S-a ajuns la cuvinte grele între Moise Guran și Cristian Tudor Popescu pe o discuție care în esență este o dezbatere istorică. Să recapitulăm.
Cu mai mulți ani în urmă Moise Guran a scris un articol în care condamna intervenția Rusiei în Ucraina și exemplifica tehnicile de inervenție/ destabilizare ale rușilor practicate de-a lungul timpului în spațiul românesc. Respectiv: provocarea de la Iași din 1866 prin care s-a încercat ruperea unirii realizate de Alexandru Ioan Cuza, răscoala de la 1907 la care au participat agenți țariști și revoluția din decembrie 1989, cu ai săi celebri ”turiști sovietici”. Moise Guran zice în esență că un stat are dreptul să se apere în fața unei intervenții de tip ”război hibrid”.
Cristian Tudor Popescu a reacționat aici și de principiu zice că nimic din ceea ce a scris Moise Guran nu are vreo fundamentare istorică și îl acuză de ”ceaușism congenital”, înțelegând eronat că articolul condamnat ar justifica faptul că armata a tras în români în decembrie 1989. Dezbaterea istorică la care ne referim acum are ca scop demolarea lui Moise Guran proaspăt intrat în politică, dar asta este o altă discuție, ne rezumăm la problemele de istorie.
Sursa conflictului
Deci: raționamentul istoric expus mai sus despre intervențiile atipice ale rușilor în statele marcate pentru o intervenție militară nu îi aparține lui Moise Guran, el doar a rezumat în câteva fraze volumele lui Alex Mihai Stoenescu ”Istoria loviturilor de stat din România”. Stoenescu demonstrează pe zeci de pagini că revolta de la Iași din 1866 și răscoala de la 1907 au avut o puternică componentă provocatoare rusească, cu surse de arhivă, memorialistice etc., tot arsenalul unui istoric. Și eu înclin să fiu de acord cu Stoenescu, ar mai fi nevoie de unele corecții, de o suplimentare a aparatului documentar, dar în esență teza amestecului atipic rusesc înaintea unei intervenții militare este dovedită documentar. Aici am povestit pe larg istoria infiltrării unui colonel rus sub acoperire de călugăr în Țara Românească în 1769, o super poveste a unei acțiuni în adâncimea teritoriului inamic pentru pregătirea unei invazii militare.
Și avem și un paradox: Cristian Tudor Popescu îl acuză pe Moise Guran de ”ceaușism” în vreme ce el însuși rămâne tributar unor teze istoriografice ceaușiste. Răscoala de la 1907 a rămas în conștiința publică în forma prezentată de istoriografia comunistă, cu satele rase de tunurile armatei și 11.000 de țărani împușcați. Nimeni nu s-a încumetat în ultimii 30 de ani să pună mâna pe documente și să rescrie povestea evenimentelor din 1907 (tezele istoriografiei comuniste sunt reluate periodic de tot felul de neo-stângiști). În realitate răscoala de la 1907 a avut o puternică componentă antisemită în primă fază, antisemitism extrem de asemănător cu cel practicat peste Prut la Chișinău, antisemitismul Sutelor Negre țariste, inspirat și susținut de serviciul de poliție politică rus Ohrana. (Aici am scris pe larg despre cum se desfășura un pogrom la Chișinăul țarist.)
Importul de antisemitism rusesc
Nu mai intru în detaliile pogromurilor de la Chișinău din 1903 și 1905 – extrem de apropiate în timp de răscoala începută în nordul Moldovei în 1907. Serviciile de informații românești au urmărit atunci mai mulți agenți instigatori veniți de peste Prut, porecliți de țărani ”studenții” care propagau idei anti-semite. Aceleași servicii de informații au sesizat concentrarea de trupe ruse și austro-ungare la graniță, la care s-au adăugat informații din medii diplomatice cu privire la intenția unei invazii comune a rușilor și austro-ungarilor pe fondul tulburărilor interne, evident pentru menținerea ”ordinii”.
Exploatarea țărănimii și sistemul cvasi-feudal al agriculturii românești de la începutul secolului XX nu le contestă nimeni, ele sunt probleme interne certe ale epocii și constituie adevăratele cauze ale revoltei, explicația răspândirii rapide a violențelor în toată țara. Însă la fel de necontestat este și prezența agenților provocatori țariști, caracterul antisemit și structura de pogrom de inspirație chișinăueană a primelor revolte, concentrarea trupelor imperiale la granițele României. Nu este cea mai glorioasă pagină de istorie a românilor, dar dacă tot facem demitizare, hai s-o facem gospodărește.
Cristian Tudor Popescu îl imită pe ziaristul N.D. Cocea, unul dintre aprigii ziariști de stânga care au susținut dezinformările cu privire la răscoala din 1907, astfel că îi înțeleg năduful când sunt atacate tezele cu privire la acele evenimente.
Alex Mihai Stoenescu sustine o versiune conspirationista, care e convenabila Securitatii in cazul Revolutiei. Iar in cazul Rascoalei, teoria conspiratiei de asemenea vine in sprijinul puterii liberale si oligarhiei evreiesti.
Pentru Revolutie avem propriile amintiri, pentru a contesta rescrierea istoriei exclusiv pe baza unor documente de arhiva (note secrete, jurnale, marturii). Poate au existat faimosii turisti sovietici, cu siguranta ca au existat si „agenturile”, care au capturat puterea la varf. Dar asta nu inseamna ca oamenii, masa populara, aveau alta inclinatie la momentul ala. Adica poporul il iubea cu foc pe Ceausescu, vroia comunism, dar au venit agentii rusi si i-au lasat fara astea doua.
La fel si in cazul rascoalei: taranii huzureau, isi iubeau stapanii, dar au venit rusii si le-au bagat in cap sa-i urasca tam nesam pe evrei si sa faca razmerite. Asa ca pot sa apara din arhive orice documente si povesti cu colonelul deghizat in calugar, ca tot nu schimba caracterul autentic popular al celor doua evenimente. (Cel de la 1866 e cu totul altceva, incomparabil ca amploare.)
Foarte bună observație a d-lui Victor.
Există multe voci ce voit sau nu numesc Revoluția din 1989 a fi a „lovitură de stat” declanșată cu ajutor extern. Ce se pierde din vedere este că diferența dintre revoluție și o lovitură de stat este că revoluția se face prin participarea poporului.
Plus că teoriile conspiraționiste la scara revoluțiilor de genul celei din 1989 implică mult prea multe variabile ce nu pot fi controlate, astfel de conspirații fiind din punct de vedere matematic imposibile.
Astfel chiar dacă ar fi existat factori externi ce ar fi agitat poporul, astfel de revolte nu se pot întâmpla fără ca populația să nu fiarbă deja, pe fondul restricțiilor economice, pe fondul lipsirii de libertate, pe fondul reformării statelor din jurul României, etc … ajutorul extern fiind cel mult scânteia, și nici măcar, deoarece gloata este extrem de imprevizibilă. Poate au existat agenți KGB sau CIA sau mai te miri ce, poate au încercat să inflameze populația, dar la astfel de acțiuni nu poate fi prezisă nici reacția și nici deznodământul.
Nu riscă nimeni glonțul pentru că l-a agitat vreun străin, asta ar fi absurd să credem. Dacă riscă cineva în stradă pericolul glonțului, este pentru că are motive bune și riscul morții este acceptabil.
În mințile oamenilor încă mai predomină imaginea caricaturală a țăranului și satului român, cea creată de autori gen Zaharia Stancu. Toți tăranii erau săraci, desculți, trăiau în cocioabe și mureau de foame, deci și „răscoala” a fost un eveniment real. Este exact idea propagandei comuniste care promova colectivizarea.
Este și o formă de prezentism. Oamenii simpli se uită la satele actuale, văd sărăcie, case urâte și părăsite și presupun că „întotdeauna a fost așa”, cea ce se integrează și vizunii fatalist-masochiste a românilor.
Nu susțin că satul românesc era un paradis, existau multe probleme și țara era într-adevăr înapoiată, dar când se analizează trecutul nu trebuie să ne limitâm la niște stereotipuri. Nu trebuie respină o idee doar fiindcă sună „conspiraționistă”.
Cred ca N.Paulescu a scris ceva despre 1907.Talmudu,cahalu.Parca.
Se observă faptul că în ciuda presupusei „demitizări” anticomuniste din ultimele decenii, mitul „răscoalei” de la 1907 a rămas cuminte la locul lui. Asta pentru că este un mit convenabil pentru mulți.
1) Pentru naționaliștii străni este convenabil pentru că îi prezintă pe români ca fiind înapoiați și barbari iar pe Regatul României ca un stat instabil și represiv.
2) Pentru motive similare este convenabil și pentru anti-naționaliștii autohtoni (cu diferența că ei ar nega vreun presupus rol negativ al regalității de origine germană)
3) Pentru extrema dreapta (neo)legionară este convenabil pentru vor să demonizeze „evreii care au dus la moartea țăranilor români”.
4) Pentru extrema stângă comunistă și/sau nostalgică este convenabil pentru vor să demonizeze „burghezo-moșierimea”, partidele istorice și regalitatea „care au dus la moartea țăranilor români”.
5) Mai nou, din cauza lipirii artificiale a imaginii „răscoalei” de cea a Revoluției din Decembrie 1989, unii revoluționari se simt obligați să ia apărarea și a ideii de „răscoală” în 1907.
Așadar sunt multe interese ale unor grupuri contradictorii. Multora nu le pasă de realitate. Contează doar interesul.