Nicolae Dabija povesteşte în primul număr al revistei Munchhausen de la Chişinău un episod fascinant. După cel de-al Doilea Război Mondial, un basarabean s-a gândit să se ascundă de persecuţiile sovieticilor. Şi s-a ascuns unde a crezut că nu-l va căuta nimeni: în munţii Pamir din Tadjikistan. Acolo, într-un sat izolat de lume, a ajuns profesor de limbă franceză. A predat el vreme de câteva decenii, până când un elev de-al lui s-a dus să dea examen de limbă franceză. Examen care s-a dovedit o surpriză totală, atât pentru comisie, cât şi pentru candidat: omul nu reuşea să se facă înţeles. După ceva verificări s-a dovedit că studentul tadjic vorbea foarte bine limba română. Basarabeanul autoexilat habar nu avea de franceză – dar nici tadjicii, aşa că româna a devenit o franceză cât se poate de valabilă…
[newsletter]
Mi-a fost povestit un caz despre o studenta, ucraineanca de origine (din partile de est ale Ucrainei), care a venit la Chisinau, in timpurile sovietice, sa dea examen de admitere la Universitatea de Stat din Moldova. Dar s-a speriat si nu a intrat in sala de examen. A zis ca profesorii vorbeau franceza intre ei ))