Este singurul fiu cunoscut al lui Basarab I, cel mai probabil a mai avut frați care nu au lăsat urme în istorie (o ipoteză recentă ar fi că prințul înmormântat la Curtea de Argeș ar fi fost un alt fiu al lui Basarab I). Un voievod lăsat cumva deoparte în conștiința publică pe nedrept, ca mulți alții.
Nicolae Alexandru apare în documentele maghiare înainte de moartea tatălui său, fiind cel care a negociat împăcarea lui Basarab I cu regele Ungariei. Dar chiar dacă a făcut asta, după moartea lui Nicolae Alexandru regele maghiar îl aprecia și pe el drept schismatic necredincios și cu rele năravuri. Cel mai probabil Nicolae Alexandru a participat la bătălia de la Posada, iar o astfel de victorie nu se uită ușor: a negociat o împăcare, dar capacitatea vasalului de a-și înfrânge suzeranul rămâne o posibilitate permanentă.
Se știe că Nicolae Alexandru a avut trei soții: Maria Lackfy, Clara Dobokai, Marghit Dabkai – toate trei provenind din mari familii nobiliare maghiare din Transilvania.
Nicolae Alexandru a fost căsătorit de 2 ori: prima dată cu Maria, o prințesă de la sudul Dunării, a doua oară cu Clara (Dobokai?) dintr-o familie nobilă maghiară din Transilvania. Căsătorii politice: Nicolae Alexandru își putea permite să fie obraznic cu regele Ungariei, însă avea nevoie să fie prieten cu marii nobili din Transilvania (care la rândul lor aveau obiceiul să se răzvrătească periodic împotriva regelui). Alianțele matrimoniale ale Basarabilor se întindeau și la sudul Dunării: Teodora, sora lui Nicolae Alexandru, a fost căsătorită cu țarul Ivan Alexandu al Bulgariei. O fiică a lui Nicolae Alexandru (Ana) a fost căsătorită cu țarul de la Vidin Ivan Strațimir.
Dacă pentru Basarab I avem discuția (inutil de aprinsă) despre cât de cuman a fost, pentru Nicolae Alexandru avem o dezbatere lipsită de sens despre cât de catolic a fost. Și aici lucrurile sunt cât se poate de limpezi: Nicolae Alexandru a înființat Mitropolia Țării Românești de la Curtea de Argeș supusă Patriarhiei de la Constantinopol. Pe lângă asta se adaugă sprijinirea substanțială a călugărilor de la Muntele Athos și insistența voievodului ca aici să fie primiți călugări români (a existat o opoziție vehementă a călugărilor greci față de călugării români de la nordul Dunării, extrem de interesantă din punctul de vedere al chestiunii identității naționale în secolul al XIV-lea). Pe lângă aceste fapte dovezile conjuncturale ale catolicismului lui Nicolae Alexandru (scrisori către Papă, căsătorii cu femei de confesiune catolică) nu prea au valoare. Un principe catolic nu ar fi încheiat lucrările a două biserici ortodoxe domnești la Curtea de Argeș și Câmpulung, ca să nu vorbim de sprijinul material consistent acordat călugărilor de la Muntele Athos.
Trecând peste discuțiile inutile rămânem de la voievodul Nicolae Alexandru cu înființarea Mitropoliei Țării Românești – chestie care a pecetluit apartenența românilor la confesiunea ortodoxă. Au existat permanent presiuni pentru trecerea românilor la catolicism, presiuni care vor continua și în secolele următoare până în modernitate (alături de cele pentru convertirea la protestantism). Însă Mitropolia ortodoxă de la Curtea de Argeș a fost un prim baraj instituțional de nedepășit (urmat de înființarea Mitropoliei ortodoxe din Moldova și de tot ce a însemnat cultura ortodoxă medievală românească).
Basarab I a avut o domnie lungă, de aproape jumătate de secol, oricum mai mult de o generație – timp în care a putut stabiliza spațiul politic dintre Carpați și Dunăre, supus în secolele anterioare unor agresiuni cărora clasa politică locală nu le-a putut face față. Nicolae Alexandru a continuat această perioadă de stabilitate, a consolidat prin alianțe matrimoniale relațiile cu vecinii de la nord de Carpați și de la sud de Dunăre, a menținut poziția de vasal cu numele al regelui Ungariei și a reușit consolidarea instituțională a ortodoxiei în Țara Românească. A avut o domnie scurtă de doar 12 ani, dar cel mai probabil s-a suit pe tron în jurul vârstei de 40-50 de ani, iar mai înainte fusese implicat în politica țarii. Nicolae Alexandru a fost un caz model de continuator al politicii unui fondator de dinastie, a menținut și amplificat elementele de succes ale regimului anterior.
Din punctul meu de vedere anii sunt eronati (1452-1464) (probabil din greșeală de redactie), dar cele mai flagrante erori sunt cele legate de mariajele lui “kir Nikolaos”. De unde trei? Știm de doua: unul posibil cu o balcanica asumată pe baza de nimic ca și Maria, iar a doua o maghiara, Clara dar nu Dobokai (vezi opiniile subsemnatului in studiul dedicat rubedeniilor lui Mircea). Dobokai a fost bunica lui Nicolae și nu as baga mâna in foc pentru numele de Margareta. Iar o Margit Dabkai (coruptela pentru Dobokai?) in nici un caz! Maria Lackfi nu a existat, de altfel antroponimul e absolut rarisim in perioada…iar despre Lackfi din neamul Hermann știm ca au fost toți băieți (fiii lui Lack, comitete secuilor sub primul angevin). Despre a doua fiica măritată cu Uros nimic? Despre prima fiica (bănuită Elisabeta pe baza de nimic) iar nimic…en fin…
Graba strică treaba și memoria te înșeală când îți e lumea mai dragă. Mulțumiri pentru corectură.
Oricând cu drag in favoarea unei critici prietenești constructive. Intr-adevăr, ceea ce tatăl și bunicul au construit, fiul sau nepotul a întregit definitoriu. Din păcate, actele emise de el nu s-au păstrat și atunci memoria colectivă ulterioară l-a uitat, mai puțin cea unde a fost ctitor. Un destin mare oricum al unui autocraților de vocație.
În limba maghiară, sufixul -i adăugat la un nume de localitate înseamnă ”din” acea localitate. Tolnai înseamnă ”din Tolna”, similar în românește cu Brașoveanu, care înseamnă ”din Brașov”
Deci Dobokai ar fi ”din Doboka”, iar Doboka era numele unguresc pentru Dăbâca, o localitate din Transilvania, de pe lângă Dej. A existat și un comitat Szolnok-Doboka, tot în jurul orașului Dej. Astăzi teritoriul respectivului comitat e împărțit între județele Cluj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.
La facultate profesorii intotdeauna foloseau Valahia in loc de Tara Romaneasca. In actul de unire de la 1859 tot Valahia figureaza.
(Tara Romaneasca, in sensul de tara a romanilor nu prea e OK. In acea perioada romani nu prea existau, de fapt nici ei nu stiau ca ar fi romani, nu?)