca exponent si dirigent al religiei, fata de societatea civila.
Gasim prima organizare a ei în indicatiile date de Ietro, socrul lui Moise si preot în Madian, acestuia din urma (Iesirea 18:17sq).
Mergem mai departe si regasim parerea lui Samuel în 1 Regi 8:11sq precum si intentia lui de a „unge regi” (1 Regi 15:1sq).
Vom regasi aproape aceeasi structura si în Noul Testament, în special în epistolele lui Pavel, cum organiza el filialele locale, cum se îngrijea de strângerea „prinosului”, de nunti si botezuri.
În consecinta, biserica se vrea peste regi, care vor domni numai daca sunt unsi de Dumnezeu, adica de reprezentantul acestuia pe pamânt, papa respectiv patriarhii si mitropolitii. Adica voievodul si regele si împaratul sunt motorul, dar popa e soferul. Iar masina merge unde vrea soferul, nu motorul, unde vrea carutasul nu unde vor boii de jug.
Discutii peste discutii într-o masina. La un moment dat, sotul care conducea masina, opreste si se întoarec spre pasageri:
– Asculta draga! Cine conduce masina asta, tu sau maica-ta?
Am vrut sa discutam despre acest,,proiect,,inca din primavara.Cred ca s-au gandit la sleau ca la o vale,,-istoria la vale,,.Urmariti episoadele despre C.Z.Codreanu si legionari.Aceeasi explicatie de la inceputul articolului o putem aplica si in aceste cazuri.(.Pur si simplu s-a nimerit sa deschid tv-ul cand bajetul ashela vorbea despre legionari .Pana atunci n-am stiut ca exista acea emisiune.Daca ma credeti.)
Secularizarea averilor mănăstirești, făcută de Cuza, e un gest mult mai complex decât il vede nenea asta. Prin asta, Cuza a rezolvat si scurgerea de capital in afara tarii, prin veniturile proprietatilor mosiilor de la Athos, si si-a creat o baza materiala pentru improprietarirea taranilor, fapt care a dus la o largire a „masei impozabile”. De fapt, in general, nu doar in articolul acesta, cam bate campii cu gratie …
Secularizarea nu s-a facut „pe gratis”, asa cum deseori se vehiculeaza pe net de catre persoane ignorante (opinci) si direct-interesate (vladici). Dimpotriva, Cuza era sa îndatoreze pâna-ntr-atât statul român abia format încât era sa avem soarta Greciei, aflata în acea vreme la primul ei faliment ca stat (asta din 2008 este al treilea). În afacere si-au bagat coada nu numai patriarhul de la Constantinopole, de care tineam si de care am scapat numai si numai datorita acestei secularizari (chiar daca n-ar fi primit niciun ban, BOR tot ar trebui sa stea în genunchi lui Cuza nu sa-l afuriseasca, pentru ca le-a creat scaunul patriarhal pe care se lafaie tot felul de neaveniti lacomi de arginti si galbini), Rusia, ca aparatoare a ortodoxismului si care pândea de mult Strâmtorile, Tarigradul si Balcanii, dar si Anglia, având interese enorme în pastrarea Strâmtorilor, chipurile ca observator neutru si garant financiar al tranzactiei.
Secularizarea, a permis dezvoltarea statului român modern, pe care unii îl atribuie lui Carol I, altii „rosilor” (liberalii masonici), care dezvoltare nu s-ar fi putut întâmpla niciodata atâta vreme cât statul era lipsit de resurse. Asta se întâmpla si astazi.
Cu privire la relatiile bizantine între stat si biserica. Ele au început înca de pe vremea când imperiul nu se numea bizantin, ci era roman si împartit în patru. Episcopul de Milano, Ambrosie, „uitând” ca era „persecutat” îsi permite aroganta de a-l excomunica pe împarat, desi acesta nu era crestin, iar acesta, spune Lactantius, ca „plata a datoriei” da aparent necunoscutul edict din 311 prin care crestinismul nu mai era persecutat ci tolerat. Cu 2 ani înainte de 313, când Constantin, viitor „cel Mare”, dadea un decret asemanator. daca acesta nu a fost un conflict, nu stiu ce poate fi numit.
Am ajuns la Constantin. Tot Lactantius ne spune ca acesta, ca urmare a semnului divin, a câstigat ultima batalie de reunire a imperiului si prin urma, drept recunostinta, a dat liber crestinismului.
Ce se întâmpla însa? În ciuda „persecutiilor”, sectele crestine nu stateau deloc „cu capul la cutie” ci dimpotriva erau foarte galagioase si razboinice, uneori terorizând populatiile din zonele lor de activitate. Prin urmare, Constantin a decis sa faca liniste în imperiu. Si astfel a convocat pe toti liderii religiosi la un congres în Niceaea. S-au strâns peste 300 de astfel de lideri, din Britannia pâna-n Asia major, dintre care doar 3 stiau sa scrie si sa citeasca: Lactantius (cronicarul oficial), Arius (da, ala excomunicat) si Atanasie (ala exilatu’ de n-a vrut în ruptul capului sa se desparta de tronul de patriarh al Alexandriei).
Stim diversele rezultate ale congresului, doar ca unele sunt mai putin cunoscute. Unul dintre acestea este faptul ca împaratul a fost recunoscut drept zeu (un drept pe care si-l obtinusera imperatorii înca de pe vremea lui Cesar, si pentru care chipurile îi prigoneau pe crestini). Mai mult, ziua lui, Duminica, ziua Soarelui neînvins, a devenit oficial ziua de repaus în locul sâmbetei. Spre deosebire de Echnaton (Amenhotep IV, tatal lui Tutankhaton/amon) smecheria a tinut si dupa moartea initiatorului.
Icoanele datând din acea perioada ne prezinta un Iisus semanând ca doua picaturi de apa cu figura împaratului de pe monezi si statui) – o alta dovada a linguselii politice a bisericii.
În fine, se zice ca un oarecare Eusebius, episocp, l-ar fi convertit pe Constantin la crestinism, chiar pe patul de moarte.
Vreo 450 de ani mai târziu, un alt episcop, de Roma de data asta, pune sa se scrie un fals cunoscut în epoca drept Donatia constantiniana. Afacerea rezolva câteva probleme spinoase dintr-o lovitura: pe de o parte, imperiul de vest fiind disparut iar cel de est condus de o femeie, brrr! eeeh!, o femeie cap al bisericii, era un lucru ce nu putea fi iertat. Apoi, de vreo 200 de ani, imperiul bizantin se retrasese din Italia si se grupase undeva în jurul Bizantului, înca puternic dar, din fericire departe. Si trei, din nord venea un lider puternic dar sarac cu duhul, care-l scapase pe actualul papa din ghiarele antipapei si-i cumintise pe longobarzi singurii care mai amenintau domeniile papale. Carol cel Mare îl pune pe Leo pe tron, îi aseaza cele trei coroane pe cap, iar acesta îi aseaza doar una, folosind Donatia ca dovada ca el este continuatorul adevaratei Rome. Carol s-a mai angajat si sa crestineze Europa, luptându-se în nord si sud cu pagânii.
În est, conflictele dintre împarati si popi au fost foarte dese, poate cel mai cunoscut episod este afacerea icoanelor, pentru care este o liturghie în biserica. Nu cred ca are sens sa discut un subiect în care atât puterea laica cât si cea clerica s-au certat la cutite, în orice caz semnificativ este ca s-au certat. Cu alte cuvinte, daca o tabara s-ar fi ocupat exclusiv de cele lumesti iar cealalta exclusiv de cele ceresti, un astfel de conflict n-ar fi fost posibil.
În orice caz, dintotdeauna biserica a vrut puterea lumeasca (asta este si motivul pentru care a facut tot ce-a facut) iar liderii seculari au vrut sa (se) foloseasca aceasta putere.
Schisma a fost tot o afacere politica (deci lumeasca).
Reforma la fel. Si n-ar fi reusit daca Luther n-ar fi fost sprijinit de niste armate laice.
Pâna si Concordatul din ’33, cel care i-a permis lui nea Adolf sa-i „asupreasca” pe preotii evanghelici, tot o chestie politica a fost.
În toate stampele de epoca ale istoriei României, vedem la loc de cinste o fata bisericeasca. Da-i Cezarului ce-i al Cezarului!
Dar ce exemplu mai bun este pentru a sublinia acest lucru, daca nu faptul ca biserica vine din basilica, adica „casa basileului” adica „a împaratului”. Nu vine din cuvântul Staul (unde s-a nascut Iisus), Pestera (unde s-a nascut Iisus si au fost tinute primele adunari conspirative, pardon, liturghii), si nici din Tabernacol sau Templu (adica locul sacru al iudeilor de unde a derivat crestinismul).
Iar cine studiaza istoria vede atitudinea biserici fata de conducatorii laici ca este exact cum a definit capitulatiile celebrul Kogalniceanu în „speech”-ul sau din 9 mai: Acestea au fost tari când am fost slabi si slabe când am fost tari (citat din memorie).
Pentru ce încalca flagrant biserica una din lectiile dure al Mântuitorului (au fost trei, de fapt) cu camila si bogatiile din ceruri? Ar încalca-o venerabilii, onorabili, stimabilii preoti, daca ar sti ca ca se vor perpeli în iad întocmai ca bogatul din povestea lui Lazar, pentru o eternitate?
Implicarea Bisericii în treburile laice:
în conditiile în care notiunile de stat, rege, popor, natiune etc. asa cum le întelegem noi astazi nu existau în evul mediu, timpuriu si târziu, pâna la Regulamente, putem sa ne jucam cu argumentele pâna poimarti ca tot nu rezolvam nimic.
Tocmai de aceea am sa punctez anumite legaturi dintre biserica si laicitate, iar voi sa trageti concluzia daca s-a amestecat biserica în treburile statului sau nu.
Codexul (colectia de legi) a lui Matei Basarab s-a numit Îndreptarea Legii cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, majoritatea legilor de acolo îsi aveau o radacina în învatatura (sa n-o numim înca morala) crestineasca, derivând din scripturi si diverse alte învataturi care circulau oral de pe la „sfintii” locului (gen Arsenie Boca, Calciu etc.).
De exemplu, facerea casatoriilor era treaba exclusiva a bisericii, la fel si registrele de morti, nasteri etc. (registrul în sine este o inventie foarte târzie, si se referea numai si numai la protipendada nu si la calici; si numai de la regulamente erau trecuti si acestia; Cuza l-a transferat primarilor). Pe de alta parte, divortul era decis (numai) de mitropolit dar sanctionat (apostilat) de domn, fara „întarirea” caruia decizia nu se aplica.
Din câte stiu eu, a existat un singur conflict de aceasta natura, si înca unul foarte modern, acela între taica Neofit, mitropolit al Ugrovalahiei, si nea Bibescu, fanariot al aceleiasi tari, care pusese ochii pe madam Roznoveanu, pe atunci casatorita Sturdza. Neofit n-a vrut o data cu capul s-o desparta pe Maritza de Costaki, dar a cedat atunci când a aflat ca Bibescu nu folosise o metafora.
Dupa aia a mai fost, desigur, cearta dintre Cuza si Nil, apoi presupusele certuri dintre patriarhii BOR si conducatorii comunisti postbelici.
O treime din regenta lui Mihai era asigurata de Ilie Cristea, zis Miron, de profesie patriarh. Ce naiba cauta acolo un cleric? Treaba lui este „dincolo”…
Sa privim stampa fruntasilor revolutiei din 1848 din Muntenia si sa admiram portretul aflat chiar în mijloc al lui Iozafat Znagoveanul, apoi ca niste catelusi restul: Bratianu, magheru, Heliade, Rosetti, Golescu, Bolliac etc.
Si mai sunt exemple destule… dar exemplul meu favorit este preluat din cartile Împaratilor din Biblie, acolo unde Samuila încearca sa-i convinga pe iudei ca nu le trebuie regi si ca ar fi mai bine pentru ei daca ar ramâne pe mai departe condusi doar de leviti (preoti). În cele din urma n-a avut ce face si l-a uns rege pe Saul, de unde s-a perpetuat pâna astazi (unii regi si împarati nu au fost miruiti; unul dintre ei si-a distrus imperiul în 1914, celalalt înca domneste).
Urmatorul punct – conflictul Hohenzollerni si BOR
Carol a fost acceptat pentru ca n-au avut încotro. Oricum, fiindca NU se dorea un print din est si doreau unul din vest, n-aveau de unde sa-l scoata ortodox.
Ceea ce s-a specificat în Constitutie însa se referea la copii.
Carol a avut o fetita care a murit în frageda pruncie, asadar istoria s-a repetat si cu Ferdinand. Doar copii lui au fost botezati în religie ortodoxa.
El însa a ramas pe mai departe catolic, si de aceea a fost încoronat în afara catedralei de la Alba Iulia.
Observam acest tipar recurent, bazat pe un adevar foarte elasticizat de suna aproape a fals istoric, daca nu esti ortodox nu esti bun de rege sau presedinte. Ne amintim reactia isterica a bisericii când Johannes a fost propus prim-ministru si am vazut pe youtube liturghii politice Ponta vs Johannes.
Sa ne aducem aninte si de isteria BOR atunci când Carol I a finantat moscheea din Constanta proaspat dobândita, cu atât mai mult cu cât planurile ridicarii noii catedrale lâncezeau, pentru ca popii nu doreau sa dea un singur ban de la ei din punga. Catedrala s-a ridicat abia acum, în anii altui neamt, ne-ortodox, iar clopotele au chip cioplit pe ele, ale unuia care a studiat prin Elvetia întorcându-se mai degraba cu stiinta înmultirii galbinilor decât a pâinii si pestilor sau a saraciei degrabnic-propulsatorie în Rai.
Sa adaugam scurt si prestatia BOR în anii comunismului. Tismaneanu si Teoctist s-au plasat pe pozitii total opuse în chestiunea daca BOR si/sau slujitorii sai s-au facut sau nu frate cu dracul. Coroborând informatii si de la alte surse, se poate lesne dovedi ca Arapasu a spus adevarul de-a-nghetat Dunarea. Inginerii si nu Patriarhia s-au opus darâmarii bisericilor istorice (unele n-au mai putut fi salvate, din pacate) si statul român a cheltuit sume uriase cu deplasarea lor de la strada, mai la dos, un proiect ce mi-a amintit de mutarea templelor egiptene cu ocazia Assuanului, doar ca acolo l-au facut Hochtief pe când la noi l-au facut ai nostri, acolo se câstiga si acum bani de pe urma turismului la acele temple salvate, iar noi…
Se spune ca Iliescu si-a asigurat stabilitatea politica a primilor ani post-decembristi pentru ca a promis popimii ca le va distruge dosarele de informatori la secu (nu la manastirea Secu 🙂 ). Ati auzit BOR sa comenteze vreodata despre ateismul lui nea Ilici precum s-a legat de Iohanita?
O biserica destul de veche, unde era arondata bunica mea, este înconjurata de 3 case parohiale. Fiecare dintre acestea a scapat de demolarile obligatorii pentru ridicarea de blocuri pentru oamenii muncii ce-si avea serviciul la fabricile din apropiere. De ce trei? Pentru ca fiecare popa, decum se pensiona, nu dorea sa se mute din casa ce-i fusese atribuita doar temporar (casa parohiala este o locuinta de serviciu) si astfel parohia cumpara pe bani buni case din apropiere, ca nu cumva sa-i scada burta de atâta mers, pentru urmatorul preot.
Si desi mercurialul este relativ modest, sumele încasate sunt de 10x mai mari iar chitantele sunt „uitate” a fi taiate. Lacomia, tata, va manânca, nu sorosistii, masonii, greco-catolicii, cardul de identitate si alte strategii de a abate atentia de la adevarata cauza a lucrurilor. Vechimea proverbului Fa ce zice popa nu ce face popa subliniaza înca o data ca nu s-a produs nicio „schimbare la fata”, si am trecut, slava domnului, prin vreo 4 epoci istorice, total diferite între ele, fara ca burtile domnilor vladici sa-si restrânga diametrul.
Biseirca si stiinta – este un subiect mult prea larg pentru a fi discutat într-un comentariu, chiar si într-un singur articol.
În orice caz, stiinta de carte a fost multa vreme apanajul bisericii. Am precizat anterior, ca la Niceea în 325, doar 3 episcopi, dintre aceia care au hotarât soarta crestinismului, stiau carte. Un pagân s-ar întreba pe buna dreptate cum puteau niste analfabeti sa decida asupra unor subiecte pe care nu le cunosteau direct si nici nu le puteau afla din scripturi, pentru ca nu stiau a le buchisi.
În orice caz, vladicile s-au prins de multa vreme cam cum sta treaba cu învatatura si stiinta, si de aceea au facut pe dracu’n patru sa fie singurii depozitari ai acesteia. În Sumer ei erau si astronomi, în Egipt dadeau cotele apelor Dunarii, erh, Nilului, la Roma pictau calendarul, în America latina cam tot la fel, în India si China antice tot la fel etc etc etc.
Dar nicaieri si în nicio perioada nu a existat vreo aversiune mai mare îndreptata asupra celor care stiau dar care nu se adapasera de la izvorul bisericesc al cunoasterii, precum persecutia iudaica apoi iudeo-crestina. Toti cei care stiau ceva erau considerati de regula vrajitori, iar zeii neamurilor cu care au venit în contact devenisera demoni si printi ai întunericului. Deschisii la cap greci antici aveau pâna si altare destinate zeilor necunoscuti. Iudeo-crestinii nu stiau cum sa-i distruga.
În fine, odata ce a pus mâna pe putere, biserica a facut tot ce i-a stat în putere sa distruga sursele de învatatura „alternative”: academia înfiintat de Platon a fost ultima distrusa, pe vremea lui Teodosie. Tot pe vremea lui s-a înfiintat în Bizant, e adevarat, o universitate, însa acea universitate preda numai materie „autorizata”, adica crestina. Biserica si-a obtinut monopolul.
Toate lucrarile filozofilor antici au fost distruse, doar câteva carti de Aristotel au scapat. Multe ne-au parvenit prin grija arabilor, care, chiar neam de traista cum erau, si-au dat seama ce izvor de stiinta distrugeau europenii.
Însa pasiunea oamenilor pentru a sti n-a putut fi oprita. Umarul au pus, un pic, si evreii, asupriti în teritoriile crestine, care si-au dat seama ca difuzând idei într-un mediu fertil, acestea vor încolti si vor da roade. Alte surse, mai importante au fost negustorii care venind în contact cu lumea necrestina se „contaminau” cu idei subversive. Asa, ca vaporenii pe vremea lui Ceausescu, cei cu bisnita. În special medicina a evoluat imens prin aceste contacte.
În vreme ce popimea „recomanda” pacatosilor sa se caiasca si sa faca procesiuni si sa caute tapi ispasitori în vrajitoare, pentru ca bolile erau rezultatul demonilor, în Marea Ciuma, prea sfiintiile lor stiau prea bine ca nici rugaciunile si nici procesiunile nu ajutau cu nimic ci apa curata si focul – popimea a scapat, prostimea a murit.
Tot alde Itic l-a stârnit si pe Luther, pentru ca din 1492 madam Isabella îl chemase la Madrid pe Torquemada iar acesta se dadea la ei: trebuiau sa-si gaseasca o tara toleranta, si asta cât mai repede. Afluxul de Struli în Olanda a ridicat-o la nivel de putere coloniala si mare sponsor al artelor si stiintelor. În aceeasi vreme, Copernic tremura de frica inchizitiei, iar în Anglia Tyndall fusese ars pe rug pentru ca îndraznise sa publice biblia în engleza s-o priceapa tot prostul.
La noi, bag seama ca ne laudam cu academiile de pe lânga curtile domnesti, dar acestea erau ale bisericii, nu ale laicilor. Scoala româneasca, astazi atât de laudata pentru olimpicii la matematica, nu fusese în stare sa învete pe nimeni sa socoteasca, asadar Fane Babanu avusese un Isaac drept ministru de finante, ca aia se pricepeau la asta înca din antichitate. Diversi scriitori români timpurii, ce au deprins buchiile doar ca urmare a regulamentelor organice, au scris cum era scoala pe vremuri. Deschiderea spre vest a permis carturarilor nostri sa aduca lumina de la apus, odata cu iluminismul. Si iluminismul, o creatie masonica, îsi are radacinile tot în injectia de idei din mediul asuprit, ce sperau sa realizeze odata inversia sociala.
Însa învatamântul public provine din Franta, unde a fost implementat de Napoleon, pe tiparul caruia s-a introdus si la noi. Sigur, nu pare la prima vedere o mare diferenta între „me-te-ti-le” ale lui Creanga si prelegirile despre comeata ale lui Chicos Rostogan, dar este una profunda: mahalagii stiau sa citeasca, chiar daca nu întelegeau prea multe din Aurora Democratica, mai ales femeile, excluse de la învatatura de biserica (I corint 14:35, I tim 2:12).
în principiu matematic corect, doar ca, pe de o parte, plata impusa comunitatii nu era metematic corespunzatoare, ci mult mai mare, si al doilea, ca serviciile returnate costau si ele, nu erau pe gratis, serviciu returnat comunitatii care te-a îngrijit si protejat de munca.
În USA sistemul este simplu: îti platesti studiile; n-ai bani, te-mprumuti si platesti odata ce esti în câmpul muncii.
O societate numai atunci progreseaza, când toti membrii ei cunosc cel putin necesarul minim. Sigur, problema se pune, strict filozofic, si daca ar mai fi fost ridicate piramidele daca toti felahii ar fi stiut trigonometrie în spatiu si ar fi canditat pe post de ingineri si n-ar mai fi fost niciun muncitor prost care sa care pietrele; mai mult, poate ca s-ar fi certat si azi care din cele 20000 de planuri ar fi fost mai bun.
Dar problema bisericii este identica cu cea a monarhiei: stabilirea unei elite, pe alte cai decât cele ale liberei concurente si a scarii corecte a valorilor. Te-ai nascut în sala de marmora, esti baiat si n-ai frati – vei conduce Bizantul; te-ai nascut în paie lânga alti 15 frati – vei conduce o turma de oi. Catolicismul a simtit pericolul si a devenit electiv si netransmisibil (desi au fost destui papi ce au încalcat regulile, amintesc aici numai de Marozia si de Borgia).
De când comentez pe acest blog, si-a schimbat software-ul de vreo 6 ori, apoi am pierdut numaratoarea si interesul.
Ideea este ca diversele interpetari ale BBcode pe care le-am tot pus, atunci când aveam ceva de citat sau de subliniat, au facut un harcea-parcea din unele mesaje – la fel ca si cel de sus, unde au disparut citatele din articol si unele propozitii par fara cap sau rost.
„Ca parte componentă a construcției naționale Biserica Ortodoxă Română s-a transfromat într-un agent al extremismului și conservatorismului, o frână în calea progresului.” (citat)
Pai de exemplu, atâta vreme cât BOR, ca mostenitoare a crestinismului, nu va accepta în ruptul capului ca femeile sa-si aiba rolul lor natural în societate, va fi retrograda.
Atentie, nu ma refer aici la feminismul prost înteles, si care este promovat, la fel ca deviatiile sexuale, pentru îndeplinirea altor scopuri, ci ma refer la rolul de pivot al familiei, totul practic învârtindu-se în jurul ei. Esentialmente, crestinismul spune ca daca femeia era buna, avea si Dumnezeu una.
Restul a fost discutat la partea de conflict cu stiinta – biserica nefiind altceva decât o filozofie existentiala ridicata la nivel de dogma.
Ar mai fi si nivelule retrograd în care pregateste tineretul pentru viata. Este de dezbatut daca într-o societate, a carui rol primordial este de cooperare, concurenta/competitia îsi are vreun rost, asa cum se întâmpla în societatile liberale, însa modelul promovat indirect si pe cai subliminale de BOR cu „Da, Doamne!” si „Miluieste, Doamne!” genereaza pe termen lung serii întregi de „asistati sociali” care asteapta mura-n gura si posmagii sa fie muieti. În aceeasi categorie intra si întorsul celuilalt obraz (desi ar trebui sa fie situatii când simtul civic ar trebui sa prevaleze), la fel si supusenia fata de autoritati (când ar trebui sa fie exact pe dos – pentru ca autoritatile sunt de fapt în slujba noastra, le-am delegat diverse atributii, le platim pentru asta si deci vrem rezultate).
Nu mai doresc sa prezint diversele abominatii biblice (prezente, ce-i drept, mai ales în vechiul testament; dar întrucât biblia le are pe amândoua iar Iisus nu le-a anulat, ramân valabile pe mai departe), le-am tot pomenit, cu ma refer la faptul ca biblia, deopotriva VT cât si NT sustine si promoveaza sclavia. Teoretic, sclavia s-a terminat în 476en iar noi suntem în 2019. Ortodoxia s-a bucurat enorm de pe urma satelor de rumâni si tigani pe care le-a avut în dotare si care munceau exclusiv pentru ghiftuiala sfintelor vladici sute de ani. Si boierii au avut, doar ca boierii nu s-au pretins niciodata ca sunt factori civilizatori, morali, etici, surse de învatatura si spiritualitate.
Punctul 6 – profitul facut pe seama comunistilor
Tema e scurta.
Daca socialismul si comunismul ar mai fi tinut macar o generatie, sa se împlineasca cele 3 necesare, BOR nu si-ar mai fi revenit niciodata.
Acuma, BOR se erijeaza în victorioasa, iar comunismul, luat la gramada, va figura ca „apostat”, la fel ca împaratul Iulian care a crezut ca o va putea opri din mersul ei.
Toate gafele ei au fost puse pe seama presiunilor conducatorilor, toate erorile pe seama obligatiilor, toti turnatorii la secu’ sunt rotofei acuma binisor de tot, s-au înfiintat zeci de noi lacasuri de cult, evident prin colecta publica, si au fost deviate zeci de milioane de coco spre proiectele religioase, în timp ce proiectele sociale: scoli, spitale (da, stiu, este tema recurenta), metroul spre Taberei sau spre Aeroport, restaurari de monumente istorice unice stau si lâncezesc din lipsa de fonduri. BOR se lauda ca a finantat proiecte sociale în valoare de 70 mil RON. Adica cam jumatate din cât a dat la prima strigare Bucurestiul imediat ce Firea s-a asezat pe scaun. Iar prin strainataturi au urmat colecte pentru aceleasi proiecte sociale.
Ca sa termin cu comunismul, îmi aduc aminte ca în 1990 o vecina venea si ni se plângea (de fapt, venise sa se laude) ca baiatul ei, ce tocmai terminase liceul, o „certase” ca nu a avut curajul sa-l duca la biserica. M-am întâlnit prin 2000 cu el si l-am întrebat în gluma daca s-a calugarit. Nu s-a prins dar era destul de pornit contra BOR (nu indiferent ci pornit) asa ca n-am insistat. Ma gândesc ca la fel s-a întâmplat cu multi tineri – iar acesta nu putea fi decât rezultatul strategiei de „dusmanul dusmanului meu este prietenul meu” – adica daca BOR a fost „oropsita” (un mit, desigur) de comunism, înseamna ca era ceva bun. Acelais principiu pe care l-au folosit toti arivistii si penalii ceausisti sa se dea drept dizidenti.
Cred că am mai spus asta: dacă aveți atât de multe de spus v-aș ruga să vă faceți un blog. Vă înțeleg punctul de vedere, însă de acum înainte o să vă șterg comentariile lungi și în serie.
Seria de comentarii s-a terminat, pentru ca s-au terminat si punctele de discutat.
Din pacate au fost lungi pentru ca acolo unde tu numai ai enumerat, eu a trebuit sa si argumentez de ce nu este chiar asa.
Plus ca pare lung numai si numai pentru ca latimea utila este pe un ecran lat de aproape 1 metru, cum am eu, este de numai 13 centimetri.
Eu, principial sunt de acord cu multe din opiniile tale, nu ca ar fi relevant, desigur, dar cred totusi ca gresesti atunci când aperi biserica. Faptul ca BOR este aparata de credinciosi o face aroganta si hapsâna, pentru ca orice ar face si ar zice, turmele de credinciosi o vor urma si nu vor comenta. Asta aduce aminte de unanimitatea comunista.
Daca tu chiar crezi ca BOR, clerul, ortodoxia, crestinismul merita efortul tau, poate ca ar trebui sa lupti contra celor care îl/o/le distrug, încalcând nu numai preceptele date de anteriorii lor ci chiar stâlpii credintei.
Dar chiar că ar tb ca să-i tai comentariile mai lungi de un paragraf- două! Eu am început să-l citesc pe primul, apoi începutul la următorul și încet-încet m-am oprit. Nu numai că sunt lungi, dar sunt mai ales nefolositoare. Așa-zisele argumente ale lui Marian sunt goale. Nu țin. Practic este mai mult propagandă decât istorie. Adică și muuuulte minciuni. Că are un cui/ piron împotriva BOR, pot ușor înțelege și accepta; dar că împroașcă ”noroiul” lui pe peste tot pe aici- NU! Păcat de calitatea blogului acestuia ….
Primul paragraf: nu este propaganda ci contra-propaganda. Mai mult cu cât subiectul articolului nici macar nu este unul istoric. Sau te-ai oprit, draga Cristian, si acolo tot dupa primul paragraf?!
Al doilea paragraf: daca sunt minciuni, este un lucru lesne de dovedit: compari cele scrise de mine cu istorii acreditate. Daca sunt argumente goale, iarasi nu este o problema sa le „gauresti”, asta daca te stii în sofisme, inadvertente si altele. Ca împrosc cu noroi peste tot pe aici este si mai usor de demonstrat – cautacu google toate comentariile mele (softul de blog nu permite) si numara kilele de mâl aruncate de mine.
Mariane dragule, dacă ai mai scrie încă de 10 x pe atâta- tot nu ai cu ce să mă convingi. Nu este! Și de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, nu-i așa?
Așadar, poate de acum încolo citești mai cu seriozitate și reflectezi asupra celor ce scrie George pe aici, și eu sunt absolut sigur, că vei înțelege încet- încet.
În ceea ce privește propaganda bolșevică, marxistă, neo-marxistă, să știi că eu sunt vaccinat încă din era comunistă. Nu se prinde boala de mine!
Soarele meu, chiparosule, voinicule, potoleste-te, tata, nu se învârte chiar totul în jurul tau…
N-ai decât sa nu crezi în nimic din ceea ce nu vrei sa crezi.
Am furnizat doar contra-argumente la o lista punctata dar putin explicata.
Cât priveste atitudinea anti-marxista, anti-bolsevica samd, ati facut eroare stimabile, cum zicea nenea Iancu, critica bisericii a început demult hat de tot, de pe vremea când Origen, un aparator al crestinismului a fost excomunicat, nea’ Irineu (nu Irinel Columbeanu) ardea 12 evanghelii ca nu-i placea lui ceea ce scria în ele (a îndraznit sa arda cuvântul Domnului, netrebnicul), când Arie a fost excomunicat si continuând asa, secol de secol, pâna la iluminism (Voltaire, Diderot) si, cum doreai matale, Marx si a sau opium al popoarelor. Nici Origen, nici Arie, nici Tyndall, nici Bruno, nici Savonarola, nici Voltaire si altii, nu au fost marxisti, bolsevici, satanisti, sau mai stiu eu ce bazaconii însiri matale acolo. Marxisti avant la lettre, care va sa zica…
Daca vrei sa stii, în vreme ce biserica punea pumnul în gura celor care îndrazneau sa o contrazica, Voltare a zis: „Je ne suis pas d’accord avec ce que vous dites, mais je me battrai jusqu’à la mort pour que vous ayez le droit de le dire.”, o atitudine pe care multi crestini sunt departe de a o îmbratisa, dimpotriva chiar, dupa cum se vede si s-a vazut mereu.
Mariane voinicule, păcat de eforturile tale susținute! Ar fi mai bine să le îndrepți în direcție unei cauze (mai) bune; nu să-l obstrucționezi și faultezi mai tot timpul pe George pe propriul său blog.
Văd că tot nu înțelegi și tot continui să torni minciuni la ceea ce dealtfel nici nu înțelegi ce este în realitate (imanentă și transcendentă)= Biserica. Căci nu este nici Biserica Catolică, nici BOR nici …. Mariane, este Biserica lui Christos!!! El este Capul ei și ea Îi este trup. Ce ai tu împotriva Bisericii? Ce ai împotriva lui Christos? Ce te mănâncă pe dinauntru? Vezi să nu care cumva să te trezești că lupți împotriva lui Dumnezeu!
Apoi neamul românesc, chiar așa de slab și prăpădit este precum încerci să-l arăți tu sau încerci- fără a reuși câtuși de puțin- să întuneci imaginile zugrăvite pe-aici de George sau alți comentatori naționaliști? Dacă așa stau lucrurile, atunci concluzia e clară: ori nu ești român, ori ai decăzut cu sau fără știință din calitatea de român.
Iar
Te-am rugat sa-mi indici o singura minciuna, nu-i greu de gasit de vreme ce sustii ca umplu de minciuni postarile mele. Tot îi dai înainte cu „postari mincinoase” si altele. Nu ai gasit, pentru ca sunt bine documentat. Este o tactica ce probabil tine cu cei neinstruiti, ce n-au timp sau puterea sa înteleaga singuri, de transfer a autoritatii de la persoana care vorbeste asupra subiectului despre care vorbeste (cu alte cuvinte, ceva de genul: orice ar spune popa este adevarat pentru ca el este insuflat de duhul sfânt si acesta nu minte).
Biserica lui Christos, cum o numesti tu, a fost rodul unor negocieri aprinse, a caror prima reglare s-a petrecut în 325 en la Nicaea, si a continuat si continua si astazi, însa în loc sa se consolideze s-a destramat, mai întâi în schisma est-vest din 1054, apoi a aparut Reforma 1517-1521, apoi diversele ramuri evanghelice. Si stii ce este cel mai haios? Ca fiecare dintre acestea se pretinde a fi unica si adevarata Biserica a lui Hristos, ceilalti fiind niste eretici ce trebuie adusi pe calea cea buna.
Pentru ca seria mea de comentarii la articol s-a transformat aparent într-o polemica cu cineva care n-avea ce cauta în acest subiect pentru ca nu acestui neavenit îi erau adresate clarificarile mele ci articolului de fond, si deoarece nu cred ca George ar avea nevoie de aparatori, ma voi opri aici. Tu poti sa-i dai înainte cu fraze tip standard, pe care le vad oriunde apare câte un astfel de cavaler al dreptatii. Cândva aceste fraze pompoase dar lipsite de un continut real erau marca definitorie a evanghelistilor, dar daca tu te dai ortodox, atunci ori esti lup în blana de oaie, ori si ortodocsii s-au „lipit” la strategiile de PR americane. La urma urmei, tatucul vostru a studiat cele lumesti în Elvetia, putregai capitalist si mare placa turnanta a galbinilor, de care un adevarat crestin, daca scopul lui imuabil ar fi accederea în Rai, ar trebui sa se fereasca ca dracul de tamâie – Iisus a spus asta de trei ori cu subiect si predicat, în trei pilde diferite, ca sa priceapa chiar si ultimul tont.