„Banul Mărăcine, marchiz de Ronsard” este una din cărţile care mi-au bucurat copilăria. Pe scurt: un boier român, de prin părţile Olteniei, porneşte în sus…
Când vine vorba de minorităţi naţionale românii se gândesc imediat la unguri, iar dezbaterea se poartă în jurul acestei probleme. Rareori ne uităm peste gard…
În România toată lumea este interesată de Gigi Becali, pe nimeni nu interesează ce se întâmplă la Londra. S-ar putea ca din 2014 Regatul Unit…
Vizita actualei familii regale la Alba Iulia a fost transformată într-un mare eveniment mediatic. Există o tendinţă de promovare a familiei regale şi se vântură…
Producţia locală a revistei National Geographic este plină de tâmpenii. În numărul din luna octombrie se afirmă cu seninătate că statuia lui Mihai Viteazul de…
Nici anul acesta nu am fost binecuvântaţi cu un premiu Nobel pentru literatură. Dar parcă simt că cineva ar trebui totuşi să dea socoteală pentru…
Istoria zborului este destul de încurcată şi fiecare naţiune încearcă să îşi promoveze inventatorii. Cert este că primii care au reuşit să controleze zborul unei…
Pe 7 mai 1918 premierul României Alexandru Marghiloman semna Tratatul de pace de la Bucureşti prin care terenurile petrolifere erau concesionate Germaniei pe 90 de…
“Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea este cea mai bună carte pe care am citit-o despre subiectul corupţiei României în perioada…
După un trecut printre comuniştii ilegalişti din România, ridicată în grad printre kominterniştii de la Moscova, întoarsă pe tancurile sovietice la Bucureşti, Ana Pauker şi-a…