Reapare periodic trăznaia cu boierul de la Iași care în 1859 ar fi spus ”Eu sunt boier moldovan, român e țăranul”. Și o văd la oameni de la care am pretenții, nu doar la tot soiul de adunați de prin gloata moldovenistă de la Chișinău.
Categorie: Istorie & prezent
Ucraina în 1918 și de ce nu a luat România Bucovina de la ucraineni
Președintele Ucrainei a afirmat într-un discurs că în 1918 România ar fi ocupat Bucovina de nord, care ar fi fost parte din Ucraina la acel moment (de aici). Problema este că pe atunci Ucraina nu prea exista ca stat, iar Bucovina nu a făcut niciodată parte din Ucraina (la fel ca și Basarabia) astfel că…
Fitness medieval: antrenamente vechi de 500 de ani
În ciuda propagandei actuale, medievalii nu erau deloc tâmpiți, chiar dimpotrivă. Ca și în ziua de azi, cine avea resursele și cunoștințele necesare (și avea nevoie de asta) practica sportul, nu foarte diferit de ce se întâmplă în ziua de azi.
De la laserul lui Coandă la cel mai puternic laser din lume
Este destul de răspândită fabula cu laserul lui Henri Coandă care a topit un tanc sovietic în 1968, când acesta a trecut (sau a încercat să treacă!) granița României. Acum nimeni nu ar lua în serios istorioara asta, este folosită aiurea din când în când pentru a demonstra absurditatea naționalismului românesc.
Obsesia ungurilor cu Tratatul de la Trianon
Când s-a dus să semneze Tratatul de la Trianon, ministrul maghiar Bernard Agost avea o figură de condamnat la moarte care merge sfidător către ștreang. Restul delegației maghiare mergeau ca în urma coșciugului.
Obsesia lui Putin cu istoria și Al Doilea Război Mondial
Putin a acuzat Polonia că ar fi complotat cu Hitler și Germania nazistă înainte de Al Doilea Război Mondial, conform unor documente din arhive pe care le-ar fi văzut recent. Afirmația, făcută în fața unei adunări de ofițeri ruși, a stârnit un scandal diplomatic (sursa). Să lămurim puțin obsesia asta cu istoria a lui Putin.
Un fake-news istoric: bomba nucleară a lui Ceaușescu
Când aud de ”fake-news” și ”război hibrid” ca fiind ceva nou îmi vine să zâmbesc. Dezinformarea a fost folosită ca armă din cele mai vechi timpuri, sigur găsim prin Biblie câteva exemple. Acum nu-i mai zicem ”dezinformare”, îi zicem ”fake-news” și este ceva nou, un bau-bau care ne dărâmă democrația. Pe vremuri exista expresia ”război…
Despre anti-comunism în România
Să vorbim despre comunism în România, mai bine zis despre comunism după anul 1989. Ideea e că am avut parte de un paradox: Partidul Comunist Român avea 3 milioane de membri și peste noapte toți au dispărut. Brusc în România nu mai exista niciun comunist, asta după 50 de ani în care în România existau…
Ce ne facem cu comunismul?
USR a reîncălzit ciorba cu combaterea comunismului, că e campanie electorală, nu de altceva, așa că trec de noi niște emoții vechi. Dar să recapitulăm puțin.
Xenofobia și istoria: Ahtum, Gelu și Menumorut
Xenofob merge alături de rasist, fascist și nazist în constelația înjurăturilor din prezent folosite de oameni care vorbesc cuvinte pe care nu le cunosc. Xenofob este ”cel care se teme de străini”, iar vreme de mii de ani xenofobia a făcut parte din elementele de bază ale supraviețuirii oamenilor.